Loading...

Împărtășiri de la Assisi

Pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministrul provincial al Fraților Franciscani Conventuali din România, aflat zilele acestea la Assisi, transmite câteva gânduri și reflecții spirituale cu privire la apropiata solemnitate a sfinților Ordinului Serafic, din 29 noiembrie.

Imaginea în care un frate își întinde cingolul pentru a salva suflete din purgator

Distribuie cu:

Dragi și binecuvântați frați întru chemarea franciscană,

Ziua de 29 noiembrie este una specială pentru fiecare dintre noi, deoarece sărbătorim cu mare fast solemnitatea „Toții Sfinții Ordinului Serafic”, când, tot cu această ocazie, suntem chemați să ne reînnoim voturile de castitate, sărăcie și ascultare, după Regula Sfântului Francisc de Assisi, Părintele și Mijlocitorul nostru pe lângă tronul Iubirii dumnezeiești.

Aflându-mă în aceste zile la Sacrul Convent din Assisi și rugându-mă împreună cu frații la mormântul Patriarhului nostru, Sf. Francisc, și privind picturile, una din ele m-a inspirat în mod deosebit, și m-a împins să vă scriu aceste rânduri.

Scena reprezintă o judecată universală, unde mai mulți frați și surori, dimpreună cu laici, sunt în atitudine de rugăciune și mijlocire pentru sufletele din Purgator. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este acea scenă în care un frate își întinde cingolul în Purgator, iar câțiva creștini, încrezători, se prind de acesta, pentru a se îndrepta spre Raiul Domnesc.

Cu siguranță, voturile pe care le-am făcut sunt și trebuie să fie sursă de mântuire pentru noi și pentru orice om de bunăvoință. Mai mult încă, trăite așa cum am promis, pot scoate o mulțime de suflete din locul purificării, împreună cu ele îndreptându-ne și noi spre Paradis. Găsesc impresionantă această scenă. Fiecare dintre noi purtăm acest cingol ori de câte ori îmbrăcăm haina pocăinței, așa cum a numit-o Sf. Francisc, iar acesta este semnul distinctiv al apartenenței noastre la marele Ordin Franciscan, și mă bucur să știu că frații Provinciei noastre, răspândiți în întreaga lume, printre puținele lucruri pe care le-au luat cu ei, au dus și reverenda împreună cu cingolul primit în momentul profesării voturilor.

Cu acest cingol am fost însemnați din primul moment al chemării noastre, cu el ne trăim viața de credință, cu acesta vom intra în Paradis, dacă vom face ca fiecare clipă a existenței noastre să facă ca el să devină mai robust, astfel ca să nu fie și să nu rămână un simplu ornament la brâul nostru.

A doua scenă din această pictură, la fel de impresionantă, este reprezentată de acel frate care se apleacă și îmbrățișează un altul care, purificat, caută să plece spre locul veșniciei fericite. Privind-o, nu am putut decât să exclam: „iată cum se iubesc frații!”, aici și dincolo de acest pământ, în același timp, întrebându-mă: „Care a fost ultima dată când am îmbrățișat și am scos ultimul frate din tristețile lui și din Purgator? Sau, de ce nu!, care a fost ultima dată când eu, căzut în mrejele ispitei, m-am lăsat îmbrățișat de fratele care se aplecase spre mine ca să mă așeze înapoi pe drumul cel bun?

Frații noștri din trecut – numiți în mod simpatic și pe bună dreptate „preoții cu funiuță!” – să ne fie imbold spre o trăire tot mai profundă a ceea ce am fost aleși să fim, adică discipoli ai lui Cristos, pe urmele Sf. Părinte Francisc, pe meleagurile întregului univers.  

Încinși totdeauna cu cingolul marcat de cele trei noduri, să-l întindem și noi spre toți cei care suferă și care caută mântuirea și spre unul fiecare dintre noi, pescuind pentru Împărăția lui Dumnezeu tot mai multe suflete. Iar ca semn de iubire, fiecare frate să sărute cingolul, și să-i mulțumească Domnului pentru tot ce a primit de la El în toți acești ani de consacrare. 

Regula noastră, atât de veche, dar totdeauna nouă, să fie reînsuflețită de fiecare dintre noi cu această reînnoire a voturilor, pe urmele tuturor sfinților franciscani, în special al Părintelui nostru, Sf. Francisc de Assisi, în a cărui companie știm că se află deja și unii de-ai noștri, între care strălucesc Venerabilul preot Martin Benedict, Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter și, iubitorul de Dumnezeu și de oameni, preot Iosif Petru Maria Pal.

Te Deum laudamus: te Dominum confitemur.
Te aeternum patrem, omnis terra veneratur.
Tibi omnes angeli,
tibi caeli et universae potestates:
tibi cherubim et seraphim,
incessabili voce proclamant:
Sanctus, Sanctus, Sanctus
Dominus Deus Sabaoth.

Domnul să ne binecuvânteze cu roua harurilor sale!

Împreună cu frații de aici, vă salută și vă binecuvântează
Pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu
Ministru provincial

Distribuie cu: