Întâlnirea formatorilor Provinciei „Sfântul Iosif” din România

12 februarie 2017 Fr. Alexandru Olaru

Formatorii provinciei franciscane „Sf. Iosif” din România reuniți la Pârâul Rece.

Distribuie cu:

În perioada 8-10 februarie 2017, la inițiativa pr. Marius-Petru Bîlha, rectorul formativ al Institutului Teologic Franciscan din Roman și președintele comisiei de formare inițială, toți frații formatori ai Provinciei, de la cele patru case de formare: Liceu, Postulandat, Noviciat și Institut, ne-am întâlnit pentru ce-a dintâi sesiune de formare a formatorilor, în număr de 13, la Pârâul Rece, Brașov.

Gazdă ne-a fost pr. Iulian Misariu, guardian al Conventului „Preasfânta Treime”, împreună cu pr. Fabian Cătălin, rector al Postulandatului de la Pârâul Rece, care ne-au primit cu mare căldură și care s-au ocupat cu grijă să decurgă bine aceste zile de întâlnire, de împărtășire fraternă și de actualizare la noile documente ale Bisericii, referitoare la promovarea și formarea generaților actuale în drumul lor de formare vocațională spre viața consacrată și primirea ordinelor sacre.

Așadar, pr. Marius, a ales ca temă de discuție Formarea inițială, având ca obiect de studiu noul document al Congregației pentru Cler, „Darul vocației prezbiterale”, emanat la Roma în ziua de 8 decembrie 2016, în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria.

După mai bine de 30 de ani, (19 martie 1985), pe când Congregaţia pentru Educaţia Catolică, pe atunci, se îngrijea să amendeze Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis, promulgată la 6 ianuarie 1970, integrând mai ales aparatul notelor, în lumina promulgării Codului de Drept Canonic, actuala Congregație pentru Cler, luând în considerație aporturile primite în acest sens, a redactat acest document, aprobat și de dicasterele Curiei Romane. În toată această perioadă de timp, au mai fost numeroase contribuţii la tema formării viitorilor preoţi, fie din partea Bisericii universale, fie din partea Conferinţelor Episcopale şi a Bisericilor particulare. Trebuie amintit magisteriul Pontifilor din această perioadă: sfântul Ioan Paul al II-lea, căruia i se datorează fundamentala exortaţie apostolică post-sinodală Pastores dabo vobis (25 martie 1992), Papa Benedict al XVI-lea, autor al scrisorii apostolice în formă de „motu proprio” Ministrorum institutio (16 ianuarie 2013) şi Papa Francisc, din impulsul căruia s-a născut acest document atât de necesar formării inițiale și permanente.

Noi, formatorii Provinciei, ne-am oprit asupra acestui document „Darul vocației prezbiterale” și în special, asupra capitolelor referitoare la formarea inițială. Am pornit de la importanța vocațiilor la preoția ministerială care se inserează într-un cadru mai amplu decât preoția baptismală precum și despre îngrijirea, însoțirea și discernământul vocaţiilor la preoţie și viața consacrată. În această privință, s-a evidențiat promovarea pastoraţiei vocaţionale în dieceze, provincii, furnizându-se mijloacele necesare (cf. OT, 2).

„Seminarul mic este de a ajuta maturizarea umană și creștină a adolescenților care au în ei germenii vocației, cu scopul de a dezvolta în ei acea libertate interioară care să-i facă capabili să corespundă planului lui Dumnezeu”. Formatorii au datoria de a verifica capacitatea în ansamblu (spirituală, psihică, fizică, morală și intelectuală) a candidaților. Este necesar, în această perioadă, să fie însoțiți de formatori, pentru a înțelege exigențele vârstei pentru a ajunge la maturizarea identității lor. În timpul iter-ului formativ, formandul trebuie să integreze cele două aspecte ale umanității sale: bogația harului divin împreună cu fragilitățile și limitele sale, sub influența Duhului Sfânt. Așadar, drumul formării trebuie să ajungă la configurarea cu Cristos Cap, Păstor și Mire, devenind astfel, în Biserică și lume, un semn vizibil al iubirii milostive a Tatălui.

Formarea inițială este un drum de transformare, care reînnoiește inima și mintea persoanei, pentru ca ea să poată „discerne care este voința lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut și desăvârșit” (Rom 12,2). Pe de altă parte, hirotonirea prezbiterală cere, în cel care o primește, o dăruire totală de sine, pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Preotul este chemat să asume în sine sentimentele și atitudinile lui Cristos față de Biserică (cf. PdV 22).

Ca și metodă de formare, este necesară atât însoțire personală cât și cea comunitară, pentru a ajunge la un parcurs unitar și integral, care începe în seminar și continuă în viața sacerdotală, ca formare permanentă. Pentru aceasta este nevoie de un climat de familie caracterizat prin comuniune și fraternitate. Iar agenții formării sunt în primul rând Preasfânta Treime, care plăsmuiește pe fiecare prin acțiunea Duhului Sfânt, apoi Biserica universală și în special cea locală de care nu se poate face abstracție. Responsabilul primar al admiterii și formării este episcopul, urmat apoi de clerul bisericii particulare sau al provinciei din care face parte. Însă fiecare seminarist sau candidat în formare este protagonistul propriei formări. Comunitatea formatorilor au rolul de a colabora la misiunea delicată a formării preoțești. Formatorul, este cel care trebuie să se distingă prin prudență și competență, prin înțelepciune și echilibru. Un alt agent important este familia proprie cât și parohia de origine, care pot contribui la susținerea vocației celor chemați la preoție cât și la viața consacrată, atât în perioada de formare, cât și în cursul vieții însăși a preotului.

Un alt aspect al acestui important document este integrarea dimensiunilor formative. Sunt patru dimensiuni care interacționează simultan: dimensiunea umană, spirituală, intelectuală și cea pastorală. Fiecare dintre aceste dimensiuni are ca scop „transformarea” după imaginea lui Cristos, a Celui care, trimis de Tatăl pentru a împlini planul său de iubire, s-a emoţionat în faţa necesităţilor umane (cf. Mt 9,36), a mers să caute oile pierdute (cf. Mt 18,12-14), până acolo încât să-şi ofere însăşi viaţa sa pentru ele (cf. In 10,11), nevenind pentru a fi slujit, ci pentru a sluji (cf. Mt 20,28). Aşa cum este sugerat de Conciliul al II-lea din Vatican, întregul proces educativ ca pregătire pentru preoţia ministerială are, de fapt, scopul de a-i dispune pe seminarişti „să comunice cu caritatea lui Cristos, bunul Păstor”. Iar, cunoaşterea filozofică şi teologică foloseşte pentru ca „să asculte cu atenție diferitele limbaje ale timpului nostru, să le discearnă, să le interpreteze și să le aprecieze la lumina cuvântului divin, pentru ca adevărul revelat să poată fi perceput și înțeles tot mai profund și să poată fi prezentat într-o formă mai adecvată” (GS, 44). O formare pastorală solidă cere nu numai exercitarea de activităţi cu caracter apostolic, ci şi studiul teologiei pastorale, care se foloseşte, acolo unde este necesar, de contribuţia rodnică a ştiinţelor umane, în special a psihologiei, a pedagogiei şi a sociologiei.

Nu în ultimul rând, am înțeles, că preotul trebuie să devină astfel semn de milostivire şi de compasiune, mărturisind faţa maternă a Bisericii care, fără a renunţa la exigenţele adevărului evanghelic, evită să le transforme în pietre de moară, preferând să conducă cu compasiune şi să includă pe toţi oamenii. E necesar ca misiunea preotului de azi să de vină misiunea lui Cristos Cap, Păstor și Mire, devenind astfel și el în lume, un semn vizibil al iubirii milostive a Tatălui.

Tot în aceste zile, noi comisia formativă, pe lângă Documentul discutat mai sus, ne-am oprit și asupra Capitolului V din Costituțiunile Ordinului, trimis fraților pentru revizuire și actualizare. Acest capitol privește, așa cum știm cu toții, formare fraților și are ca scop actualizarea sau modificarea anumitor cuvinte, expresii sau chiar numere integrale. Rând pe rând, am dat citire întregului Capitol, și ne-am oprit asupra fiecărui număr în parte. Cât privește dimensiunea formării franciscane, am considerat în unanimitate, că nu este necesar să intervenim cu modificări tehnice sau de conținut, mai ales că a fost actualizat deja limbajul asupra anumitor termeni specifici franciscani. Totuși am avut și anumite întrebări asupra unor propuneri impuse, specifice unor sfere care deja există implicit în carisma franciscană și nu ar mai fi nevoie să fie evidențiate în mod special. La sfârșitul acestei revizuiri, ca și comisie a formării inițiale, am înaintat așadar, această temă, secretariatului Provinciei, pentru a fi, apoi, centralizată secretariatului Ordinului.

La sfârșitul acestor zile de comuniune fraternă, de relaxare în natură, în deosebi în zăpada abundentă de la munte, de studiu și de rugăciune, am dorit să-i mulțumim Domnului prin celebrarea sfintei liturghii solemne, pentru darul vocației în Provincie și în țara noastră, pentru darul fraternității și al koinoniei, pentru timpul prielnic pe care l-am petrecut împreună. Această sfântă liturghie a fost prezidată de pr. Marius Bîlha, președintele comisiei, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Augustin-Petru Patrașcu, magistru de novici la Prăjești. Acesta din urmă ne-a îndemnat să nu ne descurajăm în fața atâtor provocări ce apar în vremurile pe care le trăim, dar să ne simțim mereu instrumente utile pe care Dumnezeu ne-a ales în această muncă asiduă și delicată a formării tinerilor de astăzi, împletind lipsurile lor cu darurile divine cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Mulțumindu-ne fiecăruia în parte pentru participare, disponibilitate și activitatea din aceste zile și aceea din casele noastre de formare, pr. Marius a mulțumit apoi și gazdelor pentru primire ospitalitate și buna desfășurare a activităților noastre formative. După aceste zile petrecute pe munte cu Isus, cu natura și confrații noștri, ne-am întors acasă, coborând la activitățile noastre zilnice și la programul cotidian din casele noastre de formare. Domnul să ne întărească și să primească munca nevrednicilor săi slujitori. Pace și bine!