Crăciunul la Sent Antuan, Istanbul

Distribuie cu:

De ce? Am putea argumenta prin două motive: primul este Sfântul Francisc care iubea nespus sărbătoarea Crăciunului și trăia plin de bucurie și de gingășie nașterea Pruncului Isus, așa cum a și făcut la Greccio. Al doilea motiv este acela că pentru noi, frații, reprezintă o minunată ocazie să le putem vesti fraților musulmani: „După ce în trecut a vorbit în multe rânduri şi în multe moduri părinţilor noştri prin profeţi, Dumnezeu, în aceste zile din urmă, ne-a vorbit nouă prin Fiul” (Evr 1,1-2), trecând de la condiția Cuvântului Dumnezeiesc la cea a Trupului.

Astăzi avem în ieslea presepiului Sfânta Scriptură, urmând ca în următoarea zi să vină Pruncul ceresc. Acum în iesle sunt așezate credința și speranța noastră și, trăind cele două virtuți teologale, mâine vom găsi virtuțile prin antonomasie: însăși Iubirea. Iar Isus spune: „Ero cras” („Voi fi mâine”), pentru cine se va reîntoarce să celebreze Crăciunul. Acesta este evenimentul ce are loc în ieslea franciscană, în „curtea neamurilor” din fața bisericii Sent Antuan de pe Beyoğlu.

Și curtea noastră de la Sent Antuan întâmpină, nu doar arhitectural ci și spiritual, pe toți cei care trec pe sub portic, dinspre stradă spre locul comun aparținând tuturora. În curte are loc prima noastră vestire; vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu, prin presepiul simplu și expresiv. În presepiul acesta, Maria și Iosif așteaptă și, totodată, anunță în mod tăcut evenimentul Nașterii „Verbum caro factum est”.

La o depărtare de câțiva metri, în partea opusă a curții, artistul Wim Delvoye cu a sa lucrare „Crucifixul răsucit” exprimă pe de altă parte nașterea, cea dureroasă, suferită de Cel care s-a născut pentru mântuirea noastră.

Aceste două „veniri” ale lui Isus, Nașterea și Răstignirea, se derulează sub privirea Neprihănitei, din mozaicul aflat deasupra intrării în biserică. Preacurata pare, cu ambele mâini coborâte și deschise, să indice cele două evenimente, ale Nașterii și Răstignirii, și în același timp asemenea unei gazde să îmbrățișeze pe cel ajuns în curte și să-l invite în Biserică pentru a descoperi din plin misterul Nașterii.

Cine intră în biserică nu poate să nu observe coroanele de Advent situate pe colonadele bisericii. Sunt coroane ce vestesc și, împreună cu lampadarele în formă de coroană regală, proclamă: „Cei drepţi vor trăi în veci, răsplata lor este în Domnul şi Cel Preaînalt se îngrijeşte de ei. De aceea, vor primi un însemn regal magnific şi o diademă frumoasă din mâna Domnului” (Înț 5,15-16). Coroanele arată și dezvăluie cei doi brazi de Crăciun din prezbiter. Acești brazi luminează asemenea rugului aprins din deșert, pentru ca orice vizitator al bisericii să-și spună sieși, așa cum spusese și Moise: „Ia să merg şi să văd această mare arătare” (Ex 3,3). Cine se apropie descoperă, nu doar pomii de Crăciun, ci și presepiul atent realizat, ce vrea să spună mai multe despre persoana lui Isus și, prin urmare, despre Nașterea sa. Acesta este presepiul credincioșilor.

Acesta este Crăciunul Fraților Minori Conventuali de la Istanbul, proclamat solemn pe 24 decembrie, cu așa numita „calendă” către locuitorii Istanbulului: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (Lc 2,11).

***

Material apărut pe www.ofmconv.net

Album Foto:

Distribuie cu: