Ioan 10,27-30
Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viaţa veşnică şi nu vor pieri niciodată. Şi nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu şi Tatăl una suntem.

Comentariu
În fiecare an, Duminica a IV-a din Timpul pascal ne invită să medităm asupra Păstorului cel frumos. În Anul liturgic C avem un text scurt despre aceeași temă, doar patru versete, în care descoperim relația dintre Păstorul cel frumos și oile sale, ca o oglindire a relației dintre Tatăl și Fiul.

Vehiculul care face legătura între păstor și turmă este glasul păstorului și ascultarea din partea oilor. Isus, Păstorul cel frumos vorbește la inimă și pe înțelesul tuturor. Rămâne ca oile să deschidă urechea și să distingă glasul lui de alte glasuri care răsună în lume.

Isus, în calitate de Păstor, spune: „oile mele ascultă glasul meu, eu le cunosc și ele mă urmează” (In 10,27). Dar în ce mod este Isus Păstor? În sensul că ne vorbește la inimă, noi ascultăm vocea sa și îl urmăm, într-un itinerariu care conduce la viața veșnică.

Așadar, ascultarea și urmarea din partea oilor este însoțită de vorbirea la inimă și de cunoaștere din partea Păstorului Isus, o cunoaștere ce se transformă în prietenie. Câtă nevoie avem de prietenie! Știm că există prietenii bune și prietenii rele, cele bune ne conduc pe căi bune, ne procură bucurie, în timp ce prieteniile rele ne ruinează viața, ne conduc la faliment.

Isus cunoaște pe nume oile sale, fiind vorba despre o cunoaștere care învigorează voința de a-l urma. Deși credința noastră ne învață că suntem chemați să trăim într-o comunitate eclezială, relația cu Păstorul cel frumos va fi întotdeauna personală. Fiecare în parte este cunoscut pe nume de Isus, cunoaștere care conduce la un dialog personal de credință cu Păstorul. În rugăciune, fiecare dintre noi poate să-i prezinte lui Isus toate sentimentele sale, fie plăcute fie neplăcute. El ne ascultă şi înnobilează aceste sentimente ale noastre.

Altfel spus, cine ascultă glasul lui Isus și îl urmează intră în zona de protecție divină, de unde nimeni nu poate să-l îndepărteze, deoarece este susținut de brațul puternic a lui Dumnezeu (In 10,28-29). Această protecție divină nu este lipsită de obstacole, de dificultăți, însă glasul ce continuă să vorbească îi îndrumă pe cei care ascultă și îi ajută să facă un discernământ necesar și eficient în funcție de situațiile vieții.

Ceea ce spune Isus este demn de crezare, întrucât, așa cum afirmă Isus „Eu și Tatăl una suntem” (In 10,30), voind să sublinieze identitatea de natură între Tatăl și Fiul, de unde naște și încrederea noastră în cuvintele lui Isus. În nici o altă religie nu se mai afirmă că cineva este identic cu Dumnezeu Tatăl. Doar Isus poate afirma acest adevăr, întrucât este Fiul unic născut din Tatăl, de aceea este una cu Tatăl, unitate pe care Isus, Păstorul cel frumos, vrea să o manifeste în relația dintre el și oile sale, atât în viața aceasta, cât și în viața veșnică.

În prima lectură de azi, luată din Faptele Apostolilor observăm cum se manifestă această comuniune în viața lui Paul și a lui Barnaba. Ei au mers la Antiohia Pisidiei, predicând Evanghelia lui Isus, și mulți au primit acest cuvânt al Evangheliei, l-au ascultat și au fost umpluți de bucurie. Dar așa cum se întâmplă în viață, bucuria nu este lipsită de necazuri, de data aceasta necazurile provenind din invidia care s-a cuibărit în inima unor iudei. Aceștia au instigat anumite femei de rang înalt în societate și au provocat o persecuție împotriva lui Paul și a lui Barnaba. Ne dăm seama că pagina ascultată nu descrie toate suferințele întâmpinate de acești doi trubaduri, dar insistă pe efectul pozitiv: ei „erau plini de bucurie și de Duhul Sfânt” (Fap 13,52).

Acesta este efectul ascultării bunului Păstor: trăirea din harul care produce bucurie, o bucurie ce se datorează comuniunii cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. De fapt, cine este plin de Duhul Sfânt depășește greutățile vieții cu inima împăcată, știind că Păstorul cel bun îl conduce și în acele situații.

Cartea Apocalipsului din care am citit a doua lectură confirmă acest adevăr: o mare mulțime îmbrăcată în haine albe și cu ramuri de palmier în mâini stătea în fața tronului lui Dumnezeu. Aceștia proveneau din marea strâmtorare a persecuțiilor, însă au învins, spălându-și hainele și sufletele în sângele mielului, adică trăind din harul sacramentelor și al ascultării glasului Păstorului cel frumos.

Să îi cerem lui Isus, Păstorul cel frumos, să întărească credința noastră în protecția sa divină! De asemenea, să ascultăm de glasul lui, știind că ascultarea noastră conduce la prietenia cu el, o prietenie generatoare de bucurie și viață veșnică. Amin!

*

Distribuie cu: