Loading...

Franciscanii și nașterea Europei

„Europa s-a ivit exact atunci când s-a prăbușit Imperiul Roman”. Această frază, introdusă aproape accidental de March Bloch într-o recenzie critică din 1935, dă curs unei eminente dezbateri despre rădăcinile culturale ale Europei, dezbatere care continuă și astăzi. Jacques Le Goff, ultimul exponent de seamă al școlii franceze, plasează nașterea Europei în evul mediu mijlociu. În această perioadă luau naștere și se dezvoltau franciscanii. Să ne întrebăm ce rol au avut ei în nașterea Europei.

Pentru o economie a binelui comun (© Sano di Pietro, Sf. Bernardin predicând în piață, detaliu)

Distribuie cu:

În 1250, anul în care moare împăratul Federic al II-lea și Toma de Aquino este hirotonit preot, Europa este ca un continent care luptă pentru libertate: religioasă, politică și mai ales economică. În ordinul trinitar feudal sunt legitimați cei care se roagă (oratores), cei care luptă (bellatores) și cei care muncesc (laboratores). Însă Biserica nu recunoaște încă funcțiunea socială a comercianților/bancherilor care, între timp, deveniseră artizani ai revoluției comerciale.

Scolasticii, atât dominicani cât și franciscani, înlătură acest obstacol când propun viziunea unui cadru mai larg ce leagă libertatea individuală, binele propriu, de binele comun: „Întrucât orice ființă umană este parte a unei comunități – scrie sfântul Toma – este imposibil ca un om să fie bun dacă nu contribuie la binele comun”. Binele comun se naște din caritas, iubirea față de celălalt și în relațiile sociale, nu doar în cele familiale ori prietenești; binele comun produce dreptatea, minimul posibil al carității: nu poți să-l iubești pe celălalt în relațiile sociale fără a-i recunoaște mai întâi drepturile sale fundamentale. De aici începe, din caritas, căutarea dreptății, comutabile și distributive, așadar miza prețului just, salariului just, interesului just, acumulării de bogății în mod just.

În scolastica dominicană predomină abordarea de tip obiectiv: prețul just este costul de producție determinat de o communis aestimatio între corporațiile de arte și meserii în cadrul cărora are loc producția și distribuirea bunurilor. În scolastica franciscană, însă, predomină abordarea de tip subiectivă. În particular, Pietro di Giovanni Olivi (1248-1298) și sfântul Bernardin de Siena (1380-1444), insistă asupra motivațiilor intrinsece. Din scrierile lor reiese că interesul devine prețul just al capitalului, în timp ce profitul de pe dobândă este prețul nedemn al monedei. Există interes, și nu profit din dobândă, când un subiect împrumută, cu hotărâre fermă (firmo proposito) o sumă de bani care, astfel devine capital, destinată să finanțeze, nu consumul de întreținere, ci o activitate productivă care aduce profit (care conține în sine „un germene de câștig”). În scrierile lor, piața este un sistem de relații sociale bazate pe încrederea și seriozitatea reciprocă, care se întăresc sau se slăbesc în funcție de cât prevalează convingerea că celălalt face astfel încât să crească sau să sustragă bogăția comună: „pentru binele comun trebuie să existe o reciprocitate a pieței”, striga sfântul Bernardin de Siena într-una dintre predicile sale din 1425.

Însă franciscanii nu doar predică. Conventele ce apar pe la periferiile orașelor devin locuri exemplare unde se duce o viață comună bazată pe muncă și rugăciune; de altfel, Munții de Pietate, pe care ei îi înființează începând cu anul 1462, reprezintă un model de bănci populare care emit credite, în condiții favorabile, celor mai puțin săraci dintre săraci, celor care pot să trăiască fără să cerșească.

În sfârșit, mai înainte ca Europa să se fi născut, franciscanii elaborau și experimentau deja o economie a binelui comun.

În 1453 turcii cuceresc Constantinopolul. Imperiul Roman din Orient apune. Cu câteva secole înainte de a deveni o instituție, Europa se naște ca o „comunitate de națiuni creștine”, unite și diferite. O „unitate în diversitate” avea să se spună după câteva secole. Unitatea nu e asigurată de puterea unui mare Imperiu, care nu mai există, sau de puterea hegemonică a unuia sau a câtorva mari State naționale, care nu există încă. Europa ia ființă ca o „societate fără Stat”. Unitatea se fondează pe creștinism care, după ce și-a vindecat rănile schismelor din Occident și Orient, apără și respiră valori comune ce țin de libertate, muncă și comunitate, din care răsar și instituții în comun: o economie a pieței și o democrație comunală. Europa este creștinismul: europenii sunt creștini, iar creștinii sunt doar în Europa. În 1458 Enea Silvio Piccolomini, viitorul Pius al II-lea, scria: „Europeos, aut qui nomine Cristiano censentur”.

Franciscanii contribuie la nașterea unei Europe formate din națiuni creștine suscitând, pe planul religiei și al experienței, cele trei valori constitutive ale sale, care și astăzi fundamentează așa-zisul model economic-social European: libertas, opus, communitas.

***

traducere de fr. Ioan Lupu

***

Antonio Magliulo este profesor de Istorie a doctrinelor economice Universitatea de Studii Internaționale – Roma

***

Material apărut pe www.osservatoreromano.va

Distribuie cu: