Luca 19,1-10
Apoi a intrat și a traversat Ierihonul. Și iată, un bărbat numit Zaheu, care era șeful vameșilor și era bogat, căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, întrucât era mic de statură. Atunci a alergat înainte și s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. Când a ajuns în acel loc, Isus și-a ridicat ochii și i-a spus: “Zaheu, coboară repede pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. El a coborât îndată și l-a primit cu bucurie. Toți cei care au văzut murmurau spunând: “A intrat să fie găzduit la un om păcătos”. Dar Zaheu, stând în picioare, i-a spus Domnului: “Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”. Atunci Isus i-a spus: “Astăzi s-a făcut mântuirea acestei case, întrucât și el este fiul lui Abraham. Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”.

Comentariu
Evanghelia de astăzi relatează un fapt petrecut la Ierihon, momentul în care a intrat în oraș și a fost întâmpinat de mulțimea dornică să-l vadă. Întâlnirea lui Isus cu Zacheu propune una dintre temele fundamentale ale Evangheliei: preferința lui Dumnezeu pentru păcătoși. Acest om bogat, este nemulțumit de el însuși. Aparent el are totul, în realitate îi lipsește totul. Ca publican, este exclus de la mântuire conform legii, pentru că este exclus de la mântuire conform Evangheliei Lc 18,24. El este un păcătos public,  un caz imposibil.

Tot în acest caz, ca și în pasajul anterior, mulțimea de discipoli ascunde de ochii lui Zacheu pe Isus pe care încerca să-l vadă. Comunitatea este locul întâlnirii cu Dumnezeu, dar uneori ne împiedică să o realizăm. Mulțimea nu-l ajută pe Zacheu să-l găsească pe Isus și îl va critica pe Isus atunci când va decide să meargă la el acasă. Vameșul este numit cu numele: „Zacchaeus”. Acest nume înseamnă „Dumnezeu își amintește”. Dumnezeu își amintește de el și își manifestă milostivirea sa aducătoare de mântuire. Prin interacțiunea lui Zaheu cu Isus, apare în mod spontan reabilitarea socială a publicanului, iar Dumnezeu își manifestă din plin iertarea sa milostivă.

Mulțimea critică comportamentul lui Isus pentru că nu îl înțelege. El a ajuns să aducă oamenilor iertarea de la Dumnezeu și nu ar trebui să fie surprinzător că el o acordă celor care au nevoie cel mai mult. Dumnezeu nu poate fi încadrat în schemele prestabilite de farisei și cărturari, El este diferit. Nu are dușmani, nu este împotriva nimănui, nu face distincție între evrei și păgâni, între drepți și păcătoși. Toți sunt egali în fața lui, toți au nevoie de har, iertare și ajutor. Luca are onoarea de a-L prezenta pe Isus care este ”acasă” în casa unui păcătos. Mântuirea este pentru toată lumea și mai ales pentru păcătoșii care se convertesc, iar pocăința se manifestă în reordonarea conduitei cuiva, în repararea greșelilor comise. Și din moment ce nedreptățile sociale în cele din urmă dezavantajează și discriminează  întotdeauna pe săraci, Zacheu le va da jumătate din bunurile sale. Și în cazuri specifice de fraudă, aceasta va reveni conform legii: de patru ori mai mult. Dreptatea socială este primul rod al convertirii, Isus nu a venit să condamne, ci să mântuiască. Misiunea sa este îndeplinită prin primirea păcătoșilor. Sfântul Paul a scris: „Acest cuvânt este sigur și demn de a fi acceptat de toți: Cristos Isus a venit pe lume pentru a salva păcătoșii și dintre aceștia primul sunt eu”. Zacheu l-a căutat pe Isus, dar la sfârșitul acestui episod din Evanghelie descoperim că, chiar mai mult și chiar înainte, Isus îl căutase pe Zacheu care fusese pierdut. Lecția acestui pasaj din Evanghelie trebuie să fie mereu amintită în Biserică. Evanghelia ne îndeamnă să fim aproape de toată lumea, să stabilim relații bune cu toată lumea, deoarece toată lumea are nevoie de mântuire și depinde și de noi ca ea să fie tot mai vizibilă în lume. ”Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”. Acest verset conține cheia de lectură și interpretare a milostivirii lui Dumnezeu, care vrea ca toți să ajungă la mântuire și răsplată. 

Izvoarele Franciscane
FF 619: Era un frate mult apreciat de oameni, dar totuși mai puțin bogat în har cu Dumnezeu. Invidios de meritele sale, părintele tuturor invidiei s-a gândit să taie copacul la rădăcinile lui, care părea să atingă cerul de acum și să-i smulgă coroana din mână și începu să-i caute o modalitate de poticnire. Fratele intră astfel în dorința de a se izola sub pretextul unei perfecțiuni mai mari.Pe scurt, se detașă de viața religioasă a fraților și pleacă spre lumea străină și pelerină. Din costumul pe care l-a purtat și-a confecționat o haină mică, fără glugă cusută și așa a plecat rătăcind. Dar în timp ce rătăcea în acest fel, mângâierile divine au dispărut curând și s-a trezit agitat de ispitele furtunoase: apele i-au atins gâtul și, dezolat în suflet și trup, a fost ca o pasăre care s-a năpustit în plasa. Deja la marginea unei prăpastii, el era pe punctul de a cădea în prăpastie, când Providența l-a milostivit patern și și-a îndreptat privirea iubitoare spre cel nefericit. Învățat de necaz, s-a întors în sfârșit la sine și a spus: „Întoarce-te, la viața ta religioasă, pentru că acolo este mântuirea ta”. Și fără a se opri o clipă, s-a ridicat și grabnic s-a întors în comunitate.

Distribuie cu: