N-am văzut nimic…
Indiferenţa este o boală obscură care devorează umanitatea, care bulversează, care macină încet-încet societatea civilă. Fără a vedea negru peste tot şi în toţi, pentru că am certitudinea că există mult mai mulţi oameni empatici decât indiferenţi, pare că această boală infectează pe zi ce trece tot mai multe persoane.
Distribuie cu:
Mergi pe stradă şi vezi pe unul care înjură din toată inima de mamă, de Dumnezeu şi de toţi sfinţii: treci pe lângă. Te uiţi la televizor şi vezi cum unul sau altul din „oamenii mari” te minte şi te fură cu o seninătate demnă de cele mai bune filme americane: taci şi înghiţi. Eşti la plimbare pe străzile oraşului, şi în faţa ta o femeie se prăbuşeşte, dând agitată din mâini că nu mai poate respira: treci înainte şi o laşi în pace, să-şi revină singură, şi exemplele ar putea continua la nesfârşit. Atât de mult ne-am obişnuit să-l ignorăm pe aproapele nostru în nevoie, încât nici nu mai facem caz, ca şi cum am fi fost vaccinaţi cu cel mai bun vaccin din lume împotriva indiferenţei. Dar ce mi se pare şi mai grav nu este faptul că trecem peste persoana cu probleme, fără nici cea mai mică remuşcare, ci acela de a ne opri şi a filma, pentru ca mai apoi să postăm totul pe mijloacele de socializare, ca să râdă lumea de ea.
Ce putem face? Ce tratament putem lua pentru a ne vindeca de această ciumă oribilă? Iată ce spunea marele Elie Wiesel, evreu născut în România, câştigător al premiului Nobel pentru Pace în 1986, trecut prin infernul lagărului din Auschwitz-Birkenau: „Sunt multe atrocităţile în lume şi foarte multe sunt pericolele: dar de un lucru sunt sigur: răul cel mai mare este indiferenţa”. Contrariul iubirii nu este ura, ci indiferenţa; contrariul vieţii nu este moartea, ci indiferenţa; contrariul inteligenţei nu este stupiditatea, ci indiferenţa. Împotriva acesteia trebuie să combatem cu toate puterile. Iar pentru a face acest lucru există o armă: educaţia. Trebuie să o practicăm, să o răspândim, să o împărtăşim, să o exercităm totdeauna şi peste tot.
Educaţia, aşadar! Căci omul a evoluat de-a lungul istoriei numai şi numai datorită educaţiei primite de la învăţători buni, şi ori de câte ori nu a primit-o, a involuat, făcând paşi înapoi spre caverna fără ferestre. Educaţia de acasă şi de la şcoală, educaţia din Biserică şi din societate; educaţia serioasă, cea culturală şi ştiinţifică, cea spirituală şi cea morală, cea culturală şi cea tehnică; o educaţie completă. Exact de ce le este cea mai mare frică guvernanţilor noştri. Pentru că e mai uşor să prosteşti oamenii, ţinându-i încuiaţi în tenebrele minţii cu şapte lacăte; e mai uşor să manevrezi un popor îndobitocit decât unul educat.
Să oboseşti investind continuu imense resurse financiare în îndobitocirea propriilor cetăţeni este cinism curat, este crimă, dar care nu va rămâne fără consecinţe, căci cine seamănă vânt, va culege numai furtună.
Fără educaţie, omul nu valorează nici măcar cât o buruiană.
* * *
Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton,
An XXVI, nr. 157, noiembrie-decembrie 2019.