Distribuie cu:

Părinte, înainte de a intra mai adânc în subiect, vă rog să ne prezentați autobiografia Sfinției Voastre.
„Mă numesc Pr. Patrașcu Gheorghe, fiul lui Iosif și Agneza. M-am născut la 30 septembrie 1913, în satul Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț. Terminând clasele primare în satul meu natal, în toamna anului 1926 am intrat în Seminarul Franciscan din Hălăucești. Am îmbrăcat haina sfântului Francisc la 12 august 1931, când am început noviciatul. La 20 august 1932 am depus voturile simple în mâinile Reverendisimului Francisc Xaveriu D’Ambrogio. Am studiat Filozofia și Teologia în Colegiul „Sf. Bonaventura“ din Luizi-Călugăra, județul Bacău, între anii 1932-1938. 

La 4 aprilie 1937 am fost sfințit preot. Am slujit ca profesor și vicar parohial la Luizi-Călugăra, până în vara anului 1941, când am fost trimis profesor la Seminarul Franciscan din Hălăucești, iar în 1943, am devenit Director al acestui Seminar. În anul 1947, în urma plecării dintre noi a mult regretatului Pr. Prov. Dr. Iosif Petru M. Pal, am fost numit guardian, paroh de Luizi-Călugăra și profesor de Teologie Morală la Colegiul „Sf. Bonaventura”.

La 25 martie 1949, am fost arestat de regimul comunist. Am fost anchetat timp de un an și trei luni la Securitatea din Bacău și la Ministerul de Interne din București. Judecat împreună cu tot lotul nostru, al preoților franciscani, de Tribunalul Militar din Galați, la 12 august 1950 am fost condamnat la nouă ani temniță grea. Am executat pedeapsa la Canal precum și în închisorile din Sighet și Râmnicu Sărat, iar în primăvara anului 1958, am fost eliberat și trimis cu domiciliu obligatoriu în comuna Lătești, raionul Fetești, județul Constanța.

La 14 aprilie 1964, am fost pus în „deplină libertate“ și numit vicar parohial la Bârgăuani, județul Neamț. În februarie 1965, am fost numit paroh la Focșani, de unde în noiembrie 1967, am fost transferat ca paroh la Târgu Trotuș, aici am activat până în aprilie 1983. Pensionându-mă, m-am retras la Hălăucești, unde era paroh fratele meu, pr. Dumitru Patrașcu; aici am rămas ca pensionar până în toamna anului 1990, când am fost numit Magistru de novici, la Luizi-Călugăra. În toamna anului 1991, ne-am mutat cu Noviciatul la Prăjești, județul Bacău, unde mă aflu și acum, și până în prezent am mai condus încă două serii de novici.

De asemenea, din anul 1969, am fost numit, de către Curia Generală, Superior Provincial al Provinciei Franciscane Conventuale din Moldova, funcție exercitată până în anul 1990. Între anii 1984-1986 am fost și Director spiritual la Institutul Teologic Romano-Catolic, din Iași“.

 Ce v-a impresionat cel mai mult la Pr. Prov. Dr. Iosif Petru M. Pal?
„Cel mai mult m-a impresionat la pr. prov. dr. Iosif Petru M. Pal spiritul său de viață interioară și dăruirea totală în slujba lui Dumnezeu și a aproapelui“.

Ce l-a caracterizat mai mult pe Părintele?
„Pe pr. Iosif P. M. Pal, după părerea mea, l-a caracterizat zelul său pentru sfințenia personală și pentru mântuire «oițelor» sale, ale căror păstor era“.

Ce părere aveți despre viața sa, atât spirituală cât și pastorală?
„Relativ la viața spirituală a pr. Iosif P. M. Pal, pot să spun că am văzut în el pe omul lui Dumnezeu, iar cât privește viața pastorală era un neobosit apostol al mântuirii sufletelor“.

Ce părere avea poporul călugărean despre pr. prov. Iosif P. M. Pal?
 „Părerea unanimă a credincioșilor din Luizi-Călugăra era că pentru dânșii este un adevărat păstor sufletesc dornic de a-i ajuta pe toți să-și mântuiască sufletele“.

Ați putea să ne spuneți ceva despre modul în care Părintele își îndeplinea promisiunile făcute prin voturile religioase, mai ales ascultarea și sărăcia?
„Cât privește votul de ascultare, părintele Pal era în cele mai bune relații de respect și de supunere față de Episcopul diecezan, Mons. Mihai Robu, și bineînțeles față de Sfânta Biserică și Sfântul Părinte Papa. Cât privește votul de sărăcie pot spune că l-am cunoscut ca un adevărat fiu al sfântului Francisc, păstrător al sărăciei evanghelice. Umbla îmbrăcat foarte simplu, evita orice lux, umbla într-un palton rupt și peticit, așa cum a fost remarcat și la înmormântarea sa de către episcopul nostru Ioan Duma^[1]“.                  

Ați observat cumva vreo slăbiciune la Părintele? Cum reușea să depășească eventualele slăbiciuni?
„Foarte greu este de răspuns la această întrebare, pot să spun doar că, deși avea multe pe cap, căci era Guardian, Paroh, Ministru provincial, Administrator al casei și al Provinciei, nu l-am văzut niciodată nervos, pierzându-și răbdarea, ieșind în expresii nepotrivite, deși ocazii pentru acestea nu i-au lipsit“.

Ce părere aveți despre activitatea depusă de Părintele în conducerea Provinciei Franciscane Conventuale „Sf. Iosif“ din România, Provincie pe care a condus-o timp de 15 ani?
„Despre activitatea depusă de pr. prov. Iosif P. M. Pal în conducerea Provinciei noastre, se poate spune că a dus o muncă colosală, în timpul celor 15 ani de conducere, a avut și necazuri, probleme grele cu care s-a confruntat datorită mai multor tineri confrați care au lăsat de dorit în viața lor spirituală și unii au și părăsit Ordinul. Dar a realizat, trecând prin diferite greutăți, și opere de primă importanță pentru Provincia noastră și pentru Biserică. În sprijinul acestei afirmații voi aminti doar de construirea monumentalei biserici din Luizi-Călugăra, realizarea primului Colegiu de Filozofie și Teologie în Provincia noastră, precum și întemeierea Gimnaziului Franciscan din Hălăucești“.

Care au fost raporturile dintre Părintele ca Ministru provincial și ceilalți părinți și frați din Provincie și Dieceză?
„Raporturile părintelui Iosif P. M. Pal, ca Ministru provincial, cu ceilalți confrați erau dintre cele mai bune. A avut într-adevăr și contraziceri din partea unor confrați, cu privire la operele pe care le-a realizat, dar discuțiile, chiar în contradictoriu, nu au depășit limitele carității. Cu Episcopul și preoții diecezani era în cele mai bune raporturi, deseori era vizitat de Episcop, precum și de preoți diecezani“.

Cum îl vedeați Sfinția Voastră, în calitate de Director al Seminarului Franciscan din Hălăucești, pe Pr. Prov. Iosif P. M. Pal?
„Pr. Provincial era Părinte. Când venea în Seminar vedeam numai bunătate, blândețe, numai dorința de a ne vedea pe toți buni și conștiincioși de misiunea și datoriile noastre“.

Care era raportul părintelui Iosif P. M. Pal cu credincioșii, cu tinerii și copiii?
„În privința raporturilor cu credincioșii, cu tinerii și copiii, se poate spune că au fost acelea ale unui Păstor preocupat intens de îndrumarea și mântuirea sufletelor lor. Ținea personal catehism cu tineretul în fiecare uminică, iar copiii erau instruiți cu o deosebită grijă la primirea primei Sfinte Împărtășanii, apoi Catehismul era făcut la școală de către părinții vicari. Neînțelegerile și discuțiile prelungite cu credincioșii care se aflau în dușmănii, în procese de moștenire, precum și lupta contra bețiilor și destrăbălărilor unor credincioși, i-au dat părintelui Pal multă bătaie de cap; uneori lăsa și masa de prânz sau și pe cea de seară pentru a împăca prin lungi discuții și părintești cuvinte anumite familii care erau în vrăjmășie“.

Ne-ați putea povesti vreo întâmplare edificatoare din viața Părintelui?
„Multe sunt faptele edificatoare pe care ni le-a lăsat pr. Iosif P. M. Pal, voi sublinia predicile sale înfocate și pline de zel despre viața euharistică și despre adevărurile de pe urmă ale omului. A urmărit cu mare zel idealul de a transforma parohia Luizi-Călugăra într-o parohie euharistică, urmele activității sale se pot constata și astăzi în marea afluență a poporului călugărean la Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtășanie, Adorația Sfântului Sacrament (vecernie), precum și marele număr de vocații preoțești și religioase care se recrutează și astăzi din rândurile acestui popor. Au fost zile când era văzut plângând pe amvon, mai ales în Săptămâna Mare când predica despre Patima Domnului, sau prima duminică din Advent, când predica despre judecata de pe urmă“.

Ce ne puteți spune despre sfaturile Părintelui?
„Sfaturile pr. Iosif P. M. Pal erau  pline de suc spiritual, lecțiile sale de Teologie Morală se transformau, de multe ori, în adevărate exortații sufletești și prețioase îndrumări pastorale“.

Părinte Patrașcu știți ceva despre scrierile părintelui Iosif P. M. Pal?
„Scrierile pr. prov. dr. Iosif Petru Maria Pal sunt: „Catehismul Diecezei de Iași explicat” cu învățături și exemple, scris în două volume: „Crezul” și „Sacramentele”, multele sale ocupații, nu i-au mai permis să lucreze și la „Porunci” și la partea a patra despre „Rugăciune”, în schimb opera sa de bază este „Originea Catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”. Două mari idei a voit Părintele să dezvolte în această prețioasă operă: mai întâi, că toți catolicii din Moldova sunt neaoși români în ciuda poreclei ce li se dă de ceangăi, chiar dacă unii dintre ei mai vorbesc un jargon de limbă maghiară stricată; a doua idee călăuzitoare a fost scoaterea în evidență a activității pe meleagurile noastre a fiilor sfântului Francisc, care aproape de la începuturile Ordinului și până în zilele noastre s-au menținut prezenți aici, muncind și ostenind pentru sufletele credincioșilor noștri. Prin această carte a scăpat pe catolicii din Moldova de deportarea lor în Ungaria și Siberia“.

Ce ne puteți spune despre capacitatea intelectuală a Părintelui?
„Pr. prov. dr. Iosif Petru M. Pal a fost dotat cu inteligență sclipitoare și a fost printre primii în toate școlile prin care a trecut; a făcut Seminarul și Noviciatul în țară, iar Filozofia și Teologia la Roma în Colegiul Internațional al Fraților Minori Conventuali din str. San Teodoro. A frecventat și cursurile de Filozofie la Universitatea Gregoriana unde și-a luat doctoratul în Filozofie. A luat și doctoratul în Teologie la Facultatea noastră din San Teodoro. Aceste doctorate cred că ne spun destul despre capacitatea sa intelectuală“.

Ne puteți spune ceva despre prietenia dintre Pr. Pal și Pr. Kolbe, atât în timpul studiilor, cât și după terminarea lor?
„Relativ la prietenia părintelui Pal cu colegul său, astăzi sfântul Maximilian Maria Kolbe, pot să spun că în timpul orelor de școală, când preda Teologia Morală sau Teologia Pastorală, ori de câte ori își amintea de părintele Kolbe se transfigura la față și devenea parcă un alt om. Aceasta arata că între inima lui și inima părintelui Maximilian exista o prietenie, o intimitate, o iubire nezdruncinată“.

L-a vizitat sau a fost vizitat vreodată de părintele Kolbe?
„Dacă nu l-a vizitat pe părintele Kolbe în Polonia și nu a fost vizitat de el în România, aceasta s-a datorat faptului că reîntoarcerea fiecăruia dintre ei în patrie, activitatea fiecăruia a luat o traiectorie deosebită. Pr. Maximilian și-a continuat, în Polonia, idealul său cu răspândirea Armatei Maicii Domnului, prin toate mijloacele, dar mai ales prin presă, iar când opera sa era de acum bine pusă la punct, el a îmbrăcat idealul misionar. Pr. Pal reîntors în țară după studiile de la Roma, s-a văzut căzut într-o Provincie abia cu un mic Seminar și într-o parohie cu o biserică absolut necorespunzătoare. Astfel s-a dedat trup și suflet muncii de remediere a acestor lipsuri, aceasta i-a cauzat multe griji, preocupări și munci. De aceea, nu a putut ține un contact prea apropiat cu fostul său coleg și confondator al Miliției Imaculate. Abia în 1936, a putut întreprinde o călătorie în Polonia împreună cu colegul său pr. Serafim Bejan. Acolo a putut să viziteze măreața operă de la Niepokalanow.

Cât privește o vizită a părintelui Kolbe la noi în România, spun sus și tare că aceasta nu a avut loc. Subsemnatul am fost prezent la Luizi-Călugăra din 1932 și până în anul 1941 și ar fi fost pentru noi un eveniment extraordinar de important dacă ar fi avut loc și ar fi trebuit să rețin, dar acest eveniment nu a avut loc“.

Ne puteți spune ceva despre colaborarea părintelui Pal la întemeierea Miliției Imaculate sau  a Armata Maicii Domnului?
„Cât privește colaborarea părintelui nostru provincial, Iosif P. M. Pal, la întemeierea Miliției Imaculate, se știe de către toată lumea, căci faptul este consemnat în toate cărțile, că părintele Pal a fost cel dintâi colaborator al părintelui Maximilian în întemeierea acestei sfinte Asociații Mariane. Părintele Provincial ne spunea nouă cu deosebită satisfacție că el a binecuvântat primele medalii ale Miliției Mariei Imaculate, deoarece dintre cei șapte confondatori el singur era preot“.

Care a fost contribuția și rezultatul răspândirii Armatei Maicii Domnului în țara noastră de către Părintele?
 „Prins cu lucrurile noii biserici și ale Seminarului, Pr. Prov. Iosif P. M. Pal, nu a putut trece la întemeierea Miliției Mariei Neprihănite în parohia sa decât în anul 1935, când la 11 februarie întreaga parohie a primit medalia Miliției Mariei Neprihănite, după o pregătire prealabilă, de trei zile, prin predicile ținute de pr. dr. Dumitru Lucaci, proaspăt venit de la studii din Roma. Acest eveniment a rămas atât de impregnat în pietatea credincioșilor din Luizi-Călugăra încât și astăzi ziua de 11 februarie în fiecare an este pregătită și sărbătorită în același mod solemn. De aici înainte părintele Iosif P. M. Pal, în calitate de Ministru provincial, a recomandat și a sprijinit întemeierea Miliției Mariei Imaculate în toate parohiile franciscane din Moldova noastră“.

Care a fost raportul dintre Părintele și Biserica Greco-Catolică din Transilvania?
„Raporturile dintre Pr. Prov. Iosif P.M. Pal și Biserica Greco-Catolică din Transilvania au fost dintre cele mai bune. Cu cât numărul preoților Provinciei noastre creștea cu atât Părintele provincial repartiza mai mulți lucrători ai Provinciei noastre și pe acele meleaguri. Așa se explică întemeierea noilor convente, parohii la Soșia în Oradea, la Sanislău în jud. Satu-Mare, la Bilbor în jud. Mureș…“.

Cum ați primit vestea morții Părintelui? Cum ați reacționat? Cum au reacționat cei dimprejur, credincioșii?
„Nu am primit vestea morții Părintelui provincial ci am fost martorul ei. Timp de o săptămână l-am asistat la patul său de suferință în Bacău și i-am administrat ultimele sacramente în ziua de 20 iunie 1947. A fost atât de calm, atât de resemnat, atât de încrezător în Dumnezeu, cum nu putea fi altul. Totuși la momentul morții sale nu am fost prezent, deoarece eu am rămas la Bacău fiind cu elevii Seminarului din Hălăucești la examene, iar Părintele provincial a fost transportat la Luizi-Călugăra și pe 21 iunie, asistat fiind de comunitatea din Luizi-Călugăra, precum și de Ep. Glazer de Iași, a trecut la cele veșnice.

Credincioșii din Luizi-Călugăra au fost cuprinși de o jale și de un doliu de nedescris, de la cel mai mic și până la cel mai în vârstă; se putea vedea o întristare ca la moartea celui mai bun Părinte al lor, după cum și era…“.

Știți care a fost cauza morții Părintelui?
„Cauza morții Părintelui provincial a fost tifosul exantematic care bântuia în comuna și parohia noastră de la Luizi-Călugăra, după cel de-al Doilea Război Mondial.

Cu două săptămâni înainte de moarte Părintele provincial a fost solicitat să meargă la un bătrân bolnav, care l-a chemat în mod special pe Sfinția Sa în persoană; deși știa că pentru Sfinția Sa este un mare pericol, s-a dus expunându-și sănătatea și viața. Reîntors acasă a început să se simtă rău, s-a așezat la pat și în rufăria lui personală s-a găsit un păduche, purtătorul microbului de tifos exantematic. Simțindu-se din ce în ce mai rău a fost chemat medicul casei noastre, Dr. Schwarz, care a constatat boala și a prescris un tratament de injecții ce trebuia să le facă în fiecare zi. Pentru a fi mai ușor tratat s-a decis între noi că e mai bine să fie transportat la Bacău și instalat într-o cameră din casa parohială, ceea ce s-a și făcut pe data de 16 iunie 1947. Aici doctorul venea să-i facă injecții administrându-i tratamentul prescris. În acest timp o persoană evlavioasă din Bacău, pe nume Maria Ojog, îl veghea pe Părintele și-i făcea serviciile necesare. Pentru tratamentul urmat, Părintele trebuia să consume mult lichid, dar din cauza temperaturii și a foamei, Părintele nu putea consuma lichid suficient, de aceea simțindu-se tot mai rău, în ziua de 20 iunie s-a făcut un consiliu medical fiind constituit de trei medici, care au constatat că urina mergea în sânge, aceasta numindu-se boală de uremie, împotriva căreia nu se mai putea face nimic. De aceea s-a decis transportarea Părintelui înapoi la Luizi-Călugăra deoarece sfârșitul fatal era aproape“.

Ne puteți spune ceva despre înmormântarea Părintelui?
„Cred că nici înainte și nici după moartea sa nu am mai participat la o înmormântare de felul cum a fost înmormântarea pr. prov. dr. Iosif Petru Maria Pal. Au fost prezenți: Nunțiul Apostolic din țara noastră Patrik O’Hara, Episcopul diecezan Marcu Glazer, Ep. Ioan Duma, un număr impresionant de preoți și credincioși din parohie și din parohiile vecine. S-au ținut diferite discursuri funebre, cel oficial fiind rostit de Excelența Sa, Ep. Ioan Duma. Au mai vorbit: Nunțiul Apostolic, Episcopul diecezan și Directorul Școlii din Luizi-Călugăra, dl. Alexandru Hacigheanu. Toți au evocat, au lăudat personalitatea și chiar sfințenia Pr. Prov. Dr. Iosif Petru Maria Pal“.

Părinte, vă rog să ne spuneți care a fost ierarhia părinților provinciali ai Provinciei din Moldova după moartea părintelui Iosif Petru Maria Pal.
„După moartea părintelui dr. Iosif P. M. Pal, a fost ales ca Superior Provincial pr. dr. Anton Bișoc, paroh de Săbăoani; după arestarea părintelui Bișoc, a fost ales pr. Alois Herciu, paroh de Hălăucești; după moartea părintelui Herciu, a fost numit pr. Mihai Dămoc, paroh și decan de Bacău. Trecând la cele veșnice părintele Mihai Dămoc, în 1969 a fost numit de Curia generală din Roma pr. Gheorghe Patrașcu, adică subsemnatul; iar în 1990 a fost ales actualul Ministru provincial, Iosif Sabău“.

Ați mai avea ceva de adăugat la cele spuse mai sus?
„La cele spuse până acum, aș putea adăuga că ori de câte ori am fost într-o situație dificilă și am alergat la sprijinul Părintelui provincial Iosif P. M. Pal am primit ajutor sigur.

Înainte de a încheia aș mai vrea să amintesc de părintele Antonio Glowinschi, coleg al părintelui Pal, originar din Galați, dar care s-a îmbolnăvit și a murit la Roma. Despre acesta părintele Pal spunea multe lucruri frumoase printre care ne-a spus că înainte de moarte, cu 24 de ore, Îngerul său păzitor l-a înștiințat de ora când va muri“.                                                           

Pace și bine!

---

^[1] Ioan Duma – frate franciscan conventual, consacrat episcop în secret în perioada comunistă.

 

Distribuie cu: