Loading...

Întâlnirea formativă a guardianilor

În perioada 7-8 noiembrie 2018 a avut loc la Institutul nostru Teologic din Roman formarea fraților guardiani din Provincie. Tema acestei întâlniri a fost aleasă cu grijă de către organizatori și a avut ca finalitate aprofundarea Scrisorii către un ministru a Sfântului Francisc de Assisi.

Întâlnirea guardianilor la Roman

Distribuie cu:

Programul a fost structurat de către fr. Sorin Giurgi, Vicar provincial, astfel încât să favorizeze, pe lângă prezentarea conferințelor de către invitații noștri, lucrul în echipă pe marginea unor întrebări precise, în cadrul workshop-urilor prevăzute cu minuțiozitate. Se poate spune că această inițiativă a favorizat schimbul de experiențe întâlnite în comunitățile noastre din țară și din străinătate.

Prima zi a fost dedicată exclusiv fraților guardiani, iar invitatul nostru a fost pr. Lucian Horlescu, specialist în psihologie, care ne-a propus o analiză psihologică și spirituală, în același timp, a Scrisorii Sfântului Francisc către un ministru. Scopul a fost cel de a cunoaște și de a recunoaște conotațiile unei abordări de acest gen și de a identifica eventualele probleme și soluțiile lor. Printre ideile expuse de către pr. Lucian, care au susținut interesul celor prezenți, am reținut ideea ascultării active din partea fratelui guardian, a rolului rezilienței și a empatiei în relațiile fondatoare din comunități. De asemenea, în cadrul workshop-urilor organizate am fost invitați să descoperim dimensiunile ce caracterizează comportamentul nostru relațional, în cele trei tipuri prezentate: autoritar, democratic și lassez-faire.

A doua zi a fost dedicată atât fraților guardiani, cât și fraților parohi, iar conferențiarul  invitat a fost pr. Giancarlo Corsini, italian de origine, un prieten scump și experimentat al Provinciei noastre. Părintele ne-a oferit o lectură teologică și spirituală, asociată cu o analiză fină antropologică, pornind de la ideea că sfântul Francisc a fost un expert în umanitate, fapt care reiese în special din întâlnirea sa cu sultanul, când face trecerea „de la duel la duet”. Discursul părintelui a relevat multe categorii prezente în viața și în relația sfântului Francisc cu primii săi frați, precum: spiritul de autoritate, caritatea față de păcatele altora, observarea acțiunii lui Dumnezeu în viața fraților, evitând anumite pericole mereu actuale, precum individualismul și comunitarismul, explicate și aplicate abil de către invitatul nostru, care ne-a indicat și câteva piste de aprofundare: a cultiva memoria credinței, dimensiunea carismatică a sfântului Francisc, umanizarea continuă a vieții comunitare, acceptarea progresivă a dimensiunii fragile a comunității și creșterea în responsabilizarea fraților.

Despre reușita acestor zile de formare este de la sine înțeles că a fost pe măsura așteptării organizatorilor și a participanților. Ele au rămas în memoria noastră nu asemenea unor documente arhivate recent, ci ca o refacere necesară ale luminilor călăuzitoare ale vieții de comunitate și pentru o vedere mai clară a umbrelor care atenuează bucuria de a trăi frumos și limpede vocația noastră.

Album Foto:

Distribuie cu: