Matei 3,1-12
În zilele acelea a venit Ioan Botezătorul predicând în Pustiul Iudeii. El zicea: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!” Acesta este cel despre care a spus Isaia, profetul, care zice: „Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui!” Acest Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică. Şi veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezați de el în râul Iordan mărturisindu-și păcatele. Văzând că mulți dintre farisei şi saducei veneau la botezul lui, le spunea: „Pui de vipere! Cine v-a învățat să fugiți de mânia care vine? Faceți deci rod vrednic de convertire! Să nu credeți că puteți spune: «Îl avem ca tată pe Abraham», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea! Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc. Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălțămintea. El vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc. Lopata de vânturat este în mână lui și va curăța aria sa: va aduna grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”.

Comentariu
În a II-a Duminică din Advent își face apariția pe scenă Ioan Botezătorul, cu mesajul său: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!” (Mt 3,2). Ca un bun pedagog, Ioan Botezătorul se exprimă mai întâi la imperativ: „convertiți-vă!”, mai apoi motivează: „pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor”.

Împărăția cerurilor înseamnă locuința lui Dumnezeu, Dumnezeu însuși. Este vorba despre acel loc pe care Isus ni l-a promis în In 14,2-3: „În casa Tatălui meu sunt multe locuințe. De n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu”.

Timpul de Advent este un timp liturgic special, iar mesajul său, proclamat de Ioan Botezătorul, ne inserează în tradiția biblică a profeților, după cum spune textul în continuare: „Acesta este cel despre care a spus Isaia, profetul, care zice: «Glasul celui care strigă în pustiu: Pregătiți calea Domnului, faceți drepte cărările lui!” (Mt 3,3; Is 40,3). Dacă în Isaia, Domnul însemna Dumnezeu, în Matei, Domnul este Isus. Iată chintesența mesajului nostru: după cum poporul trebuia să îi pregătească calea Domnului în deșertul dintre Babilon și Israel, tot la fel, în Deșertul Iudeii, Ioan Botezătorul îi îndeamnă pe ascultători să îi pregătească calea Domnului Isus și să facă drepte cărările lui.

Iată de ce este nevoie de convertire: pentru a distinge calea Domnului și cărările lui ce conduc înspre viață, de alte căi și cărări ce conduc la pieire. Mesajul pare deja atrăgător, însă mai are nevoie de un mărturisitor care să îl facă credibil. Iată de ce, „acest Ioan avea o haină din păr de cămilă şi centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele şi mierea sălbatică” (Mt 3,4). După cum cămila rezistă mult timp în condițiile dificile din deșert, tot la fel haina din păr de cămilă îl ajută pe Ioan să se aclimatizeze la condițiile slujirii de Înaintemergător.

Ascultătorii lui Ioan Botezătorul au rămas impresionați de îmbrăcămintea și de hrana lui, de aceia au dus mesajul convertirii în localitățile de unde veniseră, astfel încât: „veneau la el din Ierusalim, din toată Iudeea şi din toate împrejurimile Iordanului şi erau botezați de el în râul Iordan mărturisindu-și păcatele” (Mt 3,5-6). Când mulțimea întâlnește un mărturisitor credibil, răspândește mesajul acestuia la toți cei pe care îi întâlnește pe cale, iar efectul este cel amintit: mărturisirea păcatelor, în semn de convertire, și primirea botezului, ca simbol al începutului unei vieți noi.

Descrierea respectivă corespunde cu adevăratele transformări ale persoanei și ale societății. Începe de la un mărturisitor credibil, al cărui mesaj este fascinant, ajunge la mulțime, adică la poporul de rând, mai apoi ajunge și la capii poporului, reprezentați aici de farisei și saducei (Mt 3,7), pe care Ioan îi apostrofează: „Pui de vipere, cine v-a învățat să fugiți de mânia care vine? Faceți deci rod vrednic de convertire!” (Mt 3,8).

Dacă ei primesc mesajul lui Ioan și îl pun în aplicare, din fiii șarpelui pot deveni fiii lui Dumnezeu. Condiția constă în a face roade vrednice de convertire, nu doar în aclamarea filiației abrahamice, căci „Dumnezeu poate să-i ridice lui Abraham fii din pietrele acestea!” (Mt 3,9).

Ioan Botezătorul este hotărât, în relație cu fariseii și saduceii, pe care îi avertizează: „Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat şi aruncat în foc” (Mt 3,10). Ioan își recunoaște neputința de a rezolva drama interioară a fariseilor și a saduceilor care deveniseră pomi neroditori și fugeau de mânia divină, alergând la el pentru a fi botezați. De aceea le spune: „Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălțămintea. El vă va boteza în Duh Sfânt şi cu foc” (Mt 3,11). Botezul lui Ioan îndemna la convertire, nu avea puterea de a ierta păcatele, deși ei le mărturiseau când mergeau la râul Iordan. Doar Isus are puterea de a ierta păcatele și o face prin botezul în Duh Sfânt și cu foc.

Ioan Botezătorul insistă pe această temă, adăugând: „Lopata de vânturat este în mână lui și va curăța aria sa: va aduna grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” (Mt 3,12). Este imaginea judecății finale, când grâul va fi separat de pleavă. Dacă mai înainte, focul reprezenta purificarea în viața aceasta, prin botezul în Duh Sfânt și cu foc, acum focul este diferit, deoarece nu se stinge, aluzie la situația celor care nu primesc mesajul lui Ioan Botezătorul și al lui Isus, deci nu se convertesc și nu intră în împărăția cerurilor.

Ioan Botezătorul și-a făcut datoria, a pregătit calea Domnului și a îndreptat cărările lui. Rămâne la latitudinea noastră să ne convertim și să trăim bucuria credinței în Evanghelie, devenind grâu din care se face pâine ce hrănește viața celor cu care intrăm în contact, sau să rămânem insensibili la acest mesaj și să riscăm să devenim pleavă care este aruncată în focul ce nu se stinge. Alegerea se află în propriile noastre mâini, atât timp cât suntem în această viață.

*

Distribuie cu: