Loading...

Îi mulţumim lui Dumnezeu

«Dragi fraţi şi surori, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică şi-l rugăm ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dăruiască roade bogate României şi Bisericii din acele meleaguri.»

Papa Francisc la audineţa generală de miercuri, 5 iunie 2019

Distribuie cu:

«Dragi fraţi şi surori, bună ziua! La sfârşitul săptămânii trecute am făcut o călătorie apostolică în România, la invitaţia domnului Preşedinte şi a doamnei Prim-ministru. Le reînnoiesc gratitudinea pe care o extind la celelalte autorităţi civile şi ecleziastice şi la toţi cei care au colaborat la realizarea acestei călătorii. Mai ales, îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că i-a îngăduit Succesorului lui Petru să revină în acea ţară, la douăzeci de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea.» Astfel a început Sfântul Părinte cateheza audienţei generale de miercuri, 5 iunie 2019, din Piaţa Sfântul Petru. După cum se obişnuieşte, cateheza succesivă unei călătorii apostolice propune o trecere în revistă a acesteia, de aceea reflecţia pontifului a fost dedicată celei de-a treizecea călătorii apostolice, cu desfăşurare în România, între 31 mai şi 2 iunie. La audienţa generală a fost prezent şi PS Ioan Robu, preşedintele Conferinţei Episcopale din România, împreună cu secretarul Conferinţei Episcopale, părintele Francisc Ungureanu şi un grup de voluntari şi de organizatori din oraşele vizitate de Sfântul Părinte – Bucureşti, Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj.  

Vă propunem spre ascultare, în variantă integrală, continuarea catehezei Sfântului Părinte, dedicată călătoriei apostolice în România.

«În sinteză, după cum anunţa moto-ul călătoriei, am îndemnat „la a merge împreună”. Iar bucuria mea a constat în a reuşi să fac aceasta nu de departe sau de sus, ci mergând eu însumi în mijlocul poporului român, ca pelerin pe meleagurile sale.

Diferitele întâlniri au evidenţiat valoarea şi exigenţa de a merge împreună, fie printre creştini, în sfera credinţei şi a carităţii, fie printre cetăţeni, pe planul angajării civile.

În calitate de creştini, avem darul de a trăi un anotimp al relaţiilor fraterne dintre diferitele Biserici. În România, majoritatea credincioşilor aparţine Bisericii Ortodoxe, condusă de  patriarhul Daniel, spre care se îndreaptă gândul meu fratern şi recunoscător. Comunitatea catolică, atât cea greco-catolică cât şi cea romano-catolică, este vie şi activă. Uniunea dintre toţi creştinii, chiar dacă incompletă, este bazată pe un singur Botez şi poartă sigiliul sângelui şi al suferinţei îndurate împreună în vremurile întunecate ale persecuţiei, îndeosebi în secolul trecut sub regimul ateist.

Cu Patriarhul şi cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române am avut o întâlnire foarte cordială, în cadrul căreia am reafirmat voinţa Bisericii Catolice de a merge împreună în spiritul unei memorii reconciliate şi spre o deplină unitate, pe care chiar poporul român a invocat-o în mod profetic în timpul vizitei sfântului Ioan Paul al II-lea. Această importantă dimensiune ecumenică a călătoriei a culminat cu solemna rugăciune „Tatăl nostru”, din noua, impunătoarea catedrală ortodoxă din Bucureşti. Acesta a fost un moment cu o puternică valoare simbolică, pentru că „Tatăl nostru” este rugăciunea creştină prin excelenţă, patrimoniu comun al tuturor celor botezaţi. Am arătat că unitatea nu înlătură diversităţile legitime. Fie ca Duhul Sfânt să ne conducă la a trăi tot mai mult ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi între noi.

În calitate de Comunitate catolică am celebrat trei Sfinte Liturghii. Prima, în Catedrala din Bucureşti, la 31 mai, în sărbătoarea Vizita Sfintei Fecioare Maria, icoană a Bisericii în mers, în spirit de credinţă şi caritate. A doua Sfântă Liturghie a fost celebrată la Sanctuarul din Şumuleu Ciuc, loc de destinaţie pentru numeroşi pelerini. Acolo, Sfânta Maică a lui Dumnezeu reuneşte poporul credincios într-o varietate de limbi, culturi şi tradiţii. Şi, cea de-a treia celebrare euharistică a fost Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie de la Blaj, centru al Bisericii Greco-Catolice din România, cu Beatificarea a şapte Episcopi Martiri greco-catolici, mărturisitori ai libertăţii şi ai milostivirii care izvorăsc din Evanghelie. Unul dintre aceşti noi Fericiţi, Mons. Iuliu Hossu, în timpul detenţiei scria:  „Dumnezeu ne-a trimis în acest întuneric al suferinței pentru ca să dăruim iertarea și a ne ruga pentru convertirea tuturor„. Gândindu-mă la îngrozitoarele torturi la care erau supuşi, aceste cuvinte sunt o mărturie a milostivirii.

Deosebit de intensă şi sărbătorească a fost întâlnirea cu tinerii şi cu familiile, desfăşurată la Iaşi, vechi oraş şi important centru cultural, răscruce dintre Occident şi Orient. Un loc care îndeamnă la deschiderea de căi pe care să mergem împreună, în bogăţia diversităţii, într-o libertate care nu taie rădăcinile ci se alimentează din acestea în mod creativ. Şi această întâlnire a avut un caracter marian şi s-a încheiat prin consacrarea tinerilor şi a familiilor Sfintei Maici a lui Dumnezeu.

Ultima etapă a călătoriei a fost vizita la comunitatea Rom din Blaj. În acel oraş, romii sunt numeroşi şi de aceea am dorit să-i salut şi să reînnoiesc apelul împotriva oricărei discriminări şi respectul persoanelor de orice etnie, limbă şi religie.

Dragi fraţi şi surori, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această călătorie apostolică şi-l rugăm ca, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, să dăruiască roade bogate României şi Bisericii din acele meleaguri. Mulţumesc!»

În cadrul saluturilor în diferite limbi, vorbind în italiană, pontiful a adresat un gând special tinerilor, vârstnicilor, persoanelor bolnave şi cuplurilor de soţi de curând căsătoriţi, amintindu-ne tuturor că duminica viitoare, 9 iunie, se celebrează solemnitatea Coborârea Duhului Sfânt. «Domnul să vă găsească pe toţi pregătiţi să primiţi revărsarea abundentă a Duhului Sfânt. Harul darurilor sale să vă umple de o nouă vitalitate faţă de credinţă, să vă întărească speranţa şi să vă dea forţă activă faţă de caritate.»

* * *

Material apărut pe www.vaticannews.va/ro

Distribuie cu: