Loading...

Nu mai sunt eu în prim plan

Într-o epocă în care credem că în fond totul e permis și cinstit dacă ne place și e atractiv, multora li s-ar părea că a discuta despre convertire este o chestiune retorică sau chiar înșelătoare, însăși amintirea acestui termen fiind de ajuns să scoată la iveală bau-baul de altă dată, când binele era inculcat cu frica și groaza iadului părea să ia locul iubirii lui Dumnezeu.

Sfântul Francisc - mărturisitor al vieții

Distribuie cu:

Dar situația stă altfel, după cum ne amintește Biserica în timpul Postului Mare și Sfântul Francisc ne învață prin mărturia vieții sale. Pentru el, convertirea însemna să-l pună pe Dumnezeu în prim plan, să-i ofere Domnului locul pe care mai înainte și-l atribuise sieși: se considerase centrul lumii, dar când l-a întâlnit pe Domnul și-a dat seama că nu e chiar așa.

A început să lupte cu el însuși, cu slăbiciunile și fragilitatea sa, mai ales în acele perioade pe care liturgia le numește timpuri „forte”. În primele luni ale anului 1221, victimă a unei febre foarte puternice, simțindu-se slăbit, a mâncat carne. Acea „cădere” în timpul Postului Mare l-a determinat – deși nu se întremase îndeajuns – să se ridice și să meargă în oraș să mărturisească fără ocolișuri în fața lumii că în decursul acelei boli mâncase „carne și supă de carne”. Toți au înțeles lecția, dându-și seama că trebuie să se convertească cu adevărat.

Cu altă ocazie, „în timpul Postului Mare, își făcuse un ulcior în care să pună momentele de timp libere ca să nu piardă niciunul”. Însă într-o zi, în timpul rugăciunii, „din întâmplare, i-a căzut privirea peste acel ulcior”: și-a dat seama imediat că „omul interior se împiedicase” în fervoarea sa. Constatarea aceasta îi fu îndeajuns să ia hotărârea de a arunca în foc acel ulcior, condamnând ca „închipuiri zadarnice” tot ceea ce putea să-l abată de la convorbirea cu „Marele Rege”.

Dintotdeauna sfinții ni s-au descoperit ca mari maeștri, nu prin cuvinte, ci cu viața. Chiar prin gesturi precum cele abia amintite, ce pot părea stranii sau bizare, Sfântul Francisc ne învață că e necesar să combatem orice fel de ipocrizie și că nu trebuie să fim împrăștiați în nimicuri; cu atât mai mult nu trebuie să ne concentrăm asupra propriei persoane ca Dumnezeu să piardă locul ce i se cuvine. Așadar, Postul Mare ne pune înainte întrebări esențiale, acelea pentru care merită să pariem cu viața. Suntem convinși într-adevăr că nu noi suntem centrul lumii? Suntem gata să luptăm pentru a nu ne lăsa cufundați în truda, în stresul vieții, în lucrurile care trec, pentru a ne aținti privirea spre Isus și spre ceea ce nu trece? În caz contrar vom fi pierdut încă o ocazie…

***

Felice Accrocca
 este arhiepiscop de Benevento

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: