Loading...

Iaşi: Ziua Persoanelor Consacrate

Duminică, 7 februarie 2021, persoanele consacrate din zona Iaşi ne-am adunat în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” pentru a sărbători ziua noastră la nivel diecezan. În cadrul Sfintei Liturghii prezidate de PS Iosif Păuleţ i-am adus mulţumire Domnului pentru darul vocaţiei şi am invocat darul fidelităţii şi al mărturiei pline de bucurie. A fost prezent la sărbătoare PS Petru Gherghel, episcop emerit, iar cuvântul de învăţătură a fost ţinut de pr. Damian-Gheorghe Patraşcu, OFMConv, ministru provincial.

Iaşi: Ziua Persoanelor Consacrate

Distribuie cu:

În salutul său dinaintea actului penitenţial, PS Iosif Păuleţ a cerut tuturor „să se roage pentru persoanele consacrate, ca ele să fie fidele vocaţiei lor, să trăiască cu bucurie şi entuziasm chemarea lor de la Dumnezeu”.

Un moment deosebit al acestei celebrări l-a reprezentat reînnoirea voturilor de castitate, sărăcie şi ascultare după constituţiile proprii. Ele exprimă angajarea de a-l urma pe Cristos mai îndeaproape şi dăruirea în slujirea generoasă a lui Dumnezeu şi a Bisericii.

În cuvântul de învăţătură, părintele Damian-Gheorghe Pătraşcu, OFMConv., ministru provincial, a răspuns la întrebarea „Ce este viaţa consacrată?” prin două cuvinte: dar şi responsabilitate.

Viaţa consacrată este un dar picurat de însuşi Dumnezeu direct în inima unei persoanei; un dar oferit în mod gratuit din marea milostivire a lui Dumnezeu, fără niciun merit personal; un dar zămislit de rugăciunea comunităţii de credinţă; un dar care trebuie dăruit, nicidecum păstrat pentru sine.

Viaţa consacrată este responsabilitate, căci nu am fost chemaţi de Dumnezeu ca „persoane fizice”, ci am fost chemaţi pentru a reprezenta comunitatea de credinţă şi a-l vesti pe Dumnezeu în numele comunităţii, acolo unde ascultarea ne trimite. De aceea, suntem responsabili de trăirea propriei chemări, responsabili ca darul primit să nu devină „proprietate privată”, ci să rămână dar. Pentru ca darul să rămână dar, el trebuie dăruit cu timp şi fără timp, în totalitate, tuturor.

În finalul celebrării, PS Petru Gherghel ne-a îndemnat să ne trăim cu bucurie vocaţia.

Mulţumim părintelui Robert Râtan pentru îngrijirea cântărilor care au făcut rugăciunea noastră mai frumoasă. Mulţumim părinţilor concelebranţi şi tuturor persoanelor care s-au unit rugăciunii noastre. Împreună continuăm să-l rugăm pe stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său.

* * *

Material apărut pe www.ercis.ro

Distribuie cu: