Luca 12,32-48
„Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăția! Vindeți ceea ce aveți şi dați de pomană; faceți-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoțul nu se apropie, nici molia nu o distruge! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiți asemenea oamenilor care-şi așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă! Fericiți acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găsește veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va așeza la masă și, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopții, fie că va veni spre dimineață şi-i va găsi astfel, fericiți vor fi ei! Să știți aceasta: dacă stăpânul casei ar ști ora la care vine hoțul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiți și voi pregătiți pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiți!”

Atunci Petru a zis: „Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toți?” Domnul i-a spus: „Cine este administratorul credincios și înțelept pe care stăpânul îl stabilește peste servitorii săi ca să le dea porția de hrană la timpul potrivit? Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se așteaptă şi la ora pe care nu o știe, îl va sfâșia în două şi îi va face parte printre cei necredincioși. Acel slujitor care cunoaște voința stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voința lui, va primi multe lovituri; cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puține; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere şi mai mult”.

Comentariu
Isus își începe învățătura cu imperativul: „nu te teme!”, asemenea lui Dumnezeu, în VT, care se adresează aleșilor săi cu aceleași cuvinte: „nu te teme!”. Motivația expusă de Isus, împotriva fricii paralizante, este dublă: mai întâi conștientizarea propriei identități: „turmă mică”, mai apoi prezentarea unui orizont amplu: „împărăția”. A fi conștienți de propria micime, fie calitativă, fie numerică, poate conduce la o teamă aparent justificată, în realitate este doar o închipuire, deoarece valoarea omului constă în ceea ce este în fața lui Dumnezeu și nimic mai mult. Acest adevăr este descris astfel de sfântul Francisc de Assisi: „Fericit slujitorul care nu se reține mai bun, când este onorat și preamărit de oameni, de cât atunci când este considerat laș și simplu și disprețuit, căci omul cât valorează înaintea lui Dumnezeu atât valorează și nimic mai mult” (Izvoare franciscane, 169, Admonestări, XX).

Despre care împărăție este vorba? Despre cea descrisă de în In 18,36: „Împărăția mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii mei s‑ar fi luptat ca să nu fiu dat pe [mâna] iudeilor. Dar acum împărăția mea nu este de aici”. Dumnezeu Tatăl a voit să dea această împărăție acelora care trăiesc din învățătura lui Isus și formează o turmă mică.

Pentru a face parte din această turmă, e nevoie să eliminăm frica, prin deschiderea către orizonturile împărăției, iar modalitatea concretă constă în vinderea a ceea ce deținem, pentru a da pomană ceea ce am obținut din vânzarea bunurilor (Lc 12,33). Pare exagerat, însă tocmai de aceea sunt puțini cei care fac parte din turma mică.

Tendința spre împărăția pe care ne-o dă Tatăl nu suferă amânare, de aceea Isus cere să avem coapsele încinse și lămpile aprinse (Lc 12,35). Întrucât nu este vorba despre o istorie trecută, ci despre una care se actualizează în continuu, Isus vorbește la persoana a doua, voind ca mesajul său să fie valabil și pentru noi astăzi: „iar voi fiți asemenea oamenilor care-şi așteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine și bate la ușă!” (Lc 12,36).

Vegherea la care ne invită Isus este una activă și se manifestă prin deschiderea ușii atunci când se întoarce stăpânul de la nuntă (Lc 12,36). Despre care ușă este vorba? Despre ușa inimii, la poarta căreia bate Isus, după cum se exprimă Ap 3,20: „Iată, eu stau la ușă și bat! Dacă cineva ascultă glasul meu şi-mi deschide ușa, voi intra la el și voi sta la masă cu el și el cu mine”.

Dacă un slujitor nu se va comporta cu înțelepciune, ci îi va trata aspru pe ceilalți slujitori din subordinea lui, va primi multe lovituri, adică va fi judecat aspru de către Domnul, la judecata finală! Textul nostru folosește verbul dichotomēsei = „îl va sfâșia în două” și va da partea lui cu păgânii (Lc 12,46). De ce se poate ajunge aici? Deoarece slujitorul respectiv „gândește în inima lui că Domnul întârzie” (Lc 12,45). Este vorba despre starea de uzură ce poate veni peste oricine, din cauza întârzierii venirii Domnului la Parusie. Domnul vine ca un hoț peste slujitorul neînțelept, „în ziua în care nu se așteaptă și în ora pe care nu o cunoaște, îl va sfâșia în două și va da partea lui cu cei necredincioși” (Lc 12,46). De ce? Pentru că ei trăiesc asemenea necredincioșilor, care gândesc în inima lor după cum gândesc cei fără credință. „După faptă și răsplată”, spune un proverb popular, de aceea „el va primi multe lovituri” (Lc 12,47).

În cele din urmă, ne întrebăm: e bine să cunoaștem și să devenim responsabili de cunoașterea noastră, sau e mai bine să preferăm ignoranța, pentru a nu fi trași la răspundere? Qoh 9,16 ne dă răspunsul: „Mai bună este înțelepciunea decât vitejia… Înțelepciunea este mai bună decât instrumentele de luptă, dar un singur păcătos face să se piardă mult bine”. Așadar, „cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredințat mult, i se va cere și mai mult” (Lc 12,48).

*

Distribuie cu: