OFS: Capitul electiv
În perioada 8-9 octombrie 2021, la Luncani (BC), s-a desfășurat Capitulul Regional Electiv al Ordinului Franciscan Secular (OFS) din România.
Distribuie cu:
Programul a început, în prima zi, cu Sfânta Liturghie, la ora 11.00, celebrată de pr. Cristian Blăjuț OFMConv. și de pr. Eduard Imbrea OFMCap., asistenți spirituali naționali ai OFS, și a continuat după masa de prânz cu prezentarea fraternităților participante.
Dorința tuturor responsabililor din regiune, ai celor care au primit în dar de la Dumnezeu vocația franciscană, a fost aceea de a acționa pentru binele fraternităților proprii, de a găsi o cale cât mai concretă și eficientă pentru funcționarea Ordinului franciscan, pentru viitorul lui, toate având scopul: mântuirea sufletului lor și al aproapelui.
Astfel, s-a făcut o evaluare, în lumina adevărului, a vieții terțiarilor franciscani, a realității fraternităților din regiune cu bucuriile și dificultățile fraților și surorilor din Ordin în a trăi Evanghelia lui Isus Cristos după exemplul sfântului Francisc de Assisi, în propria stare de viață.
A doua zi programul a început cu Îngerul Domnului, laudele de dimineață, a continuat cu partea electivă și s-a încheiat cu Calea Sfintei Cruci celebrată în pădurea din jurul Sanctuarului. A urmat, apoi, Sfânta Liturghie în cadrul căreia s-a investit noul consiliu ales.
Au fost aleși în prezentul Capitul Regional, pentru următorii trei ani: Ana Biro – ministru regional, Cristina Slavu – viceministru, Dan Slavu – formator, Florentina Ilincă – trezorier, Monica Iștoc – secretar.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru lumina Duhului Sfânt care ne-a călăuzit în aceste zile și îi cerem să ne susțină în continuare în toate proiectele și activitățile noastre.
Pace și bine!