Loading...

Notă a Penitenţiariei Apostolice

Gravitatea circumstanţelor actuale impune o reflecţie cu privire la urgenţa şi centralitatea sacramentului Reconcilierii, împreună cu unele precizări necesare, fie pentru credincioşii laici, fie pentru slujitorii chemaţi să celebreze sacramentul.

Notă a Penitenţiariei Apostolice despre sacramentul Reconcilierii în situaţia actuală de pandemie (20 martie 2020)

Distribuie cu:

Şi în timpul lui Covid-19, sacramentul Reconcilierii este administrat conform dreptului canonic universal şi conform celor dispuse în Ordo Paenitentiae.

Spovada individuală reprezintă modul obişnuit pentru celebrarea acestui sacrament (cf. can. 960 CIC), în timp ce dezlegarea colectivă, fără spovada individuală prealabilă, nu poate să fie dată decât atunci când este pericolul iminent de moarte, nefiind suficient timp pentru a asculta spovada fiecărui penitent (cf. can. 961 § 1 CIC), sau o necesitate gravă (cf. can. 961 § 1, 2o CIC), a cărei evaluare revine episcopului diecezan, ţinând cont de criteriile concordate cu ceilalţi membri ai Conferinţei Episcopale (cf. can. 455 § 2 CIC) şi rămânând neatinsă necesitatea, pentru dezlegarea validă, a lui votum sacramenti din partea fiecărui penitent, adică propunerea de a spovedi la timpul cuvenit fiecare păcat grav, pe care în acel moment n-a putut să-l spovedească (cf. can. 962 § 1 CIC).

Această Penitenţiarie Apostolică socoteşte că, mai ales în locurile mai interesate de infectarea pandemică şi până când fenomenul nu va înceta, există cazurile de necesitate gravă, despre care vorbeşte sus-menţionatul can. 961 § 2 CIC.

Orice specificare ulterioară este lăsată de drept episcopilor diecezani, ţinând cont mereu de binele suprem al mântuirii sufletelor (cf. can. 1752 CIC).

Când s-ar prezenta necesitatea neprevăzută de a da dezlegarea sacramentală mai multor credincioşi împreună, preotul este ţinut să-l anunţe, în limitele posibilului, pe episcopul diecezan sau, dacă nu poate, să-l informeze cât mai curând (cf. Ordo Paenitentiae, nr. 32).

În această urgenţă pandemică, revine deci episcopului diecezan să indice preoţilor şi penitenţilor atenţiile prudente care trebuie adoptate în celebrarea individuală a reconcilierii sacramentale, cum ar fi celebrarea într-un loc aerisit în afara confesionalului, adoptarea unei distanţe corespunzătoare, recurgerea la măşti de protecţie, rămânând neatinsă atenţia absolută faţă de salvgardarea sigiliului sacramental şi faţă de discreţia necesară.

În afară de asta, revine tot episcopului diecezan să determine, în teritoriul propriei circumscripţii ecleziastice şi referitor la nivelul de infectare pandemică, acele cazuri de necesitate gravă în care este permis să se dea dezlegarea colectivă: de exemplu la intrarea în secţiile spitaliceşti, unde sunt internaţi credincioşi infectaţi aflaţi în pericol de moarte, folosind în limitele posibilului şi cu precauţiile corespunzătoare mijloacele de amplificare a vocii, pentru ca dezlegarea să fie auzită.

Să se evalueze necesitatea şi oportunitatea de a constitui, acolo unde este necesar, în acord cu autorităţile sanitare, grupuri de „capelani extraordinari de spital”, şi pe bază voluntară şi respectând normele de tutelare de infectare, pentru a garanta asistenţa spirituală necesară bolnavilor şi muribunzilor.

Acolo unde fiecare credincios s-ar afla în imposibilitatea dureroasă de a primi dezlegarea sacramentală, se aminteşte că părerea de rău desăvârşită, care provine din iubirea lui Dumnezeu mai presus de orice lucru, exprimată de o sinceră cerere de iertare (aceea pe care în acel moment penitentul este în măsură s-o exprime) şi însoţită de votum confessionis, adică de hotărârea fermă de a recurge, imediat ce va fi posibil, la spovada sacramentală, obţine iertarea păcatelor, şi a celor de moarte (cf. CBC, nr. 1452).

Niciodată ca în acest timp Biserica experimentează puterea comuniunii sfinţilor, înalţă către Domnul său Răstignit şi Înviat promisiuni şi rugăciuni, îndeosebi jertfa sfintei Liturghii, celebrate zilnic, chiar fără popor, de către preoţi.

Ca mamă bună, Biserica îl imploră pe Domnul pentru ca omenirea să fie eliberată de un astfel de flagel, invocând mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, Maica Milostivirii şi Tămăduitoarea bolnavilor, şi a soţului său sfântul Iosif, sub al cărui patronaj Biserica merge în lume din totdeauna.

Să ne obţină Maria Preasfântă şi sfântul Iosif haruri îmbelşugate de reconciliere şi de mântuire, în ascultare atentă a Cuvântului Domnului, care repetă astăzi omenirii: „Opriţi-vă şi recunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu” (Ps 46,11), „Eu sunt cu voi în toate zilele” (Mt 28,20)!

Dat la Roma, din sediul Penitenţiariei Apostolice, 19 martie 2020, în solemnitatea sfântului Iosif, soţul Preasfintei Fecioare Maria, patron al Bisericii universale.

Cardinal Mauro Piacenza
penitenţiar major

Monsenior Krysztof Nykiel
regent

(traducere de pr. Mihai Pătraşcu)

* * *

Material apărut pe www.ercis.ro

Distribuie cu: