Loading...

Nașterea lui Ioan Botezătorul – B

Textul din Lc 1,57-66.80, propus spre meditare în anul liturgic B, face parte din Evanghelia copilăriei după sfântul Luca (Lc 1,5–2,52), în care putem observa două straturi paralele ce descriu anunțul și nașterea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus.

Nașterea lui Ioan Botezătorul - B

Distribuie cu:

57 Când s-a împlinit timpul pentru Elisabeta ca să nască, a născut un fiu. 
58 Când vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea, se bucurau împreună cu ea.
59 În ziua a opta au venit pentru circumcizia copilului şi voiau să-i pună numele Zaharia, ca al tatălui său. 60 Însă luând cuvântul, mama lui a spus: „Nu, ci se va numi Ioan”. 61 Dar ei i-au zis: „Nu este nimeni dintre rudele tale care să poarte numele acesta”. 62 I-au făcut semne tatălui său cum ar vrea să fie numit. 63 Cerând o tăbliţă, a scris: „Ioan este numele lui”. Şi toţi s-au mirat. 64 Îndată i s-a deschis gura şi i s-a dezlegat limba, iar el vorbea binecuvântându-l pe Dumnezeu.
65 I-a cuprins frica pe toţi vecinii şi în tot ţinutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri66 Toţi cei care le auzeau le puneau la inima lor, spunând: „Ce va fi oare acest copil?”, pentru că mâna Domnului era cu el.
80 Copilul creştea şi se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel.

INSERAREA TEXTULUI ÎN CONTEXT

Textul din Lc 1,57-66.80, propus spre meditare în anul liturgic B, face parte din Evanghelia copilăriei după sfântul Luca (Lc 1,5–2,52), în care putem observa două straturi paralele ce descriu anunțul și nașterea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus[1]. Din punct de vedere scripturistic, nașterea lui Ioan Botezătorul din părinții Elisabeta și Zaharia (Lc 1,7), evocă istoria Sarei și a lui Abraham (Gen 18,11), întrucât ambele familii erau înaintate în vârstă și nu aveau copii, pe care i-au primit în urma intervenției divine, iar cine primește anunțul zămislirii este tatăl, în locul mamei. Un alt episod asemănător este cel cu Ana și Elkana, deși aici este Ana care se roagă și primește anunțul nașterii lui Samuel, când preotul Eli îi spune că rugăciunea i-a fost ascultată (1Sam 1,17). În acest sens, Ioan Botezătorul se inserează în istoria mântuirii asemenea lui Isaac (Gen 18), a lui Samuel (1Sam 1,1-20) și a lui Samson (Jud 13,2), în sensul că aceste familii erau înaintate în vârstă, iar Dumnezeu intervine în viața lor, prin intermediul unui înger.

Deși templul era distrus când Luca-Fapte au fost scrise, legătura cu templul a fost menținută prin amintirea preoției lui Zaharia și a sacrificiilor prezentate în locul sacru, ceea ce desemna originea bună a lui Ioan Botezătorul, din părinți care observau prescrierile legale.

Desemnarea numelui înainte de naștere (Lc 1,13), din partea îngerului, presupune o misiune specială a lui Ioan din partea lui Dumnezeu. Când apare îngerul, Zaharia se înfricoșează, semn al prezenței divine. Din cuvintele îngerului rezultă că Zaharia s-a rugat pentru a putea primi un copil de la Elisabeta, soția sa, de aceea pare straniu că în momentul vestirii zămislirii și nașterii lui Ioan, Zaharia pare nedumerit și nu știe cum se va întâmpla. Termenul folosit pentru rugăciunea lui Zaharia este deēsis și exprimă o necesitate, de unde deducem că Zaharia s-a rugat pentru tot poporul, așa cum îi era misiunea, dar s-a rugat pentru necesitatea familiei sale: dorința de a avea un copil. Îngerul îl asigură că rugăciunea i-a fost ascultată și că Elisabeta va zămisli și va da naștere unui fiu pe care îl va numi Ioan.

Îngerul se identifică cu numele Gabriel, după modelul din Dan 8,16, înger care stă la prezența Domnului (Dan 7,16). Și pedeapsa lui Zaharia cu muțenia, pentru necredința lui (Lc 1,18), evocă situația din Dan 10,15, de unde putem deduce că Luca a urmărit evocarea Scripturilor ca o împlinire a lor. În acest sens, întrebarea sau nedumerirea lui Zaharia echivala cu cererea unui semn, pe care l-a primit prin muțenia în care a intrat, spre deosebire de Maria care pune o întrebare asemănătoare, fără a fi pedepsită. 

Reacția Elisabetei (Lc 1,24-25), asemănătoare cu a Rahelei din Gen 30,23, motivează cum i-a îndepărtat Dumnezeu rușinea, zămislind un fiu și rămânând ascunsă timp de cinci luni. Ascunderea Elisabetei și destăinuirea situației ei către Maria scoate în evidență realizarea misterului divin.

EXPLICAREA TEXTULUI DIN Lc 1,57-66.80 CU AJUTORUL SCRIPTURII[2]

Împlinirea timpului (Lc 1,57):

„Iată, te-am gravat pe palmele mele” (Is 49,16);

„Priviţi la stânca din care aţi fost ciopliţi şi la cavitatea cisternei din care aţi fost scoşi!” (Is 51,1);

„Vei fi o cunună a frumuseţii în mâna Domnului şi un turban regal în mâna Dumnezeului tău” (Is 62,3);

„Pentru că tu ai format rărunchii mei, m-ai ţesut în sânul mamei mele. Te laud pentru că m-ai făcut [o făptură] atât de minunată! Lucrările tale sunt admirabile! Şi sufletul meu cunoaşte bine aceasta!” (Ps 139,13-14);

 „În tine mi-am găsit sprijin din sânul mamei mele, încă din sânul mamei mele, tu ai fost ocrotitorul meu; în tine este lauda mea de-a pururi” (Ps 71,6);

„Dar când i-a plăcut lui Dumnezeu, cel care m-a pus deoparte încă din sânul mamei mele şi m-a chemat prin harul său” (Gal 1,15);

„Dar când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care sunt sub Lege ca să primim înfierea” (Gal 4,4-5).

Îndurarea cea mare a Domnului și bucuria Elisabetei și a rudelor (Lc 1,58)

„vor răspândi amintirea bunătăţii tale fără margini şi vor striga de bucurie pentru dreptatea ta. Domnul este îndurător şi [plin de] dragoste, el este îndelung răbdător şi [plin] de îndurare; Domnul este bun faţă de toţi, el îşi arată dragostea faţă de orice făptură” (Ps 145,7-9);

„Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul!” (Ps 104,34);

„Mă voi bucura în Domnul şi sufletul meu se va veseli în Dumnezeul meu; pentru că el m-a îmbrăcat cu haina mântuirii şi m-a învăluit cu mantia dreptăţii” (Is 61,10).

Dar îngerul i-a spus: „Vei avea bucurie şi veselie şi mulţi se vor bucura de naşterea lui” (Lc 1,14);

„Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt… Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu!” (Lc 1,41.44);

„Când vecinii şi rudele ei au auzit că Domnul şi-a arătat marea îndurare faţă de ea, se bucurau împreună cu ea” (Lc 1,58).

Circumcizia și impunerea numelui la opt zile de la naștere (Lc 1,59-63):

Circumcizia reprezintă inserarea în alianța Domnului cu poporul: „Aceasta este alianța pe care s-o păziţi, cea dintre mine şi voi şi descendența ta după tine: să fie tăiaţi împrejur toţi cei dintre voi de parte bărbătească!”…  La opt zile, orice copil de parte bărbătească dintre voi să fie tăiat împrejur, neam din neamul vostru” (Gen 17,10.12).

Impunerea numelui la opt zile de la naștere: „Sara, soţia ta, îţi va naşte un fiu şi tu îi vei da numele de Isaac. Eu voi încheia alianţa mea cu el, o alianţă veşnică pentru descendența sa după el” (Gen 17,19);

„Domnul m-a chemat din sânul matern, din pântecele mamei mele şi-a adus aminte de numele meu” (Is 49,1);

 „Dar îngerul i-a spus: «Nu te teme, Zaharia, căci rugăciunea ta a fost ascultată şi soţia ta, Elisabeta, îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Ioan!»” (Lc 1,13);

„Însă îngerul i-a spus: «Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu! Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus»” (Lc 1,30-31);

„Când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit” (Lc 2,21);

„un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosíf, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus” (Mt 1,20-21).

Trecerea de la circumcizia cărnii la circumcizia inimii și impunerea unui nume nou: „Tăiaţi-vă inima împrejur şi nu fiţi încăpăţânaţi!” (Dt 10,16);

 „le voi da în casa mea şi între zidurile mele un loc şi un nume mai bun decât al fiilor şi al fiicelor, le voi da un nume veşnic, care nu va fi şters” (Is 56,5);

 „vei fi numit cu un nume nou, pe care gura Domnului îl va indica” (Is 62,2);

„dar slujitorilor săi le va da un alt nume” (Is 65,15);

 „Celui care învinge îi voi da din mana cea ascunsă şi îi voi da o pietricică albă, iar pe pietricică este scris un nume nou, pe care nu-l cunoaşte nimeni decât cel care-l primeşte” (Ap 2,17);

„Pe cel care învinge îl voi pune drept o coloană în templul Dumnezeului meu şi nu va mai ieşi din el. Voi scrie pe el numele Dumnezeului meu şi numele cetății Dumnezeului meu, al noului Ierusalim, care coboară din cer de la Dumnezeul meu, şi numele meu cel nou” (Ap 3,12).

Uimirea lumii și întrebarea despre identitatea lui Ioan Botezătorul (Lc 1,65-66)

Dacă lumea era uimită de cele auzite și se întreba despre identitatea lui Ioan (Lc 1,65-66), noi știm că centrul mesajului din partea îngerului, constă în descrierea calităților pe care le va avea Ioan. Acest copil va fi plin de Duhul Sfânt încă din sânul mamei (Lc 1,15), ceea ce presupune o asociere cu profeția (1Sam 10,10; 2Sam 23,2; Is 61,1; Ez 11,5; Il 3,1; Lc 7,28; 20,6). În alte cuvinte, asupra lui Ioan a venit Cuvântul Domnului, plin de Duhul Sfânt, pentru că el a fost desemnat încă din sânul mamei pentru a fi profet (Is 2,1; Ier 1,2; Il 1,1; Lc 3,1-2). „Ungerea în Duh”, încă din sânul mamei evocă modelul oamenilor aleși de Dumnezeu în VT, precum Samson (Jud 16,17) sau Ieremia (Ier 1,14). Menirea lui Ioan, în calitate de profet, este aceea de a predica întoarcerea sau convertirea la Dumnezeu (Os 3,5; 7,10; Lc 1,16; 3,1-3; 7,24-25), o tradiție veterotestamentară ce se găsește și în Mal 3,1.23-34; Sir 48,10.

Asocierea lui Ioan Botezătorul cu profetul Ilie (Lc 1,17) corespunde cu mustrarea mai marilor timpului: Irod și Irodiada (Lc 3,14), respectiv Ahab și Izabela (1Rg 21), în încercarea de a-i întoarce pe fiii lui Israel la Dumnezeu, misiune în mare parte nereușită, drept pentru care evanghelizarea se va orienta către păgâni (Fap 28,25-28), în calitate de fii ai lui Abraham ce își găsesc mântuirea și înțelepciunea în Dumnezeu, în timp ce fiii lui Israel îi ucid pe profeți și pe apostoli sau îi persecută (Lc 11,49).

 

Creșterea copilului Ioan și pregătirea în deșert pentru misiune (Lc 1,80)
„Copilul creştea şi se întărea în duh; el a rămas în pustiu până în ziua arătării lui înaintea lui Israel” (Lc 1,80);

Asemănare cu Samson: „Femeia a născut un fiu şi i-a pus numele Samson. Copilul a crescut şi Domnul l-a binecuvântat. Duhul Domnului a început să-l pună în mişcare la Mahane-Dan, între Ţoreea şi Eştaol” (Jud 13,24-25).

Asemănarea lui Ioan Botezătorul cu poporul în deșert (Ex-Lev-Num-Dt-Ios)


[1] R. Brown, The Birth of the Messiah. A Commentary on the Infancy Narratives in the Gospel of Matthew and Luke, New York-London-Toronto-Sydney-Auckland 1993, 252-280; W. Wink, John the Baptist in the Gospel Tradition, Cambridge 1968, 58-86.

[2] S. Fausti, Una comunità legge il Vangelo di Luca, Bologna 1994, 46-48.


Distribuie cu: