Galbeni: Invitație la eveniment
Ajunsă la cea de-a zecea ediţie, şi în acest an, la Galbeni, începând din ziua de 8 decembrie 2022 până în ziua de 8 ianuarie 2023, va avea loc inițiativa de Crăciun intitulată: „Martin Benedict gazda ieslei din Bethleem”.
Distribuie cu:
Anul acesta, fiind un an aniversar, toată Casa memorială „Martin Benedict” va fi o iesle.
În „Sala Sfântul Francisc” vor fi expuse cinci iesle: prima este opera artistului sicilian Roberto Vanadia care prin reprezentarea artistică a ieslei din Bethleem într-un limbaj natural, oferă pelerinului posibilitatea să „guste” din bucuria Crăciunului; două realizate după tradiția Umbriei, regiunea Sfântului Francisc din Assisi; una după tradiția Toscanei și o iesle ambientată pe malul Siretului și realizată după tradiția locului.
Și în casa părintească, unde s-a născut Martin Benedict, vor fi prezentate mai multe iesle. În camera din stânga vor fi expuse cele oferite spre expunere de sora Ignatia Nagel din Congregația Surorile Sfintei Maria Magdalena Postel (SMMP); iar în camera din dreapta va fi reprezentată Nașterea Domnului după tradiția orientală ortodoxă, amenajată prin bunăvoința unui preot ortodox din zona Iașiului. Le mulțumim pentru colaborare și le suntem recunoscători!
Și bucătăria de vară, cămara și beciul casei vor găzdui diferite scene ale nașterii. Cea din bucătărie invocă semnificația Bethleemului care înseamnă „Casa pâinii”; iar cea din cămară/beci are ca temă „Bethleem-Greccio-Galbeni” și vrea să amintească că Isus continuă să se nască în lumea noastră, așa cum este ea.
Evenimentul este promovat și organizat de Provincia Fraților Franciscani Minori Conventuali din România. Fraţii franciscani din întreaga lume din totdeauna au fost promotorii ieslei de Crăciun deoarece conform tradiției, Sfântul Francisc din Assisi a fost cel care a realizat prima iesle, adică reprezentarea nașterii lui Isus în grajdul din Bethleem, la sihăstria de la Greccio în anul 1223.
Anul acesta s-a ales ca temă, pentru reflecție, un fragment din scrisorile medicului preot Martin Benedict: „Fiecare moment al vieţii să fie un etern Magnificat, un neîntrerupt act de iubire, adoraţie, mulţimire, ispăşire şi cerere”. Niciun moment din viața noastră nu este lipsit de sens. Timpul nostru este un dar de la Dumnezeu. Nu trebuie să fugim de el, dar avem voie să-l acceptăm și să-l modelăm. Statutul nostru de creștin ne cere nu doar o conduită demnă, ci și o implicare activă în comunitate și în societate. Exemplul bun, de profundă omenie dat de fiecare, este o vestire elocventă a vivacității credinței și a speranței că viitorul este luminos și ne aparține în măsura în care îl făurim împreună cu Dumnezeu. Să avem încrederea că Dumnezeu va ține tot timpul din lume și tot timpul meu în mâinile lui bune și ocrotitoare. Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Isus Cristos, să ne dăruiască pacea și să ne umple casele și lumea întreagă cu bucurie și încredere!
Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să faceți cunoscută această inițiativă de Crăciun familiei, rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților dumneavoastră. Duceți bucuria nașterii lui Isus acolo unde nu a putut pătrunde. Păstrați-o în casele celor săraci. Frângeți-o pe masa celor lipsiți. Repetați-o la căpătâiul celor bolnavi așa cum a făcut-o și medicul Martin Benedict. Intrați acolo unde nu putem ajunge noi. Bateți la ușile celor triști, singuri și părăsiți. Vă mulțumim!