Matei 26,14-27,66
E. În acel timp, unul dintre cei doisprezece, care se numeşte Iuda Iscarioteanul, s-a dus la arhierei ¹⁵ şi le-a zis: A. „Ce-mi daţi ca să-l dau pe mâna voastră?” E. Ei au fixat pentru el treizeci de arginţi. ¹⁶ Şi de atunci căuta momentul potrivit ca să-l dea pe mâna lor.
Unde vrei să-ţi pregătim ospăţul de Paşte?
¹⁷ În prima zi a Azimelor, s-au apropiat de Isus discipolii, zicând: A. „Unde vrei să-ţi pregătim ca să mănânci Paştele?” ¹⁸ E. El a spus: +. „Mergeţi în cetate la cutare şi spuneţi: «Învăţătorul zice: timpul meu este aproape. La tine voi face Paştele cu discipolii mei!»” ¹⁹ E. Discipolii au făcut cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.
Unul dintre voi mă va vinde.
²⁰ La lăsatul serii, Isus stătea la masă împreună cu cei doisprezece ²¹ şi, în timp ce mâncau, a zis: +. „Adevăr vă spun, unul dintre voi mă va trăda”. ²² E. Întristaţi peste măsură, ei au început să-i spună unul după altul: A. „Nu cumva sunt eu, Doamne?” ²³ E. El, răspunzând, a zis: +. „Cel care şi-a întins mâna cu mine în blid, acesta mă va trăda. ²⁴ Căci Fiul Omului merge după cum a fost scris despre el, dar vai omului aceluia prin care Fiul Omului este trădat! Bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut!” ²⁵ E. Atunci Iuda, cel care avea să-l trădeze, luând cuvântul, l-a întrebat: A. „Nu cumva sunt eu, rabbi?” E. Isus i-a răspuns: +. „Tu ai zis!”
Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu.
²⁶ E. Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor şi le-a spus: +. „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!” ²⁷ E. Apoi, luând potirul şi mulţumind, le-a dat lor, spunând: +. „Beţi din acesta toţi, ²⁸ căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor! ²⁹ Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, nou, în împărăţia Tatălui meu”. ³⁰ E. Şi, cântând imnuri, au plecat spre Muntele Măslinilor.
Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei.
³¹ Atunci, Isus le-a spus: +. „Voi toţi vă veţi scandaliza de mine în noaptea aceasta, căci este scris: «Voi bate păstorul şi se vor risipi oile turmei». ³² Dar, după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea”. ³³ E. Atunci, Petru, luând cuvântul, i-a zis: A. „Chiar dacă toţi se vor scandaliza din cauza ta, eu nu mă voi scandaliza niciodată”. ³⁴ E. Isus i-a zis: +. „Adevăr îţi spun, chiar în noaptea aceasta, înainte de a fi cântat cocoşul, de trei ori mă vei renega”. ³⁵ E. Petru i-a zis: A. „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu tine, nu te voi renega”. E. Şi toţi discipolii spuneau la fel.
A început a se întrista şi a se nelinişti.
³⁶ Atunci, Isus a venit împreună cu ei într-un loc numit Ghetsemani şi le-a spus discipolilor: +. „Staţi aici până când, mergând acolo, mă voi ruga!” ³⁷ E. Şi, luându-i cu sine pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedeu, a început a se întrista şi a se tulbura. ³⁸ Atunci le-a spus: +. „Sufletul meu este trist până la moarte; rămâneţi aici şi vegheaţi cu mine!” ³⁹ E. Şi, mergând puţin mai încolo, a căzut cu faţa la pământ rugându-se şi spunând: +. „Tată! Dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu”. ⁴⁰ E. Apoi a venit la discipoli şi i-a găsit dormind. Atunci i-a zis lui Petru: +. „Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas? ⁴¹ Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită! Căci duhul este plin de avânt, dar trupul este slab”. ⁴² E. Iarăşi, pentru a doua oară, a plecat şi s-a rugat, spunând: +. „Tată! Dacă nu este posibil să treacă acest potir fără să-l beau, să se facă voinţa ta!” ⁴³ E. Venind, din nou i-a găsit dormind, căci ochii le erau îngreuiaţi de somn. ⁴⁴ Lăsându-i, din nou a plecat şi s-a rugat pentru a treia oară, spunând iarăşi aceleaşi cuvinte. ⁴⁵ Atunci a venit la discipoli şi le-a spus: +. „Dormiţi mai departe şi odihniţi-vă! Iată, a venit ceasul şi Fiul Omului este dat pe mâna păcătoşilor! Ridicaţi-vă, să mergem! Iată, cel care mă trădează este aproape!”
Au pus mâna pe Isus şi l-au arestat.
⁴⁷ E. Pe când încă mai vorbea, a venit Iuda, unul dintre cei doisprezece, şi, împreună cu el, o mulţime mare, cu săbii şi ciomege, din partea arhiereilor şi a bătrânilor poporului, ⁴⁸ iar trădătorul lui le dăduse un semn, spunând: A. „Cel pe care îl voi săruta, acela este; prindeţi-l!” ⁴⁹ E. S-a apropiat îndată de Isus şi i-a zis: A. „Bucură-te, rabbi!” E. Şi l-a sărutat. ⁵⁰ Dar Isus i-a spus: +. „Prietene, pentru aceasta ai venit!” E. Atunci, apropiindu-se, au pus mâna pe Isus şi l-au prins. ⁵¹ Şi, iată, unul dintre cei care erau cu Isus, întinzându-şi mâna, a scos sabia, l-a lovit pe unul dintre servitorii marelui preot şi i-a tăiat urechea. ⁵² Atunci Isus i-a zis: +. „Pune-ţi sabia la locul ei, căci toţi cei care pun mâna pe sabie de sabie vor pieri. ⁵³ Sau crezi că n-aş putea să-l rog pe Tatăl meu şi mi-ar pune îndată la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri? ⁵⁴ Dar cum s-ar mai împlini Scripturile, că aşa trebuie să fie?” ⁵⁵ E. În acel ceas, Isus a spus mulţimilor: +. „Aţi ieşit ca împotriva unui tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să mă prindeţi. Zi de zi stăteam în templu, învăţând, şi nu m-aţi arestat. ⁵⁶ Toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile profeţilor”. E. Atunci, toţi discipolii, părăsindu-l, au fugit.
Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Celui Atotputernic.
⁵⁷ Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiafa, marele preot, unde se adunaseră cărturarii şi bătrânii. ⁵⁸ Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot şi, intrând, s-a aşezat printre servitori ca să vadă sfârşitul. ⁵⁹ Arhiereii şi tot Sinedriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, ⁶⁰ dar nu găseau, deşi s-au apropiat mulţi martori falşi. În cele din urmă, au venit doi ⁶¹ şi au zis: A. „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu şi în trei zile să-l reconstruiesc»”. ⁶² E. Ridicându-se, marele preot i-a zis: A. „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceştia împotriva ta?” ⁶³ E. Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: A. „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu”. ⁶⁴ E. Isus i-a răspuns: +. „Tu ai zis. Ba vă spun: «de acum îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului»”. ⁶⁵ E. Atunci, marele preot şi-a sfâşiat hainele, spunând: A. „A. rostit o blasfemie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum aţi auzit blasfemia! ⁶⁶ Cum vi se pare?” E. Ei, răspunzând, au spus: P. „Este vinovat de moarte!” ⁶⁷ E. Atunci l-au scuipat în faţă şi l-au lovit cu pumnii; alţii l-au pălmuit, ⁶⁸ spunând: P. „Profeţeşte-ne, Cristoase! Cine este cel care te-a lovit?”
Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega.
⁶⁹ E. Iar Petru şedea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare şi i-a zis: A. „Şi tu erai cu Isus Galileeanul”. ⁷⁰ E. Dar el a negat înaintea tuturor, spunând: A. „Nu ştiu ce zici”. ⁷¹ E. Apoi, ieşind spre poartă, l-a văzut o alta şi a zis celor de acolo: A. „Acesta era cu Isus Nazarineanul”. ⁷² E. Dar el a negat din nou cu jurământ: A. „Nu-l cunosc pe omul acela”. ⁷³ E. Puţin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru: A. „Într-adevăr, şi tu eşti dintre ei, pentru că şi accentul tău te trădează”. ⁷⁴ E. Atunci a început să se blesteme şi să jure: A. „Nu-l cunosc pe omul acela”. E. Şi îndată a cântat cocoşul. ⁷⁵ Atunci şi-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoşul, de trei ori mă vei renega”. Şi, ieşind, a plâns amar.
L-au dat pe Isus în mâna lui Ponţiu Pilat, guvernatorul.
^27,1 E. Iar când s-a făcut dimineaţă, toţi arhiereii şi bătrânii poporului au ţinut consiliu împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte. ² Şi, legându-l, l-au dus şi l-au predat lui Pilat, guvernatorul.
Nu se cuvine să-i punem în vistierie, pentru că sunt preţ de sânge.
³ Atunci Iuda, cel care l-a trădat, văzând că el fusese condamnat, cuprins de remuşcare, a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, ⁴ spunând: A. „Am păcătuit vânzând sânge nevinovat”. E. Dar ei i-au zis: A. „Ce ne priveşte? Tu vei vedea!” ⁵ E. Şi, aruncând arginţii în templu, a plecat şi s-a spânzurat. ⁶ Iar arhiereii, luând arginţii, au zis: A. „Nu este permis să-i punem în tezaur, căci sunt preţul sângelui”. ⁷ E. Iar ei, ţinând consiliu, au cumpărat cu arginţii Ogorul Olarului pentru îngroparea străinilor. ⁸ De aceea se numeşte ogorul acela până astăzi „Ogorul Sângelui”. ⁹ Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin Ieremia profetul, care zice: „Şi au luat treizeci de arginţi, preţul celui vândut, care a fost stabilit de fiii lui Israel ¹⁰ şi i-au dat pe Ogorul Olarului, aşa cum îmi poruncise Domnul”.
Tu eşti regele iudeilor?
¹¹ Isus stătea înaintea guvernatorului, iar guvernatorul l-a întrebat, zicând: A. „Tu eşti regele iudeilor?” E. Isus a răspuns: +. „Tu o spui”. ¹² E. Şi, în timp ce era acuzat de arhierei şi de bătrâni, nu răspundea nimic. ¹³ E. Atunci i-a zis Pilat: A. „Nu auzi câte mărturisesc aceştia împotriva ta?” ¹⁴ E. Dar nu a răspuns nici măcar un cuvânt, încât guvernatorul se mira foarte mult. ¹⁵ La fiecare sărbătoare, guvernatorul obişnuia să elibereze un deţinut pentru popor, pe care îl voiau ei. ¹⁶ Pe atunci aveau un deţinut vestit, numit Baraba. ¹⁷ Deci, adunându-se ei, Pilat le-a zis: A. „Pe cine vreţi să vi-l eliberez: pe Baraba sau pe Isus care se numeşte Cristos?” ¹⁸ E. Căci ştia că din invidie îl dăduseră pe mâna lui. ¹⁹ Şi, în timp ce şedea la judecată, soţia lui i-a trimis vorbă: A. „Nimic să nu faci dreptului aceluia, căci multe am suferit azi în vis din cauza lui!” ²⁰ E. Dar arhiereii şi bătrânii au convins mulţimile să-l ceară pe Baraba, iar pe Isus să-l dea la moarte. ²¹ Luând cuvântul, guvernatorul le-a zis: A. „Pe care dintre cei doi vreţi să vi-l eliberez?” E. I-au răspuns: P. „Pe Baraba!” ²² E. Pilat le-a zis: A. „Aşadar, ce să fac cu Isus care se numeşte Cristos?” E. Au zis toţi: P. „Să fie răstignit!” ²³ E. El le-a spus: A. „Dar ce rău a făcut?” E. Ei însă strigau şi mai tare: P. „Să fie răstignit!” ²⁴ E. Văzând Pilat că nu foloseşte la nimic, dimpotrivă, agitaţia devenea tot mai mare, a luat apă şi s-a spălat pe mâini înaintea poporului, spunând: A. „Eu sunt nevinovat de sângele acesta. Voi veţi vedea!” ²⁵ E. Tot poporul, răspunzând, a zis: P. „Sângele lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” ²⁶ E. Atunci li l-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, biciuindu-l, l-a dat ca să fie răstignit.
Bucură-te, regele iudeilor!
²⁷ Atunci, soldaţii guvernatorului l-au adus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul lui toată cohorta, ²⁸şi, după ce l-au dezbrăcat, l-au acoperit cu o mantie purpurie. ²⁹ Împletind o coroană de spini, i-au pus-o pe cap, iar în mâna dreaptă o trestie şi, îngenunchind înaintea lui, îşi băteau joc de el, spunând: P. „Bucură-te, rege al iudeilor!” ³⁰ E. Apoi, scuipându-l, îi luau trestia şi-l loveau peste cap. ³¹ După ce şi-au bătut joc de el, l-au dezbrăcat de mantie şi l-au îmbrăcat cu hainele lui. Apoi l-au dus ca să-l răstignească.
Au fost răstigniţi împreună cu el doi tâlhari. ³² În timp ce ieşeau, au găsit un om din Cirene cu numele de Simon. Pe acesta l-au constrâns să-i ducă crucea. ³³ Ajungând la locul numit Golgota, care înseamnă locul Craniului, ³⁴ i-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar el, gustând, n-a voit să bea. ³⁵ După ce l-au răstignit, au împărţit hainele lui aruncând zarurile, ³⁶ apoi, aşezându-se, au rămas acolo să-l păzească. ³⁷ Au pus deasupra capului său cauza condamnării, scrisă astfel: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. ³⁸ Atunci au răstignit împreună cu el doi tâlhari, unul la dreapta şi altul la stânga.
Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-te de pe cruce.
³⁹ Iar cei care treceau rosteau blasfemii împotriva lui, clătinând din cap ⁴⁰ şi spunând: A. „Tu, care dărâmi templul şi-l construieşti în trei zile, salvează-te pe tine însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” ⁴¹ E. La fel, şi arhiereii îl luau în râs împreună cu cărturarii şi cu bătrânii şi spuneau: ⁴² A. „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva. Dacă este regele Israelului, să coboare acum de pe cruce şi vom crede în el! ⁴³ S-a încrezut în Dumnezeu. Să-l elibereze acum dacă îl iubeşte! Pentru că spunea: «Sunt Fiul lui Dumnezeu»”. ⁴⁴ E. Chiar şi tâlharii răstigniţi împreună cu el îl insultau.
Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
⁴⁵ De la ceasul al şaselea s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ceasul al nouălea. ⁴⁶ Iar pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas puternic: +. „Elí, Elí, léma sabactáni?”, E. care înseamnă +. „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” ⁴⁷ E. Unii dintre cei care stăteau acolo, auzind, spuneau: A. „Acesta îl cheamă pe Ilie!” ⁴⁸ E. Şi, îndată, unul dintre ei a alergat şi, luând un burete, l-a înmuiat în oţet, l-a pus într-o trestie şi i-a dat să bea. ⁴⁹ Iar ceilalţi spuneau: A. „Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l salveze!” ⁵⁰ E. Dar Isus, strigând din nou cu glas puternic, şi-a dat duhul.
Aici se îngenunchează şi se face o pauză.

⁵¹ Şi, iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două, de sus până jos, pământul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, ⁵² mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor morţi au înviat ⁵³ şi, ieşind din morminte, după învierea lui, au venit în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. ⁵⁴ Atunci centurionul şi cei care împreună cu el îl păzeau pe Isus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înspăimântat şi au spus: A. „Cu adevărat acesta era Fiul lui Dumnezeu!” ⁵⁵ E. Erau acolo şi multe femei care priveau de departe. Unele îl urmaseră pe Isus din Galileea, slujindu-i. ⁵⁶ Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zebedeu.
Iosif a aşezat trupul lui Isus într-un mormânt nou.
⁵⁷ Când s-a făcut seară, a venit un om bogat din Arimateea, al cărui nume era Iosif, care era şi el discipol al lui Isus. ⁵⁸ Acesta, apropiindu-se, i-a cerul lui Pilat trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit să-i fie dat. ⁵⁹ Iosif, luând trupul lui Isus, l-a înfăşurat într-un giulgiu curat ⁶⁰ şi l-a pus în mormântul său nou, pe care îl săpase în stâncă. După ce a rostogolit o piatră mare la intrarea mormântului, a plecat. ⁶¹ Iar Maria Magdalena şi cealaltă Marie şedeau acolo, înaintea mormântului.
Aveţi pază; mergeţi, păziţi cum ştiţi.
⁶² În ziua următoare, cea care este după ziua Pregătirii, s-au adunat arhiereii şi fariseii la Pilat ⁶³ şi i-au spus: A. „Domnule, ne-am amintit că acel înşelător a spus pe când mai trăia încă: «După trei zile, voi învia». ⁶⁴ Porunceşte deci să fie sigilat mormântul până în ziua a treia, ca nu cumva să vină discipolii lui să-l fure şi apoi să spună poporului: «A înviat din morţi!» Iar înşelătoria aceasta de pe urmă ar fi mai rea decât prima”. ⁶⁵ E. Pilat le-a zis: A. „Aveţi garda, mergeţi şi sigilaţi cum ştiţi!” E. Ei s-au dus şi au asigurat mormântul, sigilând, împreună cu garda, piatra.

Comentariu
Am început celebrarea de astăzi cu procesiunea, prin care am comemorat intrarea lui Isus în Ierusalim și, totodată, începutul săptămânii sfinte, când noi creștinii, celebrăm cel mai mare mister al credinței noastre: patima, moartea și învierea Domnului.

Ascultarea și meditarea patimii Domnului după evanghelistul Matei sunt în sine suficiente pentru ca în zilele următoare să putem trăi cu un adevărat spirit de credință misterul pascal. Putem lua anumite părți ale pătimirii Domnului asupra cărora să ne concentrăm meditația și reflecția noastră.

În acest sens vă propun să ne gândim, foarte pe scurt, la un mic amănunt, pe care-l introduc evangheliștii în relatările despre intrarea lui Isus în Ierusalim. Isus intră în Ierusalim călare pe „o măgăriță”, ne spune evanghelistul Matei; Marcu și Luca spun că era „un măgăruș” (Mc 11,2; Lc 19,30) pe care nu mai încălecase încă nimeni.

Isus le spune ucenicilor săi: „Mergeţi în satul dinaintea voastră şi veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi cu ea un mânz”.

Regii lui Israel preferau să meargă călare pe cai și nu pe măgari. Cavaleria era cea mai puternică forță armată în acele vremuri. Vă amintiți că după plecarea evreilor din Egipt, Dumnezeu le vine în ajutor, scufundând în Marea Roșie „caii și carele lui faraon” (Ex 14,28).  

Așadar, visul regilor lui Israel era acela de a avea și ei o cavalerie puternică, asemănătoare cu aceea a marilor puteri și imperii ale vremii. Calul era un simbol al puterii, așa cum sunt astăzi blindatele de ultimă generație. În schimb, măgarii erau animale de muncă, de povoară; îndeplineau sarcini umile, iar evanghelistul Matei ne spune că Isus a cerut să i se aducă o măgăriță, nici măcar un măgar. E clar că evanghelistul vrea să ne spună ceva, să ne atragă atenția, să ne dea o învățătură. Ce anume?

Sfântul Matei vrea să ne spună că noua împărăție pe care Isus a venit să o întemeieze, nu este asemănătoare cu împărățiile acestei lumi, construite pe putere, dominație, violență, războaie. Simbolul noii împărății este tocmai acest animal umil „măgărița”. Aceasta este imaginea, simbolul slujirii, răbdării, smereniei; merge mereu cu capul plecat, nu se arată niciodată obosită, este mereu disponibilă. Tocmai de aceea Isus o preferă celorlalte animale care erau simboluri ale puterilor lumii. 

Isus le spune ucenicilor: „Dezlegați-o și aduceți-o la mine”. Ce înseamnă acest gest?

Dacă măgărița este caracterizată de capacitatea de sluji în mod umil, înseamnă că îndemnul lui Isus ne privește pe fiecare dintre noi. În noi există această capacitate, întrucât asemănarea noastră cu Dumnezeu se află tocmai în asta: capacitatea de a iubi slujind, făcând bine celorlalți în mod dezinteresat; cu alte cuvinte, Dumnezeu ne-a făcut capabili să nu trăim pentru noi înșine, ci pentru ceilalți, făcând din viața noastră un dar pentru ceilalți. În fiecare dintre noi există această putere de a sluji, doar că trebuie să o dezlegăm, întrucât noi preferăm să o ținem legată. Nu vrem să slujim, ci să fim slujiți. Vezi reacția lui Petru: „Doamne, tu să-mi speli picioarele?” (In 13,6).

De altfel, Isus continuă spunând: „Dacă cineva vă va întreba de ce o dezlegați să-i spuneți că Domnul are nevoie”. Este singura dată când Isus folosește această expresie: Domnul are nevoie.

Dumnezeu are nevoie de colaborarea noastră, are nevoie să dezlegăm capacitatea noastră de a-i sluji pe ceilalți, aceasta fiind singura formă de putere admisă în împărăția sa.

Papa Francisc spunea într-un mesaj de Postul Mare: „Postul Mare este un timp potrivit pentru despuiere. Primul lucru de care trebuie să ne despuiem este imaginea greșită pe care ne-am format-o despre Dumnezeu: el nu este un Dumnezeu al puterii, al violenței, al dominării, el este „slujitorul suferind”.

În funcție de cum trăim sau nu slujirea, ne poziționăm de partea sau împotriva lui Isus, el Învățătorul care „spală picioarele ucenicilor”, Dumnezeul care „nu a venit ca să fie slujit ci ca să slujească” (Mt 20,28).

Din Izvoarele franciscane
FF 1564: „Fericitul Francisc dorea ca fiii săi să trăiască în pace cu toți și, fără excepție, să se arate mici. Îi învăța prin cuvinte și cu exemplul să fie mai ales umili cu preoții diecezani. „Noi – spunea el – am fost trimiși să ajutăm clerul la mântuirea sufletelor, suplinind ceea ce îi lipsește. Fiecare va primi răsplata nu după autoritatea pe care o exercită, ci după slujirea pe care o desfășoară. Să știți că binele sufletelor îi este foarte plăcut Domnului, iar asta se poate dobândi mai degrabă dacă trăim în pace, decât în ceartă cu preoții… Și concludea: Acoperiți-le greșelile, supliniți-le diferitele defecte, și când ați făcut aceasta, să fiți încă și mai umili […]. Eu vreau pentru mine acest privilegiu de la Domnul: să nu am nici un privilegiu din partea oamenilor, în afară de acela de a-i cinsti pe toți și, în ascultare față de regulă, să convertesc lumea mai mult prin exemplu decât prin cuvinte”.

Distribuie cu: