Matei 21,33-43
În acel timp, Isus le-a zis arhiereilor şi bătrânilor poporului: „Ascultaţi o altă parabolă: era odată un stăpân care a plantat o vie, a înconjurat-o cu un gard, a săpat un teasc şi a construit un turn. Apoi a dat-o în arendă unor viticultori şi a plecat în călătorie. Când s-a apropiat timpul culesului, i-a trimis pe servitorii săi la viticultori, ca să primească roadele sale. Dar viticultorii, prinzându-i pe servitorii săi, pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel. În cele din urmă l-a trimis pe fiul său la ei, zicându-şi: «De fiul meu le va fi ruşine”. Însă viticultorii, când l-au văzut pe fiu, au zis între ei: «Acesta este moştenitorul. Haideţi să-l ucidem, ca să avem moştenirea lui!» Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis. Aşadar, când va veni stăpânul viei, ce le va face acelor viticultori?” I-au zis: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”. Isus le-a zis: „N-aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au dispreţuit-o constructorii, aceasta a devenit piatră unghiulară; Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri»? De aceea, vă spun: Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite”.

Comentariu
Isus – după ce i-a avertizat pe arhierei și bătrâni că „vameșii și desfrânatele” le vor lua locul în Împărăția sa, pentru că aceștia din urmă, spre deosebire de ei, s-au deschis învățăturii sale – continuă să li se adreseze printr-o altă parabolă, în care se vorbește din nou despre vie. Via este atât imaginea poporului său cât și a împărăției sale.

De această dată, Mântuitorul denunță felul în care capii poporului s-au comportat față de profeți. Deși, aceștia erau trimișii lui Dumnezeu, „glasul său”, „pe unul l-au lovit, pe altul l-au ucis, pe altul l-au bătut cu pietre. A trimis din nou alţi servitori, mai numeroşi decât primii, dar le-au făcut la fel”.

Isus, care recunoaște tradiția profetică și rolul important al profeților în denunțarea idolilor, a corupției și ipocriziei în raport cu Dumnezeu și cu semenii, este recunoscut la rându-i de unii ca fiind „într-adevăr Profetul” (In 7,4), motiv pentru care va împărtăși aceiași soartă cu cea a înaintașilor săi: „Prinzându-l, l-au aruncat afară din vie şi l-au ucis”. Într-un alt loc va spune că „Un profet nu este dispreţuit decât în patria lui şi-n casa lui” (Mt 13,57).

De ce s-au comportat astfel capii poporului cu profeții?

Răspunsul lui Isus este clar: pentru că l-au transformat pe Dumnezeu în garantul propriilor interese. Și la fel se va întâmpla, ori de câte ori, Dumnezeul revelat nouă de Isus Cristos ca „Tatăl nostru”, va fi transformat în garantul intereselor, privilegiilor, ambițiilor și răutăților noastre. Oamenii a căror conștiință este pervertită de un astfel de dumnezeu fals, vor contesta, vor îndepărta și chiar îi vor ucide pe profeți, căci „profetul primeşte de la Dumnezeu capacitatea de a scruta istoria în care trăieşte şi de a interpreta evenimentele: este ca o santinelă care veghează în timpul nopţii şi ştie când vin zorile (cf. Is 21,11-12). Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi îi cunoaşte pe bărbaţi şi pe femei fraţii şi surorile sale. Este capabil de discernământ şi chiar să denunţe răul păcatului şi nedreptăţile, pentru că este liber, nu trebuie să răspundă altor stăpâni decât lui Dumnezeu, nu are alte interese decât cele ale lui Dumnezeu. Profetul este de obicei de partea săracilor şi a celor fără apărare, pentru că ştie că însuşi Dumnezeu este de partea lor” (Papa Francisc).

Isus îi întreabă pe ascultătorii săi: „Oare, Dumnezeu cum se va comporta cu ucigașii profeților și a Fiului său?”

Trăind într-o cultură a răzbunării, aceștia răspund fără ezitare: „Pe acei răi îi va ucide fără milă, iar via o va da în arendă altor viticultori, care îi vor da roadele la timpul cuvenit”.

Mântuitorul nu împărtășește acest răspuns, întrucât Dumnezeu care este Iubire, nu se poate răzbuna și nici lăsa condiționat de greșelile sau meritele noastre.

Soluția aleasă de Dumnezeu în fața răutății noastre este întotdeauna aceea prevestită de autorul psalmului 118: „Piatra pe care au aruncat-o zidarii a ajuns în capul unghiului. Domnul a făcut acest lucru şi este minunat în ochii noştri” (vv.  22-23).

Acest gest de profundă iubire a lui Dumnezeu, corespunde planului său de iubire și de mântuire, după cum vestește și apostolul Petru iudeilor în ziua Rusaliilor: „Pe Isus Nazarineanul… pe care voi l-aţi răstignit şi ucis prin mâinile celor fărădelege, pe acesta Dumnezeu l-a înviat, eliberându-l de durerile morţii, deoarece nu era posibil să fie ţinut sub puterea ei” (Fap 2,22-24).

Tocmai prin dăruirea totală de sine, Isus a voit să-i atragă pe toți la sine, iar acest mod de a acționa a lui Dumnezeu are puterea să „pătrundă în inimă” (Fap 2,37), să ne convertească la iubire, să ne transforme în profeți ai timpurilor noastre.

Din Izvoarele franciscane 640
Nu trebuie să ne mirăm dacă acest profet al timpului nostru se deosebea prin aceste daruri: mintea sa, liberă de ceața densă a lucrurilor pământești și de atracțiile lumii, se ridica ușoară spre înălțimile cerești și se cufunda curată în lumină. Învăluit astfel de splendoarea luminii cerești [Francisc], lua din Cuvântul necreat, ceea ce exprima în cuvinte. Ah, cât suntem de diferiți astăzi, noi care, învăluiți de întuneric, ignorăm până și cele necesare! Și din ce cauză, dacă nu datorită faptului că suntem prietenii celor trupești și ne pierdem în cele lumești?

Distribuie cu: