Loading...

Lansare de carte la Bookfest

Sâmbătă, 4 iunie 2022, în cadrul Salonului Internațional de carte Bookfest, a fost lansată cartea, realizată în condiții grafice excelente de Editura Polirom, „Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter” scrisă de Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu. Redăm în continuare prezentarea de pe site-ul www.antondemeter.ro.

Lansarea cărții „Mai liber ca oricând. Părintele Anton Demeter” la Bookfest

Distribuie cu:

În ianuarie 1954, când aveam 11 ani, a venit la sfințirea casei un preot tânăr, timid dar prietenos: nu știam la vremea aceea că ne întâlneam cu un viitor sfânt. Avea ceva special în felul de a fi: o anume prospețime spirituală, o simplitate și o lumină care atrăgeau spre Dumnezeu.

La orele de catehism pe care le ținea la Catedrală, noi, copiii, am perceput o mare schimbare: în loc să ne mustre tot timpul că nu suntem destul de buni, el ne punea în față exemple de copii sfinți, ne făcea Evanghelia atrăgătoare, ne implica într-un voluntariat foarte interesant în pastorația bolnavilor. A reușit să închege în jurul Bisericii un grup de copii și tineri dintre care mulți au rămas prieteni pe viață – cu Cristos și între ei. Rezultatele frumoase ale activității lui nu aveau cum să nu deranjeze autoritățile comuniste atee, care supravegheau necontenit, cu ochi răuvoitori, tot ce se petrecea în Biserică. Deși conștient de pericol, el a înțeles să-și urmeze conștiința și vocația de preot.

Drept urmare, în noaptea de 20 august 1958, a fost arestat, iar la procesul din 13 martie 1959, a fost condamnat la 20 de ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire contra ordinei sociale”. Tratamentul din închisoare i-a pricinuit o boală gravă care, netratată la timp, i-a adus paralizia picioarelor. Eliberat la amnistia generală din 1964, a mai rămas o vreme în spital, în sanatoriu, iar în 7 octombrie 1966 a fost primit cu bucurie la Oțeleni de confratele său, pr. Andrei Balint, pe care l-a ajutat mult în activitatea pastorală, în ciuda handicapului. L-am vizitat acolo și am constatat cu câtă bucurie așteptau copiii, foarte numeroși, să se spovedească la el. În 1979, ieșit la pensie, și-a continuat activitatea preoțească pe lângă parohia Barticești. În fine, după căderea regimului comunist, i se împlinește visul de a trăi în comunitatea franciscană: până la moartea sa (23 decembrie 2006) avea să fie duhovnic și director spiritual la Seminarul franciscan de la Roman.

În 2016 a fost demarată investigația la nivel diecezan și provincial în vederea beatificării, apoi întreaga documentație a fost trimisă la Vatican, la 28 noiembrie 2021.

Când Ministrul Provincial franciscan, Părintele Damian Pătrașcu, ne-a rugat să scriem o biografie a Părintelui Anton, am fost uimite. Ne-a pus la dispoziție dosarele scanate de la CNSAS și mărturiile date de persoane care l-au cunoscut. La acestea s-au adăugat interviurile date de Părintele Anton după 1989, jurnalul pelerinajului făcut la Lourdes și câteva publicații despre el. Nu ne dăm seama în ce măsură am reușit să transmitem lumina din viața Părintelui, dar, așa cum ne-a ajutat să scriem cartea, îi va ajuta și pe cititori să-l perceapă mai bine și să se apropie astfel mai mult de Dumnezeu, mai ales dacă vor recurge la mijlocirea lui.

Cartea, realizată în condiții grafice excelente de Editura Polirom, a fost lansată la Bookfest 2022, pe 4 iunie, dar numeroși cititori, atât din Moldova cât și din București, și-o procuraseră deja. Ea va avea, de bună seamă, roade bogate, nu datorită autoarelor, care au făcut ce au putut, cu multă rugăciune, ci datorită personalității pline de farmec spiritual a Părintelui Anton Demeter.

*

Material apărut pe www.antondemeter.ro

Distribuie cu: