Ecologie integrală / MSA

Distribuie cu:

Tocmai de acea mă găsesc aici, invitat fiind să vorbesc copiilor la scoală, despre ecologie. În ce măsură credinţa creştină călăuzeşte şi inspiră un comportament ecologic? Întrebarea vine în contextul enciclicei Laudato si’, a papei Francisc. Nu e greu să vorbeşti despre asta. Subiectul e îndelung discutat, prezentat, meditat. Există chiar o predispoziţie care manifestă mult interes la toţi cei pe care am putut să-i întâlnesc.

Mă opresc la un moment dat din cuvântarea mea, întrebându-i pe copii: „Voi vreţi să fiţi săraci?”. Mă privesc nedumeriţi, fără să se aştepte la o asemenea întrebare. Cu atât mai mult, cu cât îi priveşte pe ei, viaţa lor, planurile lor de viitor. Căci, nu-i aşa, e mai uşor să vorbeşti despre ce ar trebui să facă omenirea, responsabilii politici ori economici, decât să vorbeşti despre ceea ce vrei tu să faci! Cu un zâmbet lejer, mă lasă să înţeleg că nu, nu doresc să fie săraci. Cum aşa, să doreşti să fii sărac? Ce fel de viaţă ar fi asta? Nu! Sărăcia nu e pentru noi. Întrebarea e neavenită. Ceea ce facem noi aici, la şcoală, e tocmai să ne pregătim ca să nu sfârşim săraci, să reuşim în viaţă să fim competitivi, plini de succese: bogaţi.

Îmi pare rău, le spun, însă, dacă nu învăţăm să fim săraci: să avem o viaţă modestă, simplă, condusă de un sentiment de recunoştinţă, fără această sărăcie, efortul nostru ecologic de a respecta natura şi a utiliza cu responsabilitate resursele ei nu va fi decât un compromis al cărui rezultat va fi mai degrabă limitat, insuficient: ipocrit.

Pentru că problema ecologică, chiar dacă presupune a nu arunca gunoiul pe stradă, înseamnă a gestiona nevoile noastre, a da un nou sens realităţii, care ni se descoperă ca un dar gratuit al lui Dumnezeu, încredinţat nouă împreună cu răspunderea unei bune gestiuni. Statisticile ne spun că nevoile noastre cresc, mult! De exemplu, chiar dacă astăzi din ce în ce mai multă energie regenerabilă este produsă la nivel mondial, cererea mondială este şi ea în creştere rapidă în ultimii ani. Altfel spus, nu ar fi necesar doar să înlocuim energia fosilă cu cea regenerabilă, ci va trebui să producem din ce în ce mai mult, pentru că exigenţele noastre cresc repede, împingându-ne astfel spre un cerc vicios.

Rolul credinţei e tocmai aici. Ea prezintă calea care ne învaţă să nu ne fie teamă de sărăcie, căci ne invită la încredere în bunătatea părintească a lui Dumnezeu. Dumnezeu însuşi s-a făcut sărac, iar gestul lui de umilinţă e cel mai frumos gest ecologic. A deveni întruparea iubirii nesfârşite a Tatălui, printr-o viaţă autentică de credinţă, înseamnă a refuza de a aşeza deasupra tuturor şi a toate exigenţele personale, nevoile noastre. Atunci şi doar atunci, deasupra tuturor va fi iubirea şi dăruirea de sine pentru binele celuilalt. Iată cum credinţa poate să îşi aducă aportul. Ea este de neînlocuit în reflecţiile noastre despre ecologie. A învăţa să fii sărac înseamnă a trăi în recunoştinţă, a împărtăşi în mod frăţesc bunurile şi resursele pământului. Căci ea, sărăcia, înseamnă a-şi pune încrederea nu în deţinerea unor bunuri, capacităţi fizice determinate, ci înseamnă a fi sigur de un singur lucru: Dumnezeu e bun. Bunătatea este nemărginită, căci ne dăruieşte însăşi viaţa veşnică. Sărăcia, înţeleasă astfel, oferă ieşirea din impasul prezent în faţa noastră prin soluţiile simpliste, ba chiar periculoase ce ne sunt propuse deseori. Prima soluţie propusă susţine că omul, prin inteligenţa sa, va reuşi să transforme natura să o ajute să renască. E nevoie, aşadar, de un progres tehnologic generalizat pentru aceasta. Atunci, totul va fi bine. De cealaltă parte, o altă opinie consideră omul un prădător iraţional, vinovat pentru dezastrul ecologic, ceea ce este, la urma urmei, adevărat. Însă ceea ce se insinuează aici e că omul nu ar avea o demnitate superioară în faţa creaţiei. El ar fi doar elementul problemă. Omenirea trebuie să se sacrifice, să se diminueze, pentru ca natura să ocupe mai mult spaţiu. În acest sens, se ajunge până la a propune avortul ori alte forme de eugenism şi metode de control demografic, definite în termeni savanţi, pentru a ascunde similaritatea lor cu practicile dramatice cunoscute de regimurile totalitare recente. Aceste practici sunt propuse ca o soluţie la criza ecologică. Soluţia ascunde însă o capcană periculoasă.

Înainte de a se întoarce la Tatăl, Isus le promite discipolilor săi că Duhul Sfânt îi va învăţa toate la momentul oportun. Să-i cerem, aşadar, lumina sa pentru ca, recunoscând paternitatea lui Dumnezeu şi generozitatea lui în a ne încredinţa casa noastră comună, să învăţăm responsabilitatea şi umilinţa de a ne îngriji de ea.

* * *

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXVI, nr. 156, septembrie-octombrie 2019.

Distribuie cu: