În aşteptarea florilor de măr …
Distribuie cu:
Fr. Ion Gârleanu OFMConv (1892-1944)
Cam cu o săptămână în urmă în Necrologul Provinciei noastre era amintit părintele Ion Gârleanu OFMConv (22 mai 1892 -15 martie 1944), supranumit poetul „boabelor de tămâie”.
Într-un articol din 2006 poetul şi prozatorul Adrian Popescu afirma: «Istoria literară nu acordă decât o atenţie pasageră operei literare a franciscanului Ion M.Gârleanu, autor meritoriu a şase volume de versuri, “Lacrimi”, 1926, “Viorele”,intruvabil, probabil editat în 1927, “Boabe de tămâie”, 1928, Iaşi, Editura Presa Bună, “Trandafiri”, 1929, “Flori de pe drum”, 1933, “Sfântul Francisc de Assisi”, 1941».
Ei bine, un exemplar al volumului «Viorele» mi-a fost dat să-l văd în biblioteca OFMConv. de la Sfinţii XII Apostoli, Roma. Volumul a fost publicat în 1926, la Tipografia Serafică din Hălăuceşti.
Sperând, aşadar, că aceste ultime zvâcniri ale iernii vor fi înăbuşite de venirea mult aşteptatei primăveri, dorim să ni-l amintim pe părintele Ion Gârleanu în postura de poet, de visător, în sensul bun al termenului, asemenea Sf. Francisc de Assisi. În acest fel «Florile de meri» – poezie cuprinsă în sus-menţionatul volum – se pot transforma, graţie unei inimi franciscane, într-un prilej de meditaţie, într-o înălţare spre tărâmuri metafizice pe care numai Dumnezeu putea să le sădească în sufletul omului.
Fr. Adrian Măgdici OFMConv
* * * * * * * *
Florile de meri
Rânduri, rânduri răsfirate,
Cad şi florile de meri,
Cad ca lumea de păreri
Din simţirile curate.
Şi cum cad în luminişuri,
Legănate’n sborul lor
Îmi par inimi care mor
Fără patimi, fără visuri.
Traiul lor de chin nu ştie.
Nu simţesc nestinsul foc,
Din cântarea cu noroc
Ce s’aude deja vie.
Nu’nţeleg nici încântarea
Frumuseţii lor crăieşti;
Nu se tem de triste veşti
Ce’nfioară groaznic marea.
Lin zefirul cu dulci şoapte
Curmă traiul lor senin
Şi la umbră de pelin
Le adună peste noapte.
Mâine-a nourilor picuri
Lăcrimând pe dalbul vraf,
Îl va îngropa în praf,
Ca pe-o lume de nimicuri.
Doliul nime nu li-l poartă.
Cine plânge-un traiu de-o zi?
Mâine alte flori vor fi,
Vieaţa nouă din cea moartă …
Cum aş vrea şi eu prin lume
Să trec iute ca un gând
Ce se stinge luminând
Fără patimi, fără nume.
Dar n’aş vrea oh! niciodată,
Florilor, ca voi acum,
Să mă ofilesc pe drum
Fără gândul de răsplată.
