Distribuie cu:

Prezența catolicilor la Dunărea de Jos este una îndelungată datorită poziției sale geografice și portului prin care ajungeau în Moldova negustorii și meșteșugarii străini și o dată cu ei misionarii.

Prima atestare istorică a unei biserici catolice pe malul Dunării datează din 1622, când un misionar franciscan, fr. Francisc Pastis de Candia, care a rămas șapte ani neîntrerupți în aceste părți, pomenește despre una chiesa a Galaz (Hurmuzaki, Documente, vol. VIII, p. 403). Desigur, biserica aceasta nu era mai mare decât aceea pe care a vizitat-o 24 de ani mai târziu episcopul Bandini (11 noiembrie 1646) și despre care ne vorbește în prea cunoscuta sa descriere, tipărită de Academia Română cu titlul de Codex Bandinus.

Iată ce descrie Bandini despre biserica catolică din Galați: ”Există la Galați o biserică catolică din cărămizi nearse, făcută după un plan rudimentar, acoperită cu stuf, fără clopot, având numai două clopoțele, un potir de argint rupt și lipit cu ceară… Biserica aceasta este așezată într-un loc foarte bun și deschis, lângă piață”. Istoricii gălățeni sunt de acord că acest „loc foarte bun și deschis, lângă piață”, actualmente se află în zona „Elice”, pe faleza superioară centrală de unde începe Strada Domnească. Practic, când călătorii străini coborau de pe corabie pe puntea de lemn, aveau în față această biserică.

De-a lungul vremii biserica a fost distrusă sau jefuită, iar și iar refăcută, până pe la 1745, când aflăm că biserica se năruise complet. S-au pierdut astfel din Piața Veche locul inițial al bisericii, cimitirul și locuința preotului, aceste spații fiind ocupate de călugării ortodocși din apropiere.

O nouă perioadă de creștere pentru credința catolică din Galați a început odată cu redeschiderea comerțului pe Dunăre și în urma păcii definitive de la Adrianopol din anul 1829. După 1830 s-au deschis în timp rapid multe consulate străine la Galați sporind considerabil numărul credincioșilor catolici. Continuul flux economic, neîntrerupt nici de războaiele ruso-austro-turce, nici de epidemiile de ciumă, nici de calamitățile naturale, conturează vocația comercială a orașului-port. Această trăsătură se va defini mai bine odată cu instituirea regimului de „porto-franco” în anul 1834. Galațiul se europenizează tot mai mult, înregistrându-se progrese economice și sociale evidente, atrăgând tot mai mulți străini: italieni, francezi, austrieci, polonezi, unguri etc. Atrași aici de interesele lor comerciale, cu aceștia au venit și s-au stabilit și reprezentanții consulari ai diferitelor state occidentale, care aveau legături și interese cu Țările Române și cu Sultanul, Dunărea reprezentând granița naturală cu Imperiul Otoman.

Sub domnia lui Mihai Sturza (1834-1849) s-au fixat reperele urbanistice ale noului oraș, fiind trasate străzile și însemnate locurile pentru piețele publice. Domnitorul cere de la generalul Kisselef planul portului Odessa, ca model pentru dezvoltarea Galațiului, având ca inginer al orașului pe catolicul Ignat Rizer, cel care va construi, după planurile unui arhitect italian din Torino, și noua biserică catolică, sfințită la 4 noiembrie 1844.

Comitetul instituit pentru construcția bisericii a adresat scrisori oficiale în toate părțile de unde putea aștepta vreun sprijin financiar: la Ferdinand I, împăratul Austriei, la Carol Albert, regele Sardiniei, la Louis Filip, regele Franței, la Ludovic I, regele Bavariei, la principele Moldovei și al Munteniei, la Congregația Propaganda Fide din Roma și la alte personalități. Toată această corespondență se păstrează și astăzi în arhiva parohiei și în arhiva națională din Torino. Merită să menționăm că printre binefăcători se numără și Vornicul Alecsandri din Iași, care a donat orga bisericii, adusă din Viena, aflată și astăzi în cor.

În anul 1860, biserica având nevoie de unele reparații, sumele necesare se strâng numai de la enoriași, fapt ce dovedește dezvoltarea comunității parohiale.

Pe lângă biserică se înființează o școală primară, atașată casei parohiale, care începe să funcționeze încă din anul 1869, activitatea ei fiind recunoscută de ministerul de resort în anul 1905. Întreaga activitate pastorală în biserică și în comunitatea parohială s-a desfășurat într-un spirit pe deplin național și românesc. Franciscanii italieni, în activitatea pastorală desfășurată aici, au fost apărători ai limbii române pe care au cultivat-o cu perseverență.

Părintele Daniele Pietrobono, venit ca misionar în Moldova în anul 1864, devine prin activitatea sa o personalitate marcantă a vieții religioase din timpul său, fiind ales superior al franciscanilor din Moldova. De numele lui se leagă multe realizări pastorale, el fiind foarte atașat de orașul și biserica noastră. În timpul cât a activat ca paroh la Galați (1867-1878 și 1880-1896) s-au executat lucrări de extindere a bisericii spre Str. Domnească, ajungând la forma de astăzi, a început să funcționeze școala primară și s-a înființat Institutul catolic „Notre Dame de Sion” prin aducerea de la Constantinopol a surorilor din congregația cu același nume.

Părintelui Pietrobono i-a urmat părintele Francisc Orlandi (1896-1923), un frate înzestrat cu deosebite calități spirituale, devenit și el ministru provincial, un exemplu de smerenie, evlavie și zel, care a activat la Galați timp de aproape 40 de ani.

Succesorul său va fi un apreciat teolog, părintele paroh Ulderic Cipolloni (1923-1927), superior comisar și autor al cunoscutei cărți de rugăciuni „Calea cerului”. Părintele Cipolloni ne-a lăsat mărturii prețioase despre activitatea religioasă interbelică, prin intermediul publicației „Curierul parohiei catolice din Galați”.

Merită să fie amintiți și următorii preoți parohi care au activat la Galați până în anul 2000: Bonaventura Morariu (1927-1930), de aici fiind chemat la Assisi ca maestru de novici, Ioan Duma (1930-1949), Iosif Iacob (1956-1975), Iosif Pal (1975-1979), Alois Donea (1955-1956; 1979-1991) și Johann Proschinger (1991-2000).

Într-un mod special trebuie amintită fapta de un deosebit curaj a distinsului frate Ioan Duma. În august 1944, în absența autorităților civile, el a ieșit în întâmpinarea trupelor sovietice care ocupau orașul, purtând crucea lui Cristos ca un sol de pace.

De-a lungul timpului interiorul bisericii a fost mereu îmbogățit și înfrumusețat cu opere artistice. Printre acestea se remarcă icoana executată în anul 1877 de către pictorul sicilian Sarullo, frate franciscan conventual. În biserică apar și o serie de sculpturi religioase, aparținând artistului Vincenzo Fattorini din localitate. Tot în biserică părintele Pietrobono, după apariția Maicii Domnului la Lourdes și proclamarea dogmei Neprihănitei Zămisliri, a adus din Franța una din primele statui reprezentând-o pe Maica Domnului așa cum a văzut-o Sf. Bernadeta Soubirous. Este actuala statuie a Maicii Domnului.

Intrarea în biserică a fost și ea împodobită cu două remarcabile statui din marmură de Carrara, reprezentându-i pe cei doi mari sfinți ai familiei franciscane: Sf. Francisc de Assisi și Sf. Anton de Padova. Statuia Sf. Francisc, sculptată de renumita casă „Fratelli Giorgini”, a fost inaugurată în anul 1926 cu prilejul împlinirii a celui de-al șaptelea centenar al morții sfântului. Un an mai târziu a sosit la Galați și statuia Sf. Anton de Padova, executată de aceeași firmă italiană, inaugurarea ei făcându-se în anul 1934.

În linii mari putem spune că până la al Doilea Război Mondial, catolicismul gălățean era alcătuit preponderent din credincioși străini, în special italieni. Astăzi, comunitatea catolică este formată din creștini veniți din toată țara, foarte mulți stabilindu-se aici o dată cu deschiderea combinatului siderurgic.

Ce înseamnă pentru noi acest jubileu?

Înființarea Provinciei în urmă cu 125 de ani, dar și lunga și intensa activitate a misionarilor franciscani organizați din anul 1623 de către Congregația „De Propaganda Fide” în „Misiunea Fraților Minori Conventuali din Moldova și Valahia”, ne dă prilejul să reflectăm asupra identității noastre pe aceste meleaguri învățând de la înaintașii noștri – giganții pe umerii cărora stăm – pasiunea pentru Evanghelie, popor și credință.

 

Material consemnat, din arhiva Parohiei, 
de frații Iosif Diac și Cristian Dumea

Distribuie cu: