Matei 13,44-52
Împărăția cerurilor este asemenea comorii ascunse într-un ogor, pe care un om, găsind-o, o ascunde și, plin de bucurie, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. La fel, împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găsește un mărgăritar de mare valoare, merge, vinde tot ce are și îl cumpără. Din nou, împărăția cerurilor este asemenea năvodului aruncat în mare, care adună de toate. Când s-a umplut, oamenii îl trag la țărm, se așază, adună ceea ce este bun în coșuri şi aruncă ceea ce este rău. Tot așa va fi la sfârșitul lumii: vor veni îngerii şi-i vor separa pe cei răi dintre cei drepți şi îi vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâșnirea dinților. Ați înțeles toate acestea? I-au spus: „Da!” Atunci le-a zis: „De aceea orice cărturar instruit în ale împărăției cerurilor este asemenea stăpânului casei care scoate din tezaurul său lucruri noi şi vechi”.

Comentariu
Parabola comorii din ogor reprezintă găsirea împărăției cerurilor, adică pe Dumnezeu însuși, în sfânta Scriptură. Ogorul este lumea aceasta în care este semănat Cuvântul lui Dumnezeu, iar cel care găsește comoara este credinciosul care se află în căutarea sensului vieții sale, pe care îl găsește în persoana lui Isus Cristos și în interpretarea pe care el o dă despre sfânta Scriptură. Condiția pentru a intra în posesia acelei comori este vinderea a tot ce se posedă, iar motivația constă în bucuria care face să vibreze inima. De fapt, bucuria se află la originea găsirii comorii și conduce la curajul de a renunța la toate, pentru a intra dobândi acea comoară.

Un exemplu clasic îl putem vedea în sfântul Paul, așa cum citim în Fil 3,7-8: „Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate şi le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos”.

În parabola comorii găsite, bucuria este catalizatorul acțiunilor beneficiarului. El o găsește, de dragul ei vinde tot ce are și, cu ceea ce a dobândit, cumpără țarina unde se afla comoara. Observăm că omul respectiv nu acționează din datorie sau din frică, ci împins de bucuria găsirii comorii. O asemănare palidă a adevărului exprimat de parabola comorii o găsim în alegerile de viață, atât profesionale, cât, mai ales, existențiale. Când cineva își alege o meserie, le abandonează pe toate celelalte posibile. Când își alege consoarta, le lasă pe toate celelalte posibile candidate la împărtășirea întregii vieți. În această alegere nu simte nicio greutate și nicio remușcare. Omul respectiv acționează în baza bucuriei că și-a găsit rostul în viață. Tot la fel se întâmplă și cu cine descoperă comoara împărăției, este învăluit de o bucurie de nedescris, atitudine ce îl ghidează în alegerile sale.

Cine este omul care găsește comoara? Probabil este un lucrător angajat pe moșia cuiva, iar în sens figurat, este discipolul în slujba Evangheliei. Dacă el trebuie să cumpere țarina respectivă pentru a intra în posesia comorii găsite, înseamnă că nu era el proprietarul ogorului respectiv. De asemenea, dacă el găsește comoara, înseamnă că era în căutarea a ceva, probabil fără să își dea seama. Da, căci fiecare dintre noi se află în căutarea sensului vieții și, când îl găsește, îl urmează cu tot elanul, renunțând cu bucurie la orice altă cale a vieții. Dacă Isus inaugurează împărăția cerurilor și ne invită să îl urmăm pe cale, înseamnă că numai în el găsim comoara pentru care trudim de dimineața până seara, respectiv din zorii vieții până la amurgul ei.

Pe aceeași linie de interpretare se află și parabola negustorului în căutare de mărgăritare. Găsirea unui mărgăritar îl determină să vândă tot ce are pentru a intra în posesia lui. Cine îi dă puterea să facă acest gest? Bucuria găsirii mărgăritarului. Fără această bucurie nu putem face pasul spre renunțarea la toate. Însă, cine găsește mărgăritarul dar nu renunță la tot ce are pentru a-l dobândi nu rămâne în bucurie, ci se lasă atras de ceea ce deține deja, iar tristețea ia locul bucuriei. Exemplul clasic în acest sens este tânărul bogat care merge la Isus și îl întreabă despre ce trebuie să facă pentru a moșteni împărăția cerurilor, așa cum este relatat în Mt 19,20-22: „Tânărul i-a zis: «Toate acestea le-am păzit. Ce-mi mai lipsește?». Isus i-a zis: «Dacă vrei să fii desăvârșit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, [apoi] vino şi urmează-mă!». Când a auzit tânărul acest cuvânt, a plecat întristat, pentru că avea multe bogății”.

A treia parabolă de astăzi și a șaptea din capitolul 13 din Evanghelia după Matei, parabola năvodului aruncat în mare reprezintă judecata finală, când cei buni vor fi separați de cei răi. Primii vor intra în împărăția cerurilor, ceilalți vor fi aruncați departe de comuniunea cu Dumnezeu, reprezentată de foc, plânset și scrâșnirea dinților.

Asemenea deznodământului din parabola grâului și a neghinei (Mt 13,24-30), și în parabola năvodului (Mt 13,47-49), doar Dumnezeu și Isus pot face distincția și separarea între cei buni și cei răi, prin îngerii pe care îi trimit în acest scop. Creștinii sunt invitați să aibă răbdare până la sfârșitul veacurilor, când dreptatea lui Dumnezeu se va face simțită din plin.

*

Distribuie cu: