O meditație despre moarte
Fr. Piotr Stanisławczyk, Delegat general pentru formare în cadrul Ordinului Fraților Minori Conventuali, ne propune o meditație provocatoare despre moarte, în traducerea pr. Damian Pătrașcu. Textul integral al meditației poate fi lecturat mai jos.
Distribuie cu:
Lăudat să fii, Doamne, pentru sora noastră moarte[1]…
O meditație despre moarte
Formare franciscană – cugetări (partea 20)
„Adevărata modalitate de pregătire la moarte cu Domnul Isus este a trăi cu el eforturile, nedreptățile și umilirile pe care viața le poartă cu sine” [2].
Acum câțiva ani, una din cunoștințele mele m-a rugat să celebrez înmormântarea tatălui lor. Familia trăia într-un oraș modern și, s-ar putea spune, urmau obiceiurile și mentalitatea modernă a unui mare conglomerat. Ei bine, nepoții nu au fost invitați la ceremonia funerară a bunicului lor. Părinții mi-au explicat că fiii lor au rămas acasă, și că li se vor alătura mai târziu, pentru că erau încă prea mici să participe la o înmormântare. În acest fel, tinerii familiei au fost protejați de o posibilă traumă psihologică. După Liturghia de înmormântare, ne-am adunat cu toții împreună pentru praznic, la un restaurant. Adolescenții nu erau interesați de conversațiile adulților și se dedicau cu patimă diferitor jocuri de pe net. Din curiozitate, am aruncat o privire pentru a vedea ce jocuri atrag mai mult pe tinerii de astăzi. Ei bine, era vorba de jocuri de război, unde cadavrele cădeau abundent.
Probabil așa se întâmplă și în viața noastră, faptul că nu vrem totdeauna să ne gândim la moartea noastră. Între timp, în fiecare clipă ne apropiem de întâlnirea cu ea. De aici necesitatea de a medita asupra propriei morți (cf. CBC 1014), pentru ca să fim pregătiți nu numai să o întâlnim, dar și să intrăm în spațiul ultim al laudei și al contemplării lui Dumnezeu [3]. Fiecare dintre noi va gusta moartea. Gândul la ea deprimă pe cel care este fixat asupra bunurilor acestei vieți, le dorește și poate numai să se bucure de acestea. Uneori, în situații emotive dificile sau de boală, vederea morții pare a fi o consolare, pentru cel care este deprimat de viața de fiecare zi. Viața, care în mod normal este obiectul unei mari dorințe, este trăită ca ceva fugitiv și fragil. Omul, care este țărână, se reîntoarce în țărână (cf. Gen 3, 19). Experimentăm acest lucru atunci când mor cei dragi ai noștri, atunci când auzim de persoane care mor în atacuri teroriste, războaie sau dezastre naturale. Cu toate acestea, ne așteptăm să trăim viața noastră în mod natural și să o terminăm cu o boală care se va dezvolta în mod lent sau de procesul treptat al bătrâneții. Totuși, independent de vârsta noastră și de starea noastră de sănătate, ar trebui să avem dispoziția de a o primi pe sora moarte atunci când, pe neașteptate, ne va vizita și ne va săruta cu sărutul ei.
În Sfânta Scriptură, moartea este prezentată nu numai ca o etapă, asociată sfârșitului vieții, dar chiar ca o persoană. Poate fi percepută în fiecare boală și în pericolele de tot soiul. Prezența ei este o greutate pentru omul care poate intra în alianță cu ea atunci când îl refuză pe Dumnezeu. Atunci experimentează sfârșitul vieții lui ca intrare în a doua moarte. Damnarea eternă și iadul devin rodul unei vieți depravate și fără Dumnezeu. Aceasta, la rândul ei, este inextricabil legată de persistența în păcat și cu colaborarea cu Satana (cf. Înț 1,13.2, 24; Ap 20,13-15; Pr 13). Omul are o alegere: poate trece la o viață cu Dumnezeu, atunci când asumă o atitudine de convertire. Cel credincios apreciază viața veșnică mai mult decât viața pământească, și este dispus să-și dea viața pentru Dumnezeu. Din momentul învierii, raportul dintre om și moarte se schimbă. Ucenicul lui Isus se simte chemat să trăiască fiecare moarte în contextul morții lui Domnului. Experimentează că Poruncile și Legea dau putere să cunoască păcatul, dar nu dau forța de a trăi fără păcat. Creștinul știe că are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru aceasta. Îl primește prin botez, îl imploră cu rugăciunea și îl realizează în asceză. Învață în timpul vieții sale să moară păcatului, punând la moarte concupiscențele care-l conduc să păcătuiască [4].
Maiestuoasele picturi reprezentându-l pe Sfântul Francisc conțin un cap de mort, nu reprezintă în mod necesar adevărul despre relația Sfântului din Assisi cu sora moarte. Viziunea lui despre moarte este înrădăcinată în Biblie. Sărăcuțul invită persoanele să-și amintească totdeauna de Domnul și de poruncile sale, în pofida preocupărilor și a problemelor. Vrea în toate felurile să-i provoace la convertire și la lauda Celui Preaînalt. Ne amintește că în momentul morții, omul va pierde toate bogățiile, puterea și cunoașterea pe care credea că le posedă, la fel ca și trupul său, care va fi mâncat de viermi (cf. 2Lf 83.85). Drumul cel bun este a face pocăință, pentru că degrabă va muri. Trebuie să facă binele și să evite răul. Ne amintește că proprietățile noastre sunt viciile și păcatul (cf. Rnb 17, 7), și că suntem eliberați de iubire, de umilință și de pomană (cf. 2Lf 30-31). După Sfântul Francisc, în a reflecta asupra sfârșitului vieții noastre, avem nevoie să rămânem aproape de Cristos cel răstignit. De la Domnul cel Preaînalt învățăm cum să dăruim viața noastră. Vedem că Sfântul Francisc, în ciuda suferințelor și a bolilor sale, merge în întâmpinarea morții cu bucurie, cu mare libertate, cu binecuvântarea fraților săi, cu lauda adusă Domnului și cu cântul (cf. 2Cel 214-217). Din biografia Sfântului aflăm că el medita des la moarte. Pe de altă parte, doi ani înainte de a muri, începe să mediteze zilnic asupra sfârșitului vieții sale (cf. 1Cel 109). Se poate intui că aceasta a fost rodul uniunii cu Isus, care l-a eliberat de incertitudinea și frica care se asociază sfârșitului vieții, și i-au dat bucurie. El celebrează moarte ca și cum ar fi o liturgie, cu ajutorul căreia trebuie să se conformeze cu Cristos. Pentru el drama nu este atât moartea, cât separarea de Domnul. Trăiește astfel întâlnirea cu sora moarte ca un Paște personal, o trecere prin care se va naște la o viață nouă [5].
Chiar dacă viața noastră pământească este, fără îndoială, importantă și prețioasă și trebuie îngrijită, este bine să ne amintim că ea nu este valoarea supremă. Atunci când acest lucru este uitat, accentele se îndreaptă într-o direcție total diferită. Ce nu se face pentru a trăi chiar și numai o zi în plus? Uneori acest lucru merge în detrimentul relației cu Dumnezeu și cu celelalte persoane; probabil l-am văzut și noi, dacă și numai în timpul pandemiei…. Așa cum viața, la fel și moartea este pentru noi o oportunitate pe care nu trebuie să o irosim. Învățăm acest lucru în practica vieții, ca o limbă: ascultând-o cum este pronunțată și văzând cum reacționează persoanele la sunetul cuvintelor care sunt rostite [6]. Și noi putem să ne pregătim pentru trecerea noastră ascultând ceea ce Răstignitul și cei care l-au urmat ne spun prin moartea lor. În acest fel, învățăm ceea ce noi înșine am vrea să spunem altora în ultimele clipe ale vieții noastre. Moartea noastră trebuie să aibă un sens prin viața pe care am dus-o. De aceea, pregătirea noastră pentru această trecere trebuie să fie o perioadă asociată unei profunde reflecții și a unei trude spirituale. Este vorba de un proces individual și, probabil va fi diferit fiecărui caz în parte. Cu toate acestea, există câteva lucruri de ținut minte, cu conștiința că următoarea listă nu este completă:
1. Amintește-ți de rugăciune, de reculegere și de acceptarea iminentă a trecerii.
2. Ai grijă să ai o profundă viață sacramentală: Spovadă, Euharistie și Ungerea bolnavilor.
3. Nu neglija duhul de pocăință și de reconciliere. Acestea te vor ajuta, înainte să mori, să-ți purifici inima, să experimentezi pacea și concordia cu Dumnezeu și cu aproapele.
4. Încrede-te în iubirea și milostivirea Domnului.
5. Iubește-i pe ceilalți și fii milostiv tu însuți. Cere Domnului seninătate și binecuvântare. Evită amărăciunea, pesimismul și plângerile.
6. Amintește comunitatea ta și persoanele dragi ție. Comunitatea religioasă, prezența fizică și spirituală a confraților și a prietenilor sunt un dar prețios atunci când ne pregătim pentru moarte. A împărtăși propriile sentimente și gânduri cu ceilalți, poate fi foarte important pentru ei și pentru tine.
7. Ai grijă de prevenția legată de sănătatea ta: activitatea fizică și mintală, controalele regulate și asistența terapeutică adecvată ajută la o pregătire bună pentru moarte.
8. Asigură-te că toate afacerile tale sunt puse la punct, astfel ca să nu lași o colecție de probleme suspendate. Celorlalți lasă-le ceva care să le fie o specie de dar spiritual deosebit.
Odată, după o înmormântare a unei fete foarte tinere, înecată într-un lac, cineva din familia ei m-a întrebat: „Cum este posibil ca Dumnezeu să fi permis ca acest lucru să se întâmple. Chiar era o fată credincioasă și care se ruga continuu?”. Nici azi nu cunosc răspunsul la aceste întrebări: De ce moare un copil nevinovat? De ce mor persoane nobile și inocente? Acesta este ceea ce credinciosul numește mister. O înțelege și o experimentează lângă crucea pe care Unicul Inocent și Drept și-a dat viața. Pe de altă parte, sunt convins că moartea neașteptată are loc numai atunci când nu suntem pregătiți să o înfruntăm.
Fr. Piotr STANISŁAWCZYK,
Delegat general pentru formare
[1] Laudato si’, mi’ Signore, per sora nostra morte corporale, da la quale nullu homo vivente po’ skappare: guai a quelli ke morrano ne le peccata mortali; beati quelli ke trovara` ne le Tue santissime voluntati, ka la morte secunda no ’l farra` male. Laudate e benedicete mi’ Signore e rengraziate e serviateli cum grande humilitate (San Francesco d’Assisi, Cantico di frate sole FF 263).
[2] Ordine dei Frati Minori Conventuali, Discepolato francescano, Roma 2022, n. 169, https://www.ofmconv.net/download/discepolato-francesc-ratio-stud-2022/?wpdmdl=51910&refresh=64a5a6fa64a5e1688577786, 27.03.2024.
[3] Cf. Św. Bonawentura, Trzy drogi albo inaczej ogień miłości, n. 7, in: Pisma ascetyczno-mistyczne, trad. e a cura di Cecylian Niezgoda OFMConv, Warszawa 1984, p. 17.
[4] Cf. Pierre Grelot, Śmierć, in: Słownik teologii biblijnej, a cura di Xavier Leon-Dufour, Poznań 1990, p. 940-950.
[5] Cf. Andre Menard OFMCap, Śmierć, in: Leksykon duchowości franciszkańskiej, a cura di Emil Kumka OFMConv, Kraków-Warszawa 2016, p. 1896-1904.
[6] Cf. Raniero Cantalamessa OFMCap, Siostra śmierć, Kraków 1994, p. 27-28.
*
Traducere din limba italiană de pr. Damian Pătrașcu
Material apărut pe www.ofmconv.net