Distribuie cu:

Iubiți confrați,

În dimineața zilei de sâmbătă 11 februarie din acest an al Domnului 1995, Fecioara Prea Curată de la Lourdes l-a chemat pe venerabilul nostru confrate și părinte Gheorghe Patrașcu să pornească împreună cu Ea spre „locuința veșnică din ceruri”, după ce timp de 21 de ani a fost, în condiții grele, Ministru provincial pentru frații săi, iar apoi Magistru de novici pentru 5 serii de tineri aspiranți la viața franciscană.

Sunt convins că nu greșesc dacă reiau cuvintele Fratelui Elia, „caducus et Fratrum Minorum minimus servus” (FF 305 în nt. 2) comunicând fraților vestea despre moartea Sfântului Părinte Francisc: „Înainte de a începe să scriu, eu suspin: și pe bună dreptate. Durerea inimii mele este șuvoi ce se revarsă peste maluri, căci întâmplarea dureroasă de care mă temeam s-a adeverit și s-a înfăptuit pentru mine și pentru voi. Cel care era mângâierea noastră nu mai este; acela care ne-a ținut în brațe ca pe niște miei, a plecat în țară îndepărtată; plăcut lui Dumnezeu și oamenilor, a fost ridicat spre locuințele prea luminoase ale cerului.

Pentru dânsul trebuie să ne bucurăm, dar trebuie să plângem pentru noi, căci rămași fără el, întunecimi caută să ne învăluie și umbra morții să ne acopere.

Cu adevărat, prezența fratelui și părintelui nostru era lumină… dar, fraților mei, nu vă întristați peste măsură, căci Dumnezeu, tatăl orfanilor ne va întări și pe noi cu sfânta lui mângâiere (cf. 2Cor 7,8)…” (FF 306, passim).

Cred că un motiv de încredere și de încurajare pentru noi toți este însăși viața Sfinției Sale, țesătură prețioasă din har divin și statornica străduință de a împlini cu bucurie voința lui Dumnezeu.

Părintele Gheorghe Patrașcu s-a născut la 30 septembrie 1913 în familia soților creștini catolici Iojă Petrașc și Agneza n. Relea, în satul Buruienești, com. Doljești, jud. Roman (azi Neamț). După absolvirea a 5 clase primare, sub îndrumarea învățătorului Ioan Dabija și a soției sale, pe care adesea îi va aminti cu recunoștință, în anul 1926 intră în Seminarul din Hălăucești, unde începe perioada de formare intelectuală și morală, avându-i ca profesori pe tinerii și erudiții preoți Dominic Neculăeș și Gheorghe Lenghen, iar ca director spiritual pe venerabilul misionar Francisc Orlandi.

Dornic să fie cât mai de folos Provinciei, urmează al patrulea an de seminar la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș, în perspectiva îmbrățișării ritului oriental, proiect ce nu s-a realizat.

Continuându-și studiile și noviciatul, în ziua de 20 august 1932 intră în Ordin prin profesiunea simplă.

Are bucuria și cinstea de a face parte din prima serie care încep și urmează studiul Filozofiei și al Teologiei în Institutul nostru înființat la Luizi-Călugăra, Institutul „Sf. Bonaventura”. Soarbe cu sete spiritul vieții franciscane din exemplul luminos și cuceritor pe care-l avea înaintea ochilor în persoana Părintelui Provincial profesor Dr. Iosif Petru Maria Pal, de sfântă amintire, iar dragostea pentru studiu din elanul tânărului preot director, doctor în Teologie și Filosofie, Dumitru Lucaci, de asemenea de sfântă amintire.

În ziua de 25 august 1935, împreună cu alți nouă colegi face profesiunea solemnă; la 4 aprilie 1937 opt sunt hirotoniți preoți.

Era prima generație de frați preoți formați în țară. Este generația care avea să contribuie  la inițierea și promovarea activității culturale în Provincie, prin participarea la formarea gimnaziului franciscan. Încă din timpul studenției, unii dintre ei trimiteau mici articole la revista „Viața”, se antrenau în arta comunicării în cadrul unei societăți de lectură, au pregătit și realizat colecția de cântece bisericești, text și muzică îngrijite de studenții teologi. Amintirea timpului de studenție reține și participarea studenților teologi la muncile agricole și de viticultură. În toate, fratele Gheorghe era cel dintâi.

Primul an de viață preoțească pr. Gheorghe Patrașcu îl petrece ca profesor de Scriptură și Drept Canonic, vicar parohial și catehet la școala primară din Luzi-Călugăra.

După începerea războiului, în 1941 este transferat la Hălăucești profesor de Filosofie și Limba Română, iar în 1943 i se încredințează direcțiunea Seminarului. Din primăvara anului 1944 până în toamnă târziu se află evacuat la Beiuș împreună cu toți seminariștii de la Hălăucești și Luizi-Călugăra. Tot la Beiuș era evacuat și Seminarul din Iași. Pr. Gheorghe Patrașcu a fost director și părinte spiritual pentru toți seminariștii, ai Provinciei și ai Diecezei, realizând o conviețuire senină și o emulație nobilă în activități spirituale, intelectuale și gospodărești.

La întoarcerea din refugiu, ca și pentru toată țara, începeau timpuri grele, datorită faptului că la orizont au apărut semnele apropierii puterilor întunericului. Tocmai în această situație, Providența divină hotărăște să cheme din mijlocul fraților pe acela care asemenea lui Moise conducea Provincia spre pământul făgăduinței. În ziua de 21 iunie a anului 1947, după ce privise îndelung icoana Inimii Neprihănite și imaginea prietenului din tinerețe – Maximilian Kolbe, Pr. Provincial Iosif Petru Pal închidea liniștit ochii. Era tot o zi de sâmbătă.

Capitulul Provincial care a urmat încetării din viață a Pr. Provincial Iosif Petru Pal hotărăște ca pr. Gheorghe Patrașcu să preia sarcina de paroh al Parohiei Luizi-Călugăra și Guardian al Conventului.

Cu toate că era încă tânăr, prin zelul și pietatea care-l însuflețeau, umple golul imens lăsat de înaintașul venerabil, care timp de 24 de ani semănase în sufletele credincioșilor din Luizi-Călugăra dorințe nemăsurate de sfințenie, foame de Isus Euharisticul, iubire și admirație față de Neprihănita Zămislire.

În acest timp, puterile întunericului au început lupta împotriva credinței, în primul rând împotriva Bisericii catolice. Biserica greco-catolică este scoasă în afara legii, episcopii și foarte mulți preoți și credincioși aruncați în închisori, institutele religioase desființate, practicarea credinței combătută și chiar pedepsită. Și pentru comunitatea romano-catolică din Moldova s-au luat măsuri severe de îngrădire a activității și influenței sale. Sunt arestați și supuși torturilor preoți, seminariști, credincioși; conducerea episcopiei terorizată, preoți rămași împiedicați în desfășurarea activității pastorale.

În ziua de 15 martie 1949, pr. Gheorghe Patrașcu este invitat la securitate pentru a da o declarație și asigurat că se va întoarce pentru slujba de seară. Se va întoarce în 1990, peste 41 de ani.

A început calea crucii, drumul Calvarului, care va lua sfârșit abia în 1964. În beciurile securității și în camerele de anchetă, se întâlnește cu Pr. Provincial Anton Bișoc, pr, Dumitru Lucaci, cu mulți alți confrați, cu preoții diecezani Carol Susan și Gheorghe Petz.

În 1950, cu cătușe la mâini și sub pază severă este dus la Ministerul de interne, unde i se cere să semneze declarații împotriva episcopului Anton Durcovici; refuzul de a semna este urmat de vexațiuni dure și înăsprirea regimului de detenție.

Împreună cu un grup mare de preoți, seminariști și credincioși romano-catolici din Moldova este judecat de către Tribunalul Militar din Galați și în ziua de 29 august 1950 condamnat la 11 ani de temniță grea, sentință redusă la 9 ani de temniță grea.

De la 4 aprilie 1951, ziua aniversară a hirotonirii, până în februarie 1952, lucrează la Canalul Dunărea-Marea Neagră în condițiile unui regim de exterminare fizică, dar cu luminoasă bucurie spirituală.

De la Canal este adus la Ministerul de interne, și trimis la închisoarea din Sighetul Marmației, unde este repartizat într-o celulă mică, împreună cu alți cinci preoți și episcopi mărturisitori și martiri ai credinței: Marton Aron, Augustin Pacha, Iosif Schubert, Adalbert Baroș, Ioan Dragomir, Alexandru Todea. Închisoarea din Sighet era organizată cu scopul precis da a-i duce pe nefericiții ei prizonieri la capitularea morală, ori la o moarte sigură. Aici aveau să-și sfârșească moartea eroică episcopii: Ioan Suciu, Anton Durcovici, Tit Liviu Chinez, Valeriu Traian Frențiu. Aceștia, după ce își încredințau Domnului sufletele nepătate și resemnate, lăsau călăilor trupurile chinuite care erau transportate în timp de noapte cu căruța de cărat gunoi și îngropate în cimitirul necunoscuților, de pe malul râului Iza.

Pr. Gheorghe Patrașcu a trăit, a suferit, s-a rugat și s-a bucurat sufletește timp de trei ani în celula în care a fost repartizat inițial; în acest timp și-a meritat din partea venerabililor episcopi cu care se afla împreună numele de „mielușelul lui Dumnezeu”.

Deoarece regimul de la Sighet nu a reușit să-i frângă atitudinea fermă și clară, și nici să-l aducă pe malul mormântului, conducerea închisorii a hotărât să-l transfere în temnița de la Râmnicu Sărat, unde în izolare totală, fără posibilitatea de a vorbi cu cineva, în întuneric permanent, pentru a pierde noțiunea de zi și de noapte, cu un regim alimentar redus la limita supraviețuirii, să sfârșească înainte de expirarea termenului fixat de sentința de condamnare. Dar Dumnezeu a hotărât să-l păstreze în viață pentru a sluji mai departe cu dăruire și bucurie franciscană Biserica sa. În ziua de 17 martie 1958, după trei ani de regim exterminator, este eliberat, la expirarea sentinței, și trimis cu domiciliu obligatoriu la Lătești, în regiunea Constanța. Era de fapt o nouă formă de detenție, dar cu posibilitatea de a se mișca în aer liber, și de a fi vizitat de către confrați și cunoscuți. Aici avea să-l întâlnească pe pr. Anton Bișoc, care în ziua de 15 iulie 1960 va porni pe drumul veșniciei, regretat de către toți cei care-i admiraseră înțelepciunea de patriarh și suferința de martir.

Decretul de grațiere din anul 1964 pune capăt situației de domiciliu obligatoriu, și pr. Gheorghe  Patrașcu poate începe activitatea pastorală. Mai întâi este numit vicar parohial la parohia Bârgăuani; din 19 februarie 1965, până în 29 noiembrie 1967 este paroh de Focșani, unde lasă amintirea unui păstor plin de zel și de bunătate. Din 1967, timp de 16 ani, conduce parohia Târgu Trotuș până în luna mai 1983, când iese la pensie și se retrage la parohia Hălăucești, unde este primit și îngrijit cu aleasă dragoste de fratele Sfinției Sale, pr. Dumitru Patrașcu, atunci paroh la Hălăucești, astăzi decan de Suceava.

Începând cu anul 1969, Forul Superior al Ordinului îl însărcinează cu conducerea spirituală a fraților Provinciei, în calitate de Ministru provincial. Deoarece împrejurările nu permiteau desfășurarea activității externe specifice vieții religioase, pr. Gheorghe Patrașcu prin vizite reciproce, convorbiri și scrisori, a cultivat în sufletul confraților preoți și religioși dragostea față de trăirea vieții franciscane. Mai mult chiar, a fost în măsură să atragă și să conducă spre viața consacrată suflete de tineri aflați în căutarea unui drum spre desăvârșire. Conducerea Diecezei de Iași, în persoana Prea Sfinției Sale Episcop Gherghel, încredințează pr. Gheorghe Patrașcu în anul 1984-1985 direcțiunea spirituală  a studenților Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași; mulți dintre preoții de astăzi ai Diecezei păstrează în sufletele și viața lor roade ale îndrumărilor și încurajărilor părintelui lor spiritual.

Tot în domeniul cultivării vieții spirituale trebuie să amintim numeroasele misiuni populare ținute în diverse parohii, cursuri de exerciții spirituale predate la Institute de viață consacrată, direcțiunea spirituală a unui foarte mare număr de suflete dornice de desăvârșire. De asemenea, sunt de amintit articolele înserate în presa religioasă, mai multe cărți, traduceri sau originale, tipărite ori multiplicate.

După actul istoric din decembrie 1989, când Provincia își reîncepe activitatea normală, pr. Gheorghe Patrașcu adună confrați în jurul său și întocmește primele structuri administrative și linii mari de dezvoltare în viitor. În septembrie 1990, după alegerea noului Ministru provincial, cu demnitate și satisfacția misiunii împlinite, își depune mandatul încredințat cu 21 de ani în urmă.

Deși înaintat în vârstă, cu o sănătate șubredă, primește cu curaj și încredere misiunea de a se ocupa de formarea tinerilor dornici să trăiască după „Regula și viața Fraților Minori”. Până acum, patru serii de novici – un număr de 116 tineri au făcut profesiunea religioasă după ce și-au cunoscut vocația și cerințele ei, sub îndrumarea plină de înțelepciune și bunătate a Părintelui Patrașcu. Și seria actuală, a cincea, cu un număr de 36 de frați au început drumul trăirii serafice tot sub grija atentă a Sfinției Sale.

Dacă în sufletul tuturor acestor tineri a încolțit și a început să se dezvolte sămânța vocației la viața franciscană, este fără îndoială rolul eforturilor, rugăciunilor și suferințelor de multe feluri ale scumpului nostru Părinte.

 

Iubiți confrați,

Sunt sigur că reflectând la cei aproape 82 de ani de viață ai Părintelui Gheorghe Patrașcu, simțim că avem înaintea ochilor inimii noastre un model de viață consacrată în Spiritul sfântului Părinte Francisc, icoană vie, Evanghelie trăită, în care vibrează, puternic și cuceritor, dragostea față de Dumnezeu, arătată în purtarea cu bucurie a sfintei cruci și în slujirea cu umilință și devotament a Bisericii, a Provinciei, a tuturor celor cu care s-a întâlnit în trecere prin viața pământească.

Pentru încheiere reiau cuvintele Fratelui Elia: „Pentru aceasta, fraților, binecuvântați pe Dumnezeu, slăviți-l și cunoașteți slava lui și mărturisiți înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru voi!” (Tob 12,6).

„Păstrați amintirea Părintelui și Fratelui nostru Gheorghe, spre lauda și preamărirea Aceluia care l-a făcut mare între oameni și l-a chemat la slavă între îngeri. Rugați-vă pentru el, așa cum el însuși ne-a cerut înainte de a muri… pentru ca Dumnezeu să ne facă și pe noi părtași împreună cu el de harul său sfânt. Amin” (FF 311).

Faptul că pr. Gheorghe Patrașcu își termină pelerinajul pământesc în ziua și în sărbătoarea Prea Curatei, ne dă speranța că Regina Scapularului, la care Sfinția Sa a ținut atât de mult, își va împlini făgăduințele.

Făcându-vă cunoscut că înmormântarea va avea loc în ziua de 16 februarie crt. orele 10 la Luizi-Călugăra și amintindu-vă obligațiile prescrise de Sfintele Constituțiuni, rog pe Maica Prea Curată să țină sub paza ei sufletele și Provincia noastră.

 

A frățiilor Voastre iubitor

Pr. Iosif Sabău
Ministru provincial

Pr. Eugen Blăjuț
Secretar provincial

 

Distribuie cu: