Nelinişti şi patimi, într-o lume cu lumini şi umbre

Distribuie cu:

Suntem într-o permanentă căutare, într-o competiţie acerbă cu cei din jur, dar şi cu noi înşine, pentru a ne satisface orgoliul visceral sau pentru a ne rezolva interesele şi nevoile subiective, adesea mult exagerate în raport cu resursele personale şi realităţile vieţii de zi cu zi; ne stabilim standarde şi finalităţi mult peste ceea ce suntem sau am putea fi, suferim din plin, dacă nu reuşim să le atingem, dezvoltăm sentimente de revoltă, frustrare, invidie, furie etc., adică ne îndepărtăm de condiţia noastră reală, autentică, devenind victime ale alienării. Tot ce-i în jur ne devine potrivnic, semenii sunt priviţi ca adversari, concurenţi sau duşmani, nu ştim să discernem între ce-i al meu, ce mi se cuvine şi ce e al celui de lângă mine, chiar dacă soarta a fost mai generos cu el. Şi uite aşa, în vâltoarea vieţii de zi cu zi, uităm de noi şi ne transformăm în marionete ale invidiei, vanităţii, trufiei, lăcomiei, cruzimii, ne transfigurăm în personaje duplicitare, intolerante, ipocrite, sau ne afişăm plini de smerenie făţarnică şi poleiţi cu generozitate volatilă.

Când jocurile acestea perfide nu ne ies, ne cuprinde tristeţea, revolta, mânia, judecăm realitatea într-o manieră foarte personală şi egoistă, căutăm vinovaţi care să ne dea satisfacţie sau soluţii alternative de rezolvare a conflictelor noastre interioare, care în timp se transformă în patimi, vicii, adică nişte săgeţi otrăvitoare cu efect de bumerang (cele mai frecvente dintre ele ar fi alcoolul, drogurile, banul, izolarea în lumea virtuală, viaţă imorală, jocurile de noroc etc.). Unele patimi pot rămâne ascunse, iar persoana în cauză să aibă aparent o conduită socială normală, dar consumul psihologic pentru alimentarea acestor patimi poate să conducă în final la apariţia unei stări de alienare şi renunţare de sine, ceea ce creează confuzie, uimire sau derută în rândul apropiaţilor (familie, prieteni, colegi).

Sunt invocate adesea argumente care spun că omul zilelor noastre este mai expus riscului alienării şi patimilor din cauza contextului social şi nivelului de dezvoltare tehnologică în care este constrâns să trăiască. Depinde din ce perspectivă privim; în toate epocile istorice au existat suficiente tentaţii şi provocări la adresa omului, care urmăreau să-i subjuge voinţa şi să-i domine conştiinţa, culminând cu profunde crize de suferinţă morală sau cu prăbuşiri interioare ireversibile. Fiecare om are propriul său sistem de referinţă prin care înţelege şi resemnifică realitatea şi sistemul de valori la care se raportează. Fiecare persoană dispune de un arsenal subiectiv de metode şi mijloace prin care încearcă să-şi ancoreze existenţa într-o poziţie socială cât mai favorabilă şi durabilă. Toate aceste elemente încorporează în ele un cumul de experienţe, învăţături, influenţe şi modele preluate din familie, şcoală, comunitate, mass-media etc. Cu alte cuvinte, omul devine ceea ce, prin medierea liberului arbitru, acceptă şi interiorizează în decursul evoluţiei şi trecerii sale prin timp. Paradoxal, omul îşi doreşte libertatea, dar mulţi o risipesc şi ajung să fie sclavii propriilor patimi. Nefericit este cel care, orbit de sine, copleşit de nelinişti şi patimi, rătăceşte pe cărările propriului destin. Provocările vieţii te incită, te motivează, îţi creează multă nelinişte şi mult zbucium, dar atenţie să nu devii robul propriei tale vieţi. Iar dacă te-ai rătăcit în propriul destin, opreşte-te o clipă din drumul tău, reculege-te şi ascultă-ţi vocea interioară a conştiinţei; aşa îţi vei găsi calea.

* * *

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXV, nr. 147, martie-aprilie 2018.

Distribuie cu: