Loading...

Hramul bazilicii San Nicandro din Venafro (Italia)

Bazilica San Nicandro din Venafro și-a celebrat sfinții patroni între 15-18 iunie, cu participarea fraților minori conventuali din provincia română „Sf. Iosif” și a ministrului general Pr. Carlos Trovarelli.

Distribuie cu:

În perioada 15-18 iunie, bazilica și conventul San Nicandro și întreg orașul Venafro și-au sărbătorit sfinții patroni Nicandro, Marciano și Daria. Și anul acesta – al doilea la rând cu prezența fraților minori conventuali din provincia Sf. Iosif din România – hramul bisericii a fost caracterizat de zile de celebrări intense, tradiție și participare populară numeroasă, prilej de mare bucurie, dar și de conștientizare a darurilor primite de la Dumnezeu atât în bazilica San Nicandro cât și de fiecare dintre participanți în mod special prin prezența confraților români veniți din Campobasso, Castelvecchio Subequo, L’Aquila și Roma, însoțiți de ministrul general Pr. Carlos Trovarelli.

Cu o lună înainte, 17 mai – 17 iunie, s-a celebrat „il mese di San Nicandro” (luna Sfântului Nicandro), zile trăite și împărtășite cu rugăciuni devoționale (responsoriul, rugăciunea la San Nicandro, Sf. Rozariu) urmat la ora 6:00 de Sfânta Liturghie prezidată atât de preoții din dieceză cât și de către confrații conventuali și capucini veniți din împrejurimi.

Pe 15 iunie, la orele 24:00, întreg Venafro s-a revărsat în piața bazilicii așteptând primirea din partea fraților din convent și proclamarea oficială a deschiderii sărbătorilor patronale din partea guardianului.

Ziua de 16 iunie a fost marcată de sosirea relicviilor sfinților martiri Nicandro, Marciano și Daria și de celebrarea Primelor Vespere solemne prezidate de episcopul locului Mons. Camillo Cibotti.

Au urmat cele trei zile ale festivității istorice și tradiționale în sine, pe 16, 17 și 18 iunie. Locuitorii din Venafro au participat în numar foarte mare, demonstrându-și din plin aprecierea și devoțiunea la sfinții martiri.

17 și 18 iunie, de dimineață de la 6:00 până seara au urmat celebrările eucaristice, printre care se evidențiază Liturghia Pontificală prezidată de Mons. Camillo Cibotti, episcop de Isernia-Venafro, în cadrul căreia s-a comemorat istorica oferire a cheilor orașului Sfântului Patron, pentru ca acesta să poată continua să protejeze Venafro și locuitorii din Venafro; în cursul serii, a fost rândul Mons. Claudiu Palumbo, episcop de Termoli-Larino. Sfânta Liturghie de încheiere a fost prezidată de Pr. Carlos Trovarelli, ministru general al fraților conventuali, cu participarea confraților oaspeți, conventuali și capucini.

La această frumoasă sărbătoare, credincioșii din Venafro și mulți alți vizitatori veniți și din afara Italiei, în special din America, s-au bucurat de celebrările liturgice și de programul recreativ și cultural organizat de comitatul pentru sărbătoare. Un mare Mulțumesc îi adresăm confratelui Marcel Balint pentru măiestria și dăruirea cu care a armonizat și încântat liturgiile în bazilică!

Sărbătorile s-au încheiat cu marea procesiune cu relicviile sfinților martiri pe străzile orașului Venafro și cu așteptatul spectacol de artificii. Rezultatul general a fost unul pozitiv, cu excepția faptului că Sfânta Mană nu a apărut în fântâna de lângă mormântul Sfântului Nicandro și, prin urmare, credincioșii nu au putut să o primească.

Îi mulțumim Domnului pentru toate darurile și harurile revărsate în aceste zile peste Venafro, peste bazilica și conventul San Nicandro și, nu în ultimul rând, peste oaspeții și vizitatorii acestor minunate zile!

Frații din Venafro

Distribuie cu: