Luca 3,15-16.21-22
Deoarece poporul era în așteptare şi toți se întrebau în inima lor despre Ioan, dacă nu cumva este el Cristosul, Ioan le-a răspuns tuturor: „Eu vă botez cu apă, însă vine unul mai puternic decât mine, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei. El vă va boteza în Duhul Sfânt şi cu foc. 

În timp ce tot poporul era botezat, a fost botezat şi Isus şi, pe când se ruga, cerul s-a deschis şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub chip trupesc, ca un porumbel, şi o voce a fost din cer: „Tu ești Fiul meu cel iubit, în tine îmi găsesc toată plăcerea”.

Comentariu
Evanghelistul Luca are o predilecție pentru totalitatea ce se formează în jurul lui Ioan și, dusă la îndeplinire de către Isus, după cum observăm în expresiile: „toți se întrebau în inima lor despre Ioan” (3,15); „Ioan le-a răspuns tuturor” (3,16); „în timp ce tot poporul era botezat s-a botezat și Isus” (3,21). Totalitatea respectivă se referă la poporul care era în așteptare, iar noi ne întrebăm: despre care popor este vorba? Pe cine aștepta poporul?

Este vorba despre poporul ales de Domnul, pe care l-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț puternic și cu care a încheiat alianță pe muntele Sinai (Exod). Despre acest popor citim în Dt 7,6-9:

„Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte [a lui] dintre toate popoarele de pe fața pământului. Nu pentru că ați fi mai numeroși decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi şi v-a ales – voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele –, ci pentru că Domnul vă iubește şi a ținut jurământul pe care l-a jurat părinților voștri; [de aceea] Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei şi din mâna lui Faraon, regele Egiptului. Să ştii că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care își ține alianța şi îndurarea faţă de cei care îl iubesc şi păzesc poruncile lui până la a mia generație.”

Pentru a confirma diferența dintre el, în calitate de Înaintemergător, și Isus, în calitate de Mesia, Ioan expune în paralel două botezuri: al lui este un botez cu apă, spre pocăință; al lui Isus este un botez în „Duhul Sfânt și cu foc” (Lc 3,16). Între Duhul Sfânt și foc există o legătură intrinsecă, despre care Isus afirmă: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini!” (Lc 12,49-50). Dacă în VT cobora un foc din cer pentru a mistui jertfele aduse lui Dumnezeu (2Rg 1,9-12), în Isus, focul Duhului Sfânt îi purifică pe cei aleși, pentru a deveni o jertfă plăcută lui Dumnezeu. De aceea, în diferite locuri din Cartea Apocalipsului citim despre Isus: „aşa spune Fiul lui Dumnezeu, cel care are ochii ca flacăra focului” (Ap 2,18); „Ochii lui sunt ca flacăra focului, iar pe cap are multe diademe. El are un nume scris pe care nimeni nu-l cunoaște, în afară de el” (Ap 19,12).

Dacă doar Luca face referință la rugăciunea lui Isus în timpul botezului, înseamnă că vrea să ne spună ceva prin această menționare. Noi știm că Luca scrie pentru destinatari de origine păgână, cărora vrea să le transmită un mesaj clar: ritul botezului nu este magic, ci este un sacrament, pentru primirea căruia e nevoie de pregătire în rugăciune.

Așadar, rugăciunea ajută la pregătirea pentru primirea botezului și, în același timp, este instrumentul care îl menține pe cel botezat în noua stare, aceea de fiu al lui Dumnezeu care se regăsește pe sine însuși, cu imaginea după care a fost creat, imagine pierdută de Adam și regăsită, prin Isus, în timpul botezului.

Prezentarea plastică a imaginii Duhului, evidențiată prin expresia: „sub chip trupesc”, indică realitatea efuziunii Duhului Sfânt, în calitate de persoană (Lc 3,22). Expresia „ca un porumbel”, prezentă și la ceilalți evangheliști, nu se referă la identitatea Duhului Sfânt, ci la o asemănare, exprimată de conjuncția: „ca”. Duhul lui Dumnezeu coboară sub formă de porumbel, făcând referință la porumbelul din Gen 8,8-12 din timpul potopului, la porumbița care reprezintă mireasa din Ct 2,14; 5,2; 6,9, sau poate face referință la întoarcerea exilaților în patrie, a căror călătorie este asemănată cu zborul porumbeilor (Os 11,11; Is 60,8).

Vocea „din cer” care îl declară pe Isus „Fiul meu” dă împlinire profeției din Ps 2,7 „Voi vesti hotărârea Domnului; el mi-a zis: «Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut”. În același timp, aceeași voce din cer orientează teofania spre împlinirea profeției despre slujitorul suferind din Is 42,1: „Iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu își găsește plăcerea! Am pus Duhul meu asupra lui”.

Ca o concluzie practică, Botezul lui Isus, în totalitatea sa, indică „o revelație apocaliptică cu privire la inaugurarea mesianică a Fiului omului”, dar în același timp o transcende, prin dimensiunea filiației unice a lui Isus în relație cu Tatăl. Din această revelație putem învăța modul în care să ne pregătim pentru primirea sacramentelor, adică prin rugăciune. Numai rugăciunea ne ajută să ne pregătim bine și să rămânem în starea de har pe care o primim prin sfintele sacramente.

*

Distribuie cu: