Măslinul în spiritualitatea franciscană.

Distribuie cu:

Gândindu-ne la măslin și la ceea ce reprezintă în imaginarul comun, e relativ simplu să-l asociem cu sfântul Francisc din Assisi, în special cu semnificația de pace pe care o subliniază Vulgata. În realitate această asociere este consecința unei stratificări, al unor devieri de semnificație și influențe semantice; ajunsă la noi prin suprapunerea de imagini proprie tradiției creștine și, apoi, franciscane, a ajuns să adauge noi semnificații și mai profunde. Să încercăm, deci, mergând înapoi, să depănăm ghemul acestei încurcături de semnificații.

Alăturarea măslinului la înțelesul de pace se observă deja în tradiția greacă, întrucât măslinul era considerat o plantă sacră, folosită pentru coroanele atleților învingători în Olimpiade. Se povestește chiar că însăși zeița Atena a oferit-o atenienilor în semn de pace, după înfrângerea lui Poseidon. Pentru romani, măslinul era simbolul cel mai înalt pentru a-i onora pe oamenii iluștri. În tradiția ebraică era simbolul dreptății și al înțelepciunii; de altfel, în Cartea Genezei se povestește că, după potop, un porumbel i-a adus lui Noe o ramură de măslin, pentru a-i vesti că Pământul și Cerul s-au împăcat definitiv. Ramura de măslin era, deci, atât simbolul renașterii, deoarece, după ce potopul a devastat totul, pământul a reînceput să înflorească, cât și simbol al păcii, pentru că dovedea împăcarea dintre Dumnezeu și Om.

În tradiția creștină, semnul măslinului apărea în Duminica floriilor, numită și Duminica pătimirii, cea precedă sărbătoarea Paștelui. Liturgia acestei zile se deschide cu o procesiune solemnă, timp în care credincioșii țin în mână ramuri de măslin sau de palmier: „Mulțimea numeroasă, care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, a luat ramuri de palmier, a ieșit în întâmpinarea lui și striga: «Osana! Binecuvântat cel care vine în numele Domnului, regele lui Israel»” (In 12,13). La sfârșitul procesiunii, liturgia continuă cu relatarea pătimirii, care ni-l arată pe Isus înspăimântat în grădina Măslinilor și ne amintește că ramurile de măslin, agitate în semn de bucurie, vor deveni foarte repede un strigăt care cere moartea lui Isus. Așadar, măslinul reprezintă pe Cristos însuși care, prin sacrificiul său, devine instrument de împăcare și de pace pentru umanitate, o umanitate fragilă, ușor de influențat în caracterul său schimbător.

Aceeași accepțiune apare în izvoarele hagiografice ale sfântului Francisc când avem imaginea ramurilor de măslin: „La o zi după moartea sfântului Francisc, mulți locuitori din Assisi alături de preoții lor au luat trupul sfânt de la Porțiuncula și „l-au mutat cu venerație în oraș, în imnuri și cântece și sunete de trompetă. Purtând ramuri de măslin sau din alți pomi, pe urmele cortegiului solemn al sfintelor rămășițe ale sfântului, mergeau cântând cu voce puternică imnuri de laudă Domnului în lumina nenumăratelor făclii” (FF 532). Astfel descrie Toma din Celano, în prima Viața sfântului Francisc, funeraliile Sfântului, proiectându-le într-un climat de sărbătoare pentru dies natalis (ziua nașterii pentru cer) a celui care numise soră chiar și moartea.

Fratele Francisc este reprezentat de biograful său ca icoană a lui Cristos (alter Christus); fratele Francisc îl împacă pe om cu frica sa cea mai mare, moartea, sora noastră. Așadar, când avem în mâini ramuri de măslin să ne gândim că trebuie să devenim o icoană a lui Isus, împăcându-ne cu noi înșine, cu temerile noastre și cu aproapele nostru, în numele celui care ne-a împăcat mai întâi.

(traducere din limba italiană de fr. Cristian Clopoțel)

***

Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it

Distribuie cu: