Luca 17,11-19
În timp ce mergea spre Ierusalim, Isus a trecut prin Samaria şi Galileea. A intrat într-un sat şi i-au venit în întâmpinare zece leproşi care stăteau la distanţă. Aceştia şi-au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” Văzându-i, el le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor!”  Şi, în timp ce mergeau, s-au curăţat.  Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors glorificându-l pe Dumnezeu cu glas puternic şi a căzut cu faţa la picioarele lui, mulţumindu-i; iar acesta era samaritean. Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curăţat zece? Unde sunt ceilalţi nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă şi să-l glorifice pe Dumnezeu decât acest străin?” Apoi i-a zis: „Ridică-te şi mergi! Credinţa ta te-a mântuit”.

Comentariu
Dacă Isus ar fi urmat o direcție rectilinie, ar fi trebuit să treacă mai întâi prin Galileea, apoi prin Samaria, pentru a ajunge la Ierusalim. În schimb, aici Luca inversează ordinea, ceea ce îi determină pe mulți comentatori să considere că Luca nu cunoștea bine geografia Țării sfinte. Însă, Isus voia, probabil, să străbată cât mai multe sate și orașe, până să ajungă la Ierusalim, având la dispoziție trei ani de apostolat. De aceea poate fi explicată indicația: prin Samaria și Galileea (Lc 17,11), spre Ierusalim.

În timpul călătoriei, i-au venit în întâmpinare zece leproși care stăteau la distanță. Pe de o parte i-au venit în întâmpinare, pe de altă parte stăteau la distanță. Leproșii nu aveau voie să intre în localități, căci era interzis de lege (Lv 13,45-46).

Cei zece oameni bolnavi de lepră strigă la unison: eleēson hēmas = „ai milă de noi!” Boala îi face să se simtă grup, zece oameni ca unul singur, indiferent de proveniența lor: din Samaria sau Galileea, fără distincția religioasă sau culturală de care țin cont oamenii care se consideră sănătoși. Dar cum ar fi putut Isus să aibă milă de ei dacă nu se puteau apropia de el? Ei nu-și pun astfel de probleme, ci pur și simplu strigă la el: ai milă de noi!

Isus nu vrea să acționeze ca un magician, de aceea, pentru ca puterea sa vindecătoare să fie activată, era nevoie de ascultarea și punerea în practică a poruncii sale: „mergeți și arătați-vă preoților!” (Lc 17,14). Vindecarea se produce în timpul mersului, adică al ascultării și al punerii în practică a poruncii lui Isus. Fără această colaborare nu s-ar fi produs minunea curățirii de lepră.

Vindecarea este posibilă, însă nu toți o remarcă. Există o anumită percepție sufletească atunci când suntem vindecați de vreo boală, însă nu toți reacționează corect la astfel de minuni. Dar ce înseamnă a reacționa corect? Înseamnă să recunoaștem darul și, deopotrivă, pe donator, aducându-i mulțumire. În cazul de față, cel vindecat și-a dat seama că darul vine din partea lui Dumnezeu, de aceea l-a glorificat cu glas puternic. Acest om vindecat era un samaritean. Nu știm cine erau ceilalți nouă, însă, dacă doar despre cel vindecat se spune că era samaritean, presupunem că ceilalți aveau origini diferite.

Mirarea lui Isus este legitimă, deoarece doar samariteanul îi aduce slavă lui Dumnezeu, deși era considerat idolatru, pe când ceilalți nouă rămân pasivi față de darul vindecării și, mai ales față de Dumnezeu care i-a vindecat. Dacă ceilalți nouă nu erau samariteni, ar fi trebuit cu atât mai mult să îi mulțumească lui Isus și să îi aducă slavă lui Dumnezeu. De ce nu recunosc darul? Probabil pentru că li se părea normal ca Dumnezeu să intervină în favoarea lor dacă l-au rugat pe Isus să aibă milă de ei. Atitudinea lor descrie lipsa de recunoștință a oamenilor obișnuiți cu sacrul: totul pare că li se cuvine și nu mai simt nevoia să mulțumească. Acesta este un risc în care poate cădea orice credincios, obișnuit cu practica religioasă. Dar întrebările lui Isus ar trebui să îi trezească pe toți din lâncezeala lor și, împreună cu ei, pe noi care ascultăm această meditație biblică. Doar cine este recunoscător pentru darul primit se poate aștepta la alte daruri asemănătoare. Cine rămâne rece și indiferent nu are parte de ceea ce urmează.

Mulțumirea samariteanului, vindecat de lepră, devine mântuire, deoarece e ca o celebrare euharistică, după cum spune textul nostru: eucharistōn autō „i-a mulțumit”. De acum înainte, nimeni nu poate să îl mai considere impur și idolatru pe samariteanul vindecat de lepră, căci și-a asumat atitudinea corectă, prin mulțumirea adusă lui Isus și slava dată lui Dumnezeu. Prin urmare, după cum spune vocea din cer lui Petru în Fap 10,15: „Ceea ce Dumnezeu a curăţat, tu să nu [numeşti] impur!”. Samariteanul a fost curățat de lepra lui și chiar mântuit, prin credința lui. Să îi urmăm exemplul și să îi aducem laudă și mulțumire lui Dumnezeu pentru curățarea noastră de lepra păcatului.

*

Distribuie cu: