Luca 20,27-38
Venind la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, l-au întrebat: „Învăţătorule, Moise a scris: «Dacă cineva are un frate căsătorit care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia și să ridice urmași fratelui său!»  Erau deci șapte frați. Primul, luându-și soție, a murit fără copii. Cel de-al doilea și cel de-al treilea au luat-o de soție. Și toți cei șapte au murit și nu au lăsat copii. În cele din urmă, a murit și femeia. Așadar, la înviere, căruia dintre ei îi va fi soție femeia? Pentru că toți șapte au avut-o de soție”. Isus le-a răspuns: „Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; însă cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții învie, o arată și Moise în relatarea despre rug, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el”.

Comentariu
Saduceii făceau parte din clasa conducătoare a evreilor, mulți dintre ei fiind preoți. Printre altele, saduceii nu credeau în învierea morților, prin urmare, nu acceptau viața veșnică. Pentru ei, totul se sfârșea odată cu moartea, când cei răposați sfârșeau în sheol, adică în locuința morților.

Isus cunoștea mentalitatea saduceilor, de aceea îi trimite la autoritatea maximă în care ei credeau, adică la Moise, pentru a se confrunta direct cu el și a găsi singuri răspunsul la capcana pe care i-au întins-o lui Isus. Însă, așa cum știm din Lc 16,31: „Dacă nu ascultă de Moise şi Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”.

Iată de ce saduceii simt nevoia să întindă capcane, pentru că nu cred nici măcar în Moise la care fac referință. Și când lipsește credința se recurge la argumente derizorii, prezentând un caz imaginar cu o soție care ar fi avut șapte bărbați, frați între ei.

Isus le cunoaște șiretenia, de aceea le răspunde cu un alt caz biblic, luat din Ex 3,6, unde Dumnezeu îi spune lui Moise: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob”. Acest eveniment al revelației în rugul aprins a avut loc la câteva sute de ani de la moartea celor trei patriarhi amintiți. Tocmai de aceea alege Isus acest exemplu, pentru a-i determina pe saducei să se întrebe de ce Dumnezeu s-a mai declarat ca fiind al lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, dacă ei muriseră și, în concepția saduceilor, nu ar mai fi existat viață pentru ei.

Dar e și normal ca ei să nu poată da un răspuns, deoarece purtau ochelarii necredinței în înviere. Și cine nu crede găsește mii de argumente pentru a încerca să dovedească logica gândirii lor. Căci este mai ușor să accepți învierea decât să o negi, iar Isus alege prima variantă, cea mai ușoară și mai credibilă, afirmând: „Iar că morții învie, o arată și Moise în relatarea despre rug, când îl numește pe Domnul: «Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob». Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el” (Lc 20,37-38).

Dacă Dumnezeu este al celor vii, iar Abraham, Isaac și Iacob erau morți de mai multe secole, înseamnă că ei trăiesc într-o altă manieră, la prezența lui Dumnezeu, în veșnicie. Iar rezultatul logic este următorul: există înviere, dar trebuie acceptată în credință.

Isus este conștient că saduceii sunt limitați în argumentarea lor la lumea aceasta, unde oamenii se căsătoresc, însă, în lumea de dincolo această argumentare nu mai este valabilă, deoarece nu se mai căsătoresc. Altfel spus, există anumite structuri sociale, printre care și căsătoria, valabile doar pentru lumea aceasta, căci în lumea de dincolo vom avea parte de ceea ce spune sfântul Paul în 1Cor 2,9: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor care îl iubesc pe el”, atunci când vom intra în veșnicie.

Isus spune că fiii lui Dumnezeu și ai învierii sunt asemenea îngerilor. Unii încep să trăiască această vocație deja aici pe pământ, prin faptul că sunt feciorelnici, ceilalți vor intra în această dimensiune a iubirii spirituale după înviere. În timpul acestei vieți trebuie să ne străduim cu toții să fim ceea ce am fost chemați să fim: fii ai lui Dumnezeu care trăiesc în iubirea cu care Isus i-a iubit și pe unii și pe alții.

*

Distribuie cu: