Loading...

În audienţă la Papa Benedict al XVI-lea

Distribuie cu:

 Papa Benedict al XVI-lea

Papa Benedict al XVI-lea

Ministrul general reales, fr. Marco Tasca, împreună cu fraţii celui de-al 200-lea Capitol al Ordinului Franciscan Conventual s-au prezentat ieri în faţa Succesorului sf. Petru, pelerini printre pelerini, pe urmele sf. Francisc, iubitorul de Biserică.

La 6 dimineaţa, somnoroşi, participanţii Capitularii au plecat de la Assisi spre Roma. Călătoria a fost însoţită de vânt şi ploaie, însă odată ce au coborât în piaţa sf. Petru fraţii au reuşit să ajungă în Aula Paul al VI-lea fără sa se ude. Participanţii la Capitol au fost invitaţi să se aşeze în spatele primelor rânduri, ocupate de episcopi, printre care se aflau şi câţiva episcopi conventuali.

Papa a ajuns pe la 10.30 în aplauzele şi ovaţiile numeroşilor pelerini veniţi la audienţa de miercuri. După cateheza despre Dumnezeu Creatorul, despre demnitatea omului creat după chipul său, despre păcatul originar şi despre mântuire, Benedict al XVI-lea i-a salutat astfel pe Capitulari:

„Adresez o salutare călduroasă Fraţilor Minori Conventuali, care celebrează cel de-al 200-lea Capitol general. Dragi Fraţi, mărturisiţi oamenilor de azi frumuseţea urmării Evangheliei în simplitate şi fraternitate”.

La sfârşitul binecuvântării Pontifului, fr. Marco Tasca, reprezentându-i pe toţi fraţii conventuali, s-a apropiat pentru a-i manifesta Papei iubirea şi ascultarea sa şi a tuturor fraţilor Ordinului, cât şi pentru a-i oferi câteva daruri, printre care un crucifix pictat, semn al conformării Părintelui sf. Francisc lui Cristos.

fr. Alessandro Ratti OFMConv.

traducere: fr. Adrian Măgdici OFMConv.

sursă: http://www.ofmconv.com/

Distribuie cu: