Izvoarele: Zile de har
În zilele de sâmbătă și duminică, 3-4 decembrie 2022, Fericita Veronica Antal, prin relicva și icoana ei, a fost „oaspete” și „pelerin” în parohia „Schimbarea la Față”, din Izvoarele (IS), la invitația părintelui Marcelin Blaj, parohul comunității, și în asentimentul de credință al credincioșilor doritori de a trăi cât mai profund Adventul, având dinainte exemplul și mijlocirea Fericitei noastre. Părinții franciscani de la Nisiporești au dat curs acestei dorințe, fiind prezenți în mijlocul acestei comunități pe tot parcursul pelerinajului și ajutând la trăirea și animarea acestor momente de har.
Distribuie cu:
Astfel, printr-o participare generoasă, credincioșii din Izvoarele au putut aprinde a doua lumânare a Adventului sub privirea Fericitei Veronica, celebrând această a doua duminică a postului Crăciunului însoțiți de rugăciunea și exemplul ei. Prin Sfintele Liturghii și Sfânta Spovadă, prin omiliile tematice ținute de părintele Iosif-Eduard Cadar, OFMConv., prin sfintele rugăciuni și binecuvântări care au ritmat și au umplut aceste zile binecuvântate, întreaga comunitate s-a bucurat de o reînnoire în har și în credință, înțelegând importanța și rolul sfinților în viața creștină și în drumul personal de convertire.
În acest sens, părintele predicator a vorbit credincioșilor despre puternica mărturie de credință, de virtute și curaj pe care Fericita Veronica o dă și astăzi acolo unde este chemată și unde i se cere ajutorul în rugăciune; ea ne redă dorința după Împărăția Cerurilor, gustul după cer și adevărurile veșnice, ajutându-ne să stăm cu curaj în prezența lui Isus și să îi ascultăm glasul. Bucuria Fericitei Veronica a fost cu atât mare fiind înconjurată de zecile de copii și tineri prezenți și implicați la aceste sfinte celebrări, așa cum și ea făcea în scurta ei viață și tinerețe în care s-a sfințit și a răspuns chemării lui Isus și chemării Cerului.
Fie ca Domnul să dea rodnicie cât mai multă acestor zile binecuvântate, iar tânăra fecioară martiră de la Nisiporești să ajungă în cât mai multe comunități de credincioși care au nevoie de prezența și mărturia ei.