Loading...

În misiune, evanghelizat de cei săraci

Pr. Marius Bâlha în mijlocul tinerilor din Honduras

Distribuie cu:

 

Nu sunt evanghelizatori mai buni decât cei săraci! Cât este de adevărat! Este ceea ce eu însumi am experimentat în pământ de misiune, în Honduras, în timpul celor cinci luni (de pe 1 martie pe 7 august) trăite în custodia „Maria, Mama săracilor”. Adevărații săraci nu cer, dar dau, știu să împărtășească propria sărăcie, cu mare libertate și demnitate! Mirosul săracilor și bucuria lor în a trăi credința face mai concretă și mai vie experiența de Dumnezeu! A-l îmbrățișa pe Cristos în carnea celor săraci vindecă inima și umanizează!

 

Inima mea este plină de mulțumire și recunoștință față de Domnul pentru tot ceea ce mi-a dat să trăiesc în această scurtă perioadă, dar foarte profundă, intensă și bogată în credință, în fraternitate, în prietenie.

Am avut posibilitatea în mod deosebit de a-mi trăi spiritul de slujire la nivel pastoral, în Tegucigalpa, în parohia „Sf, Maximilian Kolbe”, care se află la periferia capitalei, mai exact în cartierul Sf. Francisc, o zonă deosebit de săracă și considerată ca fiind destul de periculoasă. Această parohie se extinde pe un teritoriu destul de mare, cuprinzând 16 capele filiale, unde frații franciscani reușesc să ajungă pentru celebrarea Cuvântului sau a Euharistiei, în unele, o dată pe săptămână, în altele, de două ori sau o dată pe lună. În rest sunt laicii bine pregătiți și cu un mare simț al responsabilității și colaborării, care duc înainte viața comunității. Eu practic n-am făcut altceva decât să mă inserez în drumul fratern și apostolic al comunității cu o atitudine de disponibilitate fără pretenții, de primire suspendând orice tip de judecată, încercând să trăiesc totul în logica darului, a gratitudinii și cu responsabilitate.

O experiență unică și de neuitat, de împărtășire în credință, de vie comuniune, a fost aceea pe care am trăit-o în săptămâna sfântă și de Paști împreună cu credincioșii din două comunități mici aflate în periferia parohiei. Foarte pozitiv și rodnic a fost debutul, în timpul Postului Mare, la radioul catolic „Vox de Suyapa”, unde am vorbit despre sacramentul spovezii, despre preoție, despre papa Francisc, dând mărturie despre vocația mea de frate franciscan și de preot.

Nu pot uita comunitatea din cartierul „Francisco Morazan” unde, inspirat de Duhul Sfânt, în timpul celebrării euharistice din ziua hramului, în ajunul aniversării a celor 13 ani de preoție, mi-am consacrat preoția Inimii Neprihănite a Mariei.

Am avut ocazia să cunosc de asemenea și celelalte locuri di America Centrală în care sunt prezenți frații: Campamento (parohie), San Salvador (seminarul mare și parohie), Ciudad de Guatemala (sanctuar), Belen (postulandat), Alajuela (casă de formare) și San Jose (colegiu) în Costa Rica. A fost un privilegiu și o mare bucurie să pot participa cu tinerii din Campamento la Ziua Națională a Tinerilor din Honduras. Un moment intens și încărcat de emoții a fost acela când am celebrat euharistia pe altarul unde a fost martirizat episcopul Oscar Romero în San Salvador.

Această experiență a fost pentru mine ca o scrisoare pe care Domnul mi-a scris-o prin persoanele, evenimentele, întâlnirile trăite și în care sunt subliniate cu litere de aur patru cuvinte, care spun esența trăirii mele în acest timp.

Afecțiune sinceră și gratuită. M-am simțit iubit și primit cu inima deschisă și plină de încredere. Înainte de a mă întoarce o catehistă mi-a spus: „Frate Marius, plecați din Honduras gras de îmbrățișări”. „Nu numai – i-am răspuns – dar și cu o bună rezervă”. Îmbrățișări autentice, frumoase, sincere, fără prejudecăți! Îmbrățișări care te fac să te simți acasă, în familie, protejat, păzit! Îmbrățișări care dau încredere, speranță! Îmbrățișări care binecuvântează, vindecă! Păstrez în inima mea chipul multor persoane cu care am strâns prietenii frumoase, un dar și binecuvântare de la Domnul!

Bucuria în a trăi și a cânta credința. Este foarte evident contrastul dintre bucuria persoanelor și urâțimea exterioară a societății hondurene în care violența, corupția, traficul de droguri, sărăcia, neaccesul la educație fac parte din cronica de fiecare zi și răspândesc teama. O adevărată periferie existențială! Adesea mă întrebam de unde vine bucuria oamenilor de credință, dorința lor de bine, privirea lor spre viitor plină de speranță? Nu poate veni decât din interior, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, care-și pune în El toată speranța și în El se încrede! Este ceva ce într-adevăr te molipsește și te implică! Fiecare liturghie, care pentru mulți este un lux (având în vedere ca sunt comunități unde se celebrează doar de două ori, o dată pe lună, sau chiar mai rar) este o puternică exprimare de bucurie, o adevărată sărbătoare a credinței, caracterizată de un profund simț comunitar.

Simplitatea, reîmprospătare a respirației sufletului! O simplitate care vine din înțelepciunea celor mici și care te ajută să descoperi sensul adevărat al vieții, gustul său bun. Cum aș putea să-l uit pe micuțul Dennis care, după liturghie, învârtindu-se în jurul meu își face curaj spunându-mi cu ochii plin de lumină „Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Marius!”.  Sau cum să nu rămân plin de stupoare înaintea gestului atât de tandru și gingaș a micuței Zohany, care mi-a făcut cel mai frumos cadou: o lempiră (așa se cheamă banul lor; 20 de lempire sunt un dolar) din economiile ei! Da, într-adevăr, simplitatea este soră cu înțelepciunea!

Generozitatea, expresie a unei inimi mare, simple, sensibile, primitoare. O inimă care este capabilă să împărtășească ceea ce unul are, puținul pe care îl are, fără să facă calcule sau gândindu-se la interesul personal. Mi-a fost greu s-o accept când vizatul eram eu și trebuie să recunosc că m-a mișcat profund. Adesea a fost pentru mine o adevărată lecție de viață. Îmi amintesc cu emoție întâlnirea cu doamna Lysia, o bătrânică foarte săracă, care de puțin timp tocmai își îngropase soțul. Ne-am dus s-o vizităm toți frații din convent, exprimându-ne astfel apropierea și consolarea noastră; nu ne-a lăsat să plecăm fără să ne ofere cina, împărtășind cu noi bucuria sărăciei, expresia unei mari libertăți interioare și detașări, capacității de a de abandona Providenței, dar mai ales izvorul fericirii autentice!

Aceste patru cuvinte, încărcate de viață, sunt imprimate în inima mea și formează comoara prețioasă pe care o iau cu mine din Honduras! În tot ceea ce am trăit și făcut, ca frate franciscan și ca preot, ca parte din marea familie a lui Dumnezeu și ca prieten, am încercat să dau ce am mai bun din mine, având încredere în Dumnezeu, riscând pe forța Cuvântului său, care a scandat pașii evanghelizării mele. Dar ceea ce eu am primit a fost cu mult mai mult decât ceea ce am reușit să dau! M-am întors din Honduras evanghelizat de cei săraci, întărit în a-mi trăi dăruirea în slujba Împărăției cu bucurie, simplitate, umilință, generozitate! Multe binecuvântări tuturor!

Fra Marius-Petru Bîlha

Distribuie cu: