Duminică, 30 iunie 2019, a XIII-a din Timpul de peste an – Anul C
Luca 9,51-62
Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre Ierusalim și a trimis soli înaintea sa. Și, mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. Văzând aceasta, discipolii Iacob și Ioan i-au spus: “Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer și să-i nimicească?”. Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. Și au mers într-un alt sat. În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: “Te voi urma oriunde te vei duce”. Dar Isus i-a răspuns: “Vulpile au vizuini, păsările cerului au cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-și rezema capul”. Altuia i-a spus: “Urmează-mă!” Acela a răspuns: “Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu”. Dar el i-a spus: “Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu, mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!” Un altul i-a zis: “Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea”. Dar Isus i-a spus: “Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu”.
Comentariu
Itinerariu peregrinării lui Isus pe acest pământ cunoaște forme diferite de exprimare. Viața sa publică de predicare s-a exprimat prin cuvinte, dar și prin fapte minunate care au venit în ajutorul poporului măcinat de suferință și așteptare la promisiunea lui Dumnezeu, care a făgăduit că la timpul potrivit îl va trimite în lume pe Însăși Fiul său, care va mântui poporul și îl va conduce spre adevărata libertate și lumină a fiilor care trăiesc în libertate. Contrastul deosebit relatat de evanghelistul Luca, este realizat în dualitatea cu care este primit și acceptat Cristos. Mulți îl refuză pe Isus, pentru că este un Mesia sărac care nu se conformează normelor și așteptărilor poporului iudeu care prin forma exprimării colective, a manifestat o continuă frustrare prin faptul că așteptarea lor milenară nu era răsplătită conform promisiunilor făcute de Dumnezeu prin profeții Vechiului Testament. Alții, dimpotrivă au recunoscut în acțiunile lui Cristos pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul și l-au urmat fără șovăire și u afirmat: ”Doamne tu ești singurul meu bine” așa cum avea să exclame cu toată încrederea mai târziu seraficul părinte Francisc de Asissi.
Isus a fost acceptat întotdeauna? Îți amintești să-L fi refuzat cineva? A fost refuzată găzduirea la Betleem, atunci când a venit momentul să se nască pentru această lume, ba mai mult ura lui Irod față de regele nou născut era atât de înverșunată, încât de frica uzurpării regalității sale pământești a dat nefericita poruncă de a fi uciși toți prunci care încă nu împlinise frageda vârstă de doi ani. Revenind la fragmentul evanghelic, Isus nu a fost primit nici de samariteni, pentru că se îndrepta spre Ierusalim, a fost refuzat și în templu și în alte situații în care a ”îndrăznit” să spună că el este Fiul lui Dumnezeu. În textul evanghelic relatat întâlnim trei atitudini diferite ale oamenilor față de persoana lui Isus. Unii îl refuză categoric, așa cum au făcut-o samaritenii, scandalizați de imaginea unui Mesia atât de sărac, care vorbește un limbaj contrar logicii timpului și își exprimă dorința de a intra în Ierusalim, acolo unde Dumnezeu își va manifesta gloria prin el. Alții precum apostolii Ioan și Iacob, cer permisiunea de la Învățătorul lor, să ceară blestemul lui Dumnezeu asupra celor care sunt răi și nu cred în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Alții, doresc în schimb să devină ucenicii lui Isus, convinși că mântuirea este aproape și planul de salvare a lui Dumnezeu este în plină desfășurare. Cristos este cu ei și acest lucru provoacă în oameni un adevărat entuziasm în urmarea lui Cristos.
Cum se comportă Isus cu cei care îl resping? Isus merge în altă parte, cu cei care invocă pedepse asupra celor care se împotriveau? Îi ceartă, dar cu cei care vor să-l urmeze? Îi atenționează că drumul este greu, chemarea este din partea lui Dumnezeu, dar implică un angajament total. Isus nu impune, dar propune: : “Lasă morții să-și îngroape morții lor, dar tu, mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!” este chemarea fără echivoc din partea lui Cristos, care nu vrea pe nimeni să se implice cu jumătate de măsură, dar cu inimă deschisă și în spirit de caritate să lucreze și să colaboreze la dezvoltarea din zi în zi a împărăției lui Dumnezeu în această lume. Determinarea și radicalitatea la care sunt chemați cei dispuși cei care ascultă glasul lui Dumnezeu în urmarea lui Cristos este dată de cuvintele lipsite de orice variantă interpretativă: “Nimeni care pune mâna pe plug și privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu”.
Actualizat la viața noastră de creștini, porniți în urmarea lui Cristos, mesajul este unul care nu permite interpretări largi. Este un mesaj clar, pentru oricine își asumă în mod serios mesajul evanghelic și descoperirea împărăției lui Dumnezeu. și astăzi auzim numeroase voci, care vin să ne tulbure inima și conștiința. Deși acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu, negociem adesea modalitatea de acceptare și urmare a drumului pe care îl avem de urmat. Ne văicărim, ne lamentăm, ne scandalizăm și cerem cont lui Dumnezeu, pentru simplu fapt ca am acceptat să fim copii lui, mai mult facem ”mofturi” la masă fără a recunoaște niciodată că am devenit frivoli, sau copii de carton, obișnuiți cu cerșetoria și mai puțin cu mulțumirea și acceptarea de fii prea-iubiți ai lui Dumnezeu, chemați să mărturisim prin viața noastră bucuria de moștenitori ai vieții dumnezeiești.
Din Izvoarele Franciscane
FF 151: Acest neguțător foarte viclean, dorind cu orice preț să obțină câștiguri numeroase și întreaga sa viață pământească să o transforme în merite, a dorit să fie îndrumat de frâiele ascultării și să se supună conducerii altcuiva. Astfel, nu numai că a renunțat la funcția de general, dar, datorită unei ascultări mai desăvârșite, a cerut un guardian personal, pe care să-l considere superiorul său special.
De fapt i-a spus fratelui Petru de Cattanio, căruia îi promisese deja sfântă ascultare: ”Te rog din dragoste pentru Dumnezeu, să-i dai unuia dintre însoțitorii mei sarcina de a te reprezenta, așa încât să ascult de el cu aceeași evlavie ca și de tine. Cunosc rodul ascultării și știu că nu rămâne nici măcar o clipă fără rod acela care și-a pus gâtul la jugul altuia.
Rugămintea a fost satisfăcută și pretutindeni a rămas supus până la moarte, ascultându-l cu reverență pe guardianul său.
Într-o zi le-a spus însoțitorilor săi: ”Printre harurile ce mi-au fost oferite de bunătatea divină, mă bucur și de acesta: ”aș asculta cu aceeași râvnă de un novice, care abia a îmbrăcat haina numai cu o oră în urmă, dacă mi-ar fi dat drept guardian, ca și de cel mai în vârstă și cel mai înțelept frate din Ordin”. și a încheiat: ”Supusul trebuie să considere în superiorul său, nu omul, ci pe Acela din dragoste față de care s-a transformat în supus. Mai mult, cu cât este mai neînsemnat cel care poruncește, cu atât este mai plină de merite umilința celui care ascultă”.