Matei 5,13-16
Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”

Comentariu
Pentru a descrie identitatea creștinilor, Isus folosește două simboluri: sarea și lumina, afirmând: „Voi sunteți sarea pământului” (Mt 5,13), „voi sunteți lumina lumii” (Mt 5,14). Ordinea celor două simboluri este importantă și trebuie păstrată așa cum a orânduit-o Isus: mai întâi sarea, apoi lumina.

Când Isus afirmă: „Voi sunteți sarea pământului” (Mt 5,13), ne amintește că noi am redobândit chipul lui Dumnezeu, prin acțiunea sa mântuitoare. Deci, creștinii au menirea de a da gust pământului, acel gust al credinței într-un singur Dumnezeu care este Creatorul și Mântuitorul nostru. După ce descrie atât de clar și simplu identitatea creștinilor, Isus avertizează că ei o pot pierde și, astfel se expun pericolului de a fi călcați în picioare de oameni (Mt 5,13). Cum își pot pierde identitatea creștinii? Unii ar putea răspunde: prin păcat. Deși acest răspuns conține o doză de adevăr, noi știm că în 1In 2,1-2 este afirmat: „Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un apărător la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept. El este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi”. Deși unii creștinii păcătuiesc la fel ca toți oamenii, ei sunt chemați să alerge la Isus Cristos, să își mărturisească păcatele și să încerce să trăiască din starea harului primit prin iertare. Însă, pentru a nu cădea în laxism, Isus afirmă că și creștinii își pot pierde identitatea, atunci când își pierd gustul de sare a pământului. Cum? Prin lipsa îndepărtarea de Dumnezeu și de Fiul său Isus Cristos. Creștinul este sare a pământului atât timp cât în el se observă chipul și imaginea lui Dumnezeu, dar dacă acest chip este ucis sau știrbit prin păcat, el nu mai este ceea ce este chemat să fie: sare a pământului.

Abia după ce a fost presărat cu sarea propriei identități, adică după ce a fost purificat și restabilit în alianța cu Dumnezeu, prin jertfa lui Isus Cristos, creștinul devine „lumina lumii”, asemenea unei cetăți care nu poate fi ascunsă, deoarece este așezată pe un munte (Mt 5,14). Acest simbol este evident în toate religiile care își construiesc propriile sanctuare pe înălțimile munților sau ale dealurilor, oricum, într-un loc vizibil pentru locuitorii din preajmă. Tot pe munte a fost construit și templul de la Ierusalim. Tot așa sunt construite și bisericile creștine, cu scopul de a fi văzute și frecventate de credincioși.

Creștinul este pentru lume ca o cetate construită pe un munte. Dacă Isus spune că o cetate construită pe un munte nu se poate ascunde, înseamnă că vrea să îi conștientizeze pe creștini să nu se rușineze de ceea ce sunt, ci să trăiască cu bucurie propria identitate. Cetatea construită pe munte nu se rușinează pentru că este văzută de toți așa cum este. Nici creștinul nu trebuie să se rușineze că lumea se uită la el cum își trăiește propria credință.

Ce se întâmplă când un creștin își trăiește propria identitate? Se împărtășește din lumina lui Cristos și îi luminează pe cei din jur. Da, pentru că Isus este lumina cea adevărată (In 1,9). Aprins de lumina lui Cristos, creștinul, asemenea unei candele, nu se aprinde și „se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă” (Mt 5,15). Odată aprins de lumina credinței în Cristos, creștinul nu poate fi pus sub nici o ideologie care să îi înăbușe splendoarea. Nu ar face decât să se stingă, dacă ar accepta să se conducă după alte mentalități, străine Evangheliei. Dacă, în schimb, își trăiește propria identitate, la lumina învățăturii lui Isus, îi va lumina pe cei din jur. În mod concret, creștinul își trăiește propria credință atunci când se lasă călăuzit de ceea ce afirmă Isus în Mt 5,16: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!”. Lumina credinței creștinului luminează prin fapte bune, iar scopul acestei lumini constă în glorificarea Tatălui din ceruri. Între fapte și credință există o strânsă legătură, deoarece credința este confirmată prin fapte, iar Tatăl din ceruri este preamărit de oameni atunci când văd faptele bune ale credincioșilor și aderă la credință.

Cât de frumos și de înălțător este să știm că suntem sarea pământului și lumina lumii. E bine să ne amintim că avem această identitate de la Dumnezeu care ne-a creat după chipul și asemănarea sa. Isus Cristos a restabilit acest chip divin în noi, prin mântuirea adusă pe cruce, acolo unde a fost pus pentru a lumina lumea. Numai așa pământul primește gustul de care are nevoie și lumea este luminată de lumina care strălucește în întuneric, iar întunericul nu o cuprinde, adică nu o stinge. Faptele sunt semnul exterior al identității creștinului.

*

Distribuie cu: