Luca 12,13-21
Atunci, unul din mulțime a spus: „Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moștenirea cu mine!”. Dar el i-a răspuns: „Omule, cine m-a stabilit judecător sau împărțitor peste voi?”. Apoi le-a zis: „Fiți atenți şi păziți-vă de orice lăcomie, deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viața lui nu constă în ceea ce are!”. Și le-a spus o parabolă: „Un om bogat avea un ogor care a dat o recoltă îmbelșugată și se gândea în sine: «Ce mă fac, pentru că nu am unde să-mi adun roadele?». Apoi şi-a zis: «Voi face astfel: voi dărâma hambarele și îmi voi construi [altele] mai mari; voi aduna acolo tot grâul și toate bunurile mele şi voi spune sufletului meu: suflete, ai adunat bunuri suficiente pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și bucură-te!». Însă Dumnezeu i-a zis: «Nebunele, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?». Așa se întâmplă cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”.

Comentariu
Mulțimea se adună în număr mare în jurul lui Isus, încât autorul este nevoit să folosească un număr hiperbolic pentru a aproxima câți erau: tōn muriadōn = „cu miliardele” (Lc 12,1). O mulțime asemănătoare este văzută de autorul Apocalipsului în jurul Mielului, în Ierusalimul ceresc: muriades muriadōn kai chiliades chiliadōn = „miliarde de miliarde și mii de mii” (Ap 5,11).

Când ne referim la moștenire, gândul ne duce la țara promisă și primită în moștenire de către popor, ca pe un dar gratuit din partea Tatălui (Num 36,1-2.5.9).

Așa cum fiul mai mic sau fiul risipitor îi cere tatălui milostiv să îi dea partea de avere ce i se cuvine (Lc 15,12), la fel îi cere lui Isus acest oarecare din mulțime să facă dreptate între el și fratele său. Isus nu își arogă acest drept, deși l-ar fi avut, în calitate de Fiu, căruia Tatăl i-a dat toate (Mt 11,27; In 3,35). Isus refuză să se prezinte ca judecător și împărțitor al moștenirii (Lc 12,14), voind să ne îndrepte atenția către Cel de la care am primit toate în dar, către Tatăl.

Pentru Isus, moștenirea adevărată nu privește împărțirea pământului între frați, ci împărtășirea darului primit de la Tatăl. Tocmai de aceea Isus orientează învățătura parabolei sale înspre înțelepciunea inimii care provine din meditarea asupra sfârșitului vieții, după cum spune Ps 90,12: „Învață-ne să numărăm zilele noastre, ca să dobândim înțelepciunea inimii!”.

Prin parabola omului căruia i-a rodit recolta și cugetă în sinea lui ce trebuie să facă, Isus arată cauza goanei după pleonexia, adică atitudinea egoistă, învăluită de lăcomie. De fapt, atât expresia „dialoga în el însuși” sau „cugeta în el însuși”, cât și pronumele posesive: „roadele mele”, „hambarele mele”, „bunurile mele”, „sufletului meu” (Lc 12,17-19), evidențiază alunecarea omului într-o atitudine de închidere în el însuși, lipsită de orizonturi fraterne, deoarece îi lipsea cu desăvârșire orientarea către originea darului, către Tatăl.

În cuvintele textului nostru, omului din mulțime care îl reprezintă pe fiecare dintre noi când se află în afara orizonturilor verticale, îi vorbește Dumnezeu: „Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; iar cele pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” (Lc 12,20). Despre un astfel de om, Cartea lui Iob spune: „strânge argint ca praful şi pregătește haine ca lutul” (Iob 27,16), fără să își dea seama că „o umbră este omul care trece. Da, în zadar se zbuciumă; strânge comori, şi nu ştie pentru cine le adună” (Ps 39,7).

Bogatul din mulțime nu se gândește la sfârșitul vieții sale, nici la darul primit din partea lui Dumnezeu, pe care ar fi trebuit să îl împărtășească cu aproapele. Un astfel de om nu este nici înțelept, nici mărinimos, ci doar egoist, de aceea Isus îl avertizează asupra riscului lăcomiei, prin amintirea sfârșitului vieții sale iminente: „Așa este și cu acela care adună comori pentru sine, dar nu este bogat înaintea lui Dumnezeu”. Da, despre lăcomie este vorba (pleonexia), atunci când omul nu știe să vadă un dar gratuit în ceea ce are (Lc 12,15), un dar care trebuie împărtășit, adică transformat în bogăție adunată înaintea lui Dumnezeu (Lc 12,21).

De asemenea, psalmistul ar putea să îi fie de ajutor omului din mulțime și, prin el, nouă tuturor care medităm asupra evangheliei din Duminica a XVIII: „Ba da, va vedea: mor şi înțelepții, pier împreună nesimțitul şi cel fără de minte şi lasă altora averea lor. Mormântul le va fi casă în veac, locuința lor din generație în generație, deși cu numele lor și-au numit terenurile proprii” (Ps 49,11,12).

Pentru a putea să ne îmbogățim înaintea lui Dumnezeu, să împărtășim din bunurile noastre cu cei care sunt în nevoi!

*

Distribuie cu: