Exerciții spirituale pentru terțiari
În perioada 23-27 august 2021, mai mulți frați și surori terțiari franciscani din fraternitățile Moldova-Muntenia ale Ordinului Franciscan Secular, sub îndrumarea Asistentului spiritual național, pr. Cristian Blăjuț OFMConv, au ales să ofere timp lui Dumnezeu prin exercițiile spirituale desfășurate la Institutul Teologic Franciscan din Roman.
Distribuie cu:
Predicatorul acestor zile de reculegere a fost pr. Sebastian Diacu OFMConv, care cu multă dăruire și disponibilitate ne-a ajutat și îndrumat să reflectăm la credința noastră, să ne gândim cum să fim adevărați creștini, iar dacă vrem să trăim corect viața noastră „să privim spre crucea lui Isus, să privim spre Isus, spre Sfânta Fecioară Maria, spre Sfântul Iosif și vom fi luminați!”.
În aceste zile părintele predicator ne-a ajutat să înțelegem misiunea și carisma noastră, să ne întoarcem la începuturi, și ne-a invitat la meditație, ne-a insuflat dorința de a-l întâlni pe Cristos, în rugăciune și tăcere, de a-i sluji lui Dumnezeu și aproapelui cu bucurie, cu disponibilitate, să fim creștini buni, fideli, atenți și sensibili mai ales către bolnavi și săraci, căci în ei este prezent Cristos!
În meditația despre Sfânta Liturghie ne-a ajutat să înțelegem că fiecare creștin este invitat să participe la Sfânta Liturghie, ea fiind reînnoirea jertfei lui Isus de pe Calvar într-un mod nedureros, că dintre toate rugăciunile pe care noi le facem Sfânta Liturghie este cea mai deosebită pentru că ea ne apropie foarte mult de Dumnezeu! Și pentru ca Sfânta Liturghie s-o trăim corect, trebuie să ne pregătim de acasă, să îndepărtăm ce este rău în inima noastră, să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, să fim atenți, să ne rugăm și să ne concentrăm mintea și privirea la sfântul altar, să privim la Isus, la Tabernacol.
Să credem că „Dumnezeu ne iubește!”, iar între noi și Dumnezeu să existe doar iubire și încredere, să punem suflet în tot ceea ce facem și să ne lăsăm abandonați în fața lui Dumnezeu.
Am mai avut bucuria de a merge în această perioadă și la sărbătoarea fericitei Veronica Antal, Patroana Fraternității Regionale Moldova-Muntenia a OFS, de unde am reținut cum prin credința și iubirea ei curată, prin simplitatea și evlavia ei puternică a fost învrednicită de cununa martiriului. În cadrul Sfintei Liturghii la ora 19.00 din data de 25 august a avut loc şi ritualul depunerii primei profesiuni de viaţă evanghelică în Ordinul Franciscan Secular de către cinci noi surori din comunitatea Nisiporeşti.
Au fost într-adevăr zile de comuniune frățească și har pentru noi toți care am avut bucuria să participăm. De aceea, mulțumim pr. Cristian – Asistent spiritual național OFS pentru inițiativă și disponibilitate, mulțumim pr. Sebastian pentru dăruirea sa în a ne conduce în aceste zile de exerciții spirituale, mulțumim pr. Alexandru pentru ambientul plăcut, pentru posibilitatea de rugăciune și odihnă. Tuturor celor care s-au implicat, un mare mulțumesc! Bunul Dumnezeu să vă răsplătească pentru toate!
Laudă și mulțumire lui Dumnezeu! Pace și bine!