Fr. Roberto Peretti

Distribuie cu:

Reparcurgând istoria României anilor ’90 și a retrezirii Provinciei noastre, împreună cu pr. Albert Petru, fondatorul Citadelei Franciscane din Roman, cu pr. Gheorghe Pătrașcu, mărturisitorul lui Dumnezeu în temnițele comuniste și ghid înțelept al fraților timp de mai bine de 30 de ani, un loc central îl ocupă și fratele Roberto. Mi-l imaginez intrând în țara noastră puțin după căderea comunismului, când încă totul era cenușiu, și când încă mai mirosea a praf de pușcă. Și-o fi pus mâinile în cap la graniță, și o fi exclamat așa cum va face tot timpul cât a rămas la noi, atunci când voia să își exprime părerea: Mamma șanta!, unde am nimerit! Dacă vorbești despre fra Roberto cu oricare dintre frații Provinciei, acum răspândiți în toată lumea, îi auzi imediat: Mamma șanta!

Ajuns la Roman, n-a fost lăsat să se culce, căci vacarmul celor vreo 200 de adolescenți seminariști nu i-a dat voie. Dar în loc să se sperie, toate acele chipuri l-au electrizat, și așa, fra Roberto și-a suflecat mânecile reverenzii (așa umbla mereu!) și a început să aibă grijă de ei. Pedagog, infirmier, om al rugăciunii, iubitor al săracilor, nu dormea decât câteva ore, și atunci întins într-un fotoliu zdrențuit. Era obișnuit din Spania cu adolescenții, căci și acolo fusese formator în Seminarul Mic, dar aici, la Roman, erau alte condiții. Alergau la el puișorii de om, care cerându-i o pastilă pentru dureri de cap; care cu dureri de burtă, care suferind din cauza lipsei chipului mămicii sau al plăcințelelor cu brânză făcute de bunica. Lui fra Roberto nu-i trebuia mult, știind el prea bine că nu de pastile aveau nevoie seminariștii, ci de afecțiune. De cele mai multe ori îi vindeca pe mânjișori cu o simplă privire. Așa, fra Roberto Peretti a devenit nu numai pedagog și infirmier, ci și mamă pentru toți seminariștii zburdalnici, care mureau de dorul după mămica. Nu știu cum arată fra Roberto fără reverendă, căci nu l-am văzut niciodată îmbrăcat civil!

În paralel cu grija față de seminariști, a început să se intereseze de săracii din oraș și din împrejurimi. În acei ani, nici primarul din Roman nu era așa cunoscut cum era fra Roberto, și în scurt timp a devenit punctul principal de referință pentru săracii locului. Alergau la el cu miile. Îi privea, făcea obișnuita introducere, spunând: „Mamma șanta”, și se apuca de treabă, ajutându-i cu cele trebuincioase. La câte tiruri de ajutoare a adus în România, cred că dacă le-am pune cap la cap ar ajunge până la Ierusalim de trei ori. Dar el tot sărăcăcios îmbrăcat a rămas, și mânca câteva firmituri pe zi, numai ca să aibă ce da săracilor. Spunea deseori: „Săracii sunt bogăția noastră! Săracii ne-au îmbogățit”.

După câțiva ani buni de pedagog la Seminar a înființat Fundația Pacea, tot în Roman, pentru a-i ajuta mai ales pe frații rromi, nevoiași în toate. A achiziționat un teren și așa a început ceea ce astăzi funcționează la Roman din plin, un oraș al carității, „cu de toate” pentru săraci. A pus pe picioare acest orășel, și s-a dus să ajute pe alți oameni suferinzi, tocmai în Nur-Sultan, capitala Kazahtanului, numai la vreo 4099 de chilometri de Roman. Aici își trăiește astăzi vocația fratele Mamma șanta, slujindu-i pe kazaci.

Vreme de câțiva ani, pe când eram director al Centrului de Cercetare Pax et Unitas, din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, iar mai apoi Postulator General pentru Cauzele Sfinților al Ordinului, am avut prilejul să mă întâlnesc cu fratele Mamma șanta prin diferite colțuri ale lumii, și totdeauna mă uimea limba pe care o vorbea, o limbă originală numai a lui, un mixt de italiană-spaniolă-română și rusă. Eu mă gândeam că nu mai știe românește, și încercam să-i vorbesc în italiană, dar el nu și nu, căci tot cu limba lui pestriță o trăgea înainte, limbă din care 70 la sută era româna. Și mă bucura tare mult, văzând că deși este plecat de atâția ani din România, inima tot aici i-a rămas.

Acum ceva vreme mi-a sosit un pachet de la el. Îmi trimitea o recunoaștere importantă primită de la Sfântul Părinte Papa Francisc, și pe care o voia dedicată fraților Provinciei noastre dinainte de ’89.

Am deschis pachetul și mi-am pus și eu mâinile în cap, spunând ca tine: „Mamma șanta”, fra Roberto. Tocmai din Kazahstan îți amintești tu de noi!

Mulțumim fra Roberto! Domnul să te aibă-n paza sa!

Album Foto:

Distribuie cu: