Indulgență plenară de Crăciun
În acest an, catolicii vor putea primi o indulgenţă plenară de la 8 decembrie 2023, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, până la 2 februarie 2024, sărbătoarea prezentării în Templu a Domnului nostru Isus Cristos, rugându-se în faţa unei scene a Naşterii Domnului într-o biserică administrată de familiile franciscane.
Distribuie cu:
La începutul acestui an, de sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi, credincioşii s-au adunat la Bazilica „Sfântul Francisc” din Assisi, Italia, pentru a-l cinsti pe iubitul sfânt italian şi pentru a sărbători cea de-a 800-a aniversare a aprobării Regulii Sfântului Francisc (1223) şi a creării scenei Naşterii din Greccio.
Ca parte a celebrării acestui Centenar franciscan, Conferinţa Familiei Franciscane i-a cerut Papei Francisc aprobarea acestei indulgenţe plenare.
Conferinţa a scris: „Pentru a promova reînnoirea spirituală a credincioşilor şi pentru a spori viaţa de har, cerem ca credincioşii să primească o indulgenţă plenară, în condiţiile obişnuite, de la 8 decembrie 2023, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, până la 2 februarie 2024, sărbătoarea prezentării în Templu a Domnului nostru Isus Cristos, vizitând bisericile administrate de familiile franciscane din întreaga lume şi oprindu-se în rugăciune în faţa scenei Naşterii Domnului instalate acolo”.
Penitenţiaria Apostolică a primit cererea, permiţând credincioşilor să primească această indulgenţă în condiţiile obişnuite.
Cei care sunt bolnavi sau care nu pot participa fizic pot obţine indulgenţa oferindu-şi suferinţele Domnului sau „făcând fapte de pietate”.
Ce este o indulgenţă plenară?
O indulgenţă plenară este un har acordat de Biserica Catolică prin meritele lui Isus Cristos, ale Mariei şi ale tuturor sfinţilor pentru a înlătura pedeapsa temporală datorată păcatului. Indulgenţa curăţă o persoană de toate pedepsele temporale datorate păcatului. Cu toate acestea, ea trebuie să fie întotdeauna însoţită de o detaşare deplină de păcat.
Condiţii pentru a primi indulgenţa plenară în toate cazurile:
1. Detaşarea de orice păcat, chiar şi de cel venial.
2. Spovada sacramentală, Sfânta Împărtăşanie şi rugăciune pentru intenţiile papei. Mărturisirea sacramentală şi primirea Euharistiei pot avea loc până la aproximativ 20 de zile înainte sau după actul săvârşit pentru a primi indulgenţa plenară.
Se cuvine ca împărtăşania şi rugăciunea să aibă loc în aceeaşi zi în care se încheie actul săvârşit. O singură mărturisire sacramentală este suficientă pentru mai multe indulgenţe plenare. Cu toate acestea, pentru fiecare indulgenţă plenară pe care cineva doreşte să o primească, este necesară o primire separată a Euharistiei şi o rugăciune separată pentru intenţiile Sfântului Părinte.
(După Catholic News Agency, 25 noiembrie 2023, traducerea de Ovidiu Bișog)
*
Material apărut pe www.ercis.ro