Luca 16,19-31
Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast, iar la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube. El ar fi dorit să-și astâmpere foamea cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele. A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui și a strigat: „Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci sufăr cumplit în flăcările acestea”. Însă Abraham i-a spus: „Fiule, adu-ți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții, iar Lazăr, cele rele; acum însă el este aici fericit, tu însă suferi. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată și nici de acolo la noi”. El a zis: „Atunci te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin. Dar Abraham i-a spus: „Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!” El însă a zis: „Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti”. I-a răspuns: „Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”.

Comentariu
De fiecare dată când Isus are un lucru important de comunicat, El creează o poveste și spune o parabolă. Astfel, prin descrierea unei realități invizibile, îi conduce pe cei care îl ascultă să descopere realitățile invizibile ale lui Dumnezeu prezente în viață. Parabolele relatate de Isus îi ajută pe ascultători să reflecteze asupra realităților invizibile. Acesta este motivul pentru care este important să acordăm atenție chiar și celor mai mici detalii. În parabola relatată de evanghelistul Luca apar trei oameni: bietul Lazăr, omul bogat fără nume și patriarhul  Avraam. În această pildă Avraam reprezintă gândul lui Dumnezeu, omul bogat fără nume reprezintă ideologia dominantă a vremii iar Lazăr reprezintă strigătul tăcut al săracilor din vremea lui Isus și din toate timpurile. În textul de față se poate observa cu ușurință contrastul plin de culoare al societății respective prin cele două extreme, pe de o parte bogăția agresivă, pe de altă parte săracii fără resurse, fără drepturi, acoperiți de răni, refuzați de toți, cu excepția câinilor care vin și le ling rănile. Ceea ce îi separă pe cei doi este ușa închisă a casei omului bogat. Săracul are un nume și se numește Lazăr, prescurtare uzuală a numelui de Eleazar care înseamnă Dumnezeu ajută, în timp ce omul bogat reprezintă o simplă trecere a persoanei care își alipește inima de bogățiile acestui pământ. Acest început al parabolei care descrie situația este o oglindă fidelă a ceea ce se întâmpla pe vremea lui Isus și în timpul lui Luca. Este oglinda a ceea ce se întâmplă și în lumea de azi!

Bietul om sărac Lazăr a murit și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. Omul bogat a murit mai apoi și a fost înmormântat, semn că odată cu finalul vieții pământești s-a terminat totul pentru el, iar bogățiile adunate nu-l ajută ca numele său să fie scris în cartea vieții. Omul bogat îl vede pe Lazăr în sânul lui Avraam și cere să fie ajutat în suferință. Bogatul află că Lazăr este singurul său binefăcător posibil. Dar acum este prea târziu! Omul bogat fără nume este în suferință, deoarece îl recunoaște pe Avraam și îl numește Tată. Avraam îi răspunde și îl numește fiu. Acest cuvânt al lui Avraam, în realitate, ar trebui să fie adresat tuturor celor bogați. În măsura în care sunt vii, ei au posibilitatea de a deveni fii și fiice ale lui Avraam, dacă ar putea deschide ușa către Lazăr, săracii, singurul care îi poate ajuta în numele lui Dumnezeu.

Bogatul insistă: „Atunci, tată, vă rog să-l trimiteți în casa tatălui meu, pentru că am cinci frați!” Omul bogat nu vrea ca frații săi să ajungă în același loc al chinului. Lazăr, săracul, este singurul intermediar adevărat între Dumnezeu și bogați. Cei bogați trebuie să dea înapoi ceea ce au și, astfel, să restabilească dreptatea celor prejudiciați! Bogatul este îngrijorat de frații săi, dar niciodată nu se îngrijorează de săraci!

Cheia pentru a înțelege parabola este bietul Lazăr, așezat la ușă! Dumnezeu se prezintă în persoana săracilor, stând la ușa noastră, pentru a ne ajuta să umplem golul imens pe care l-au creat bogații. Locul chinurilor este situația persoanei fără Dumnezeu. Chiar dacă omul bogat crede că are religie și credință, de fapt nu este cu Dumnezeu, pentru că nu deschide ușa săracilor.

Din Izvoarele Franciscane
FF 175: Francisc dădea dovadă de o deosebită compasiune față de cei săraci și bolnavi și se înduioșa de nevoile lor. Dacă uneori din bunătatea oamenilor primea o licoare, o dăruia altor bolnavi deși el ar fi avut mai mare nevoie decât toți ceilalți. Își însușea propriile lor suferințe și îi mângâia cu cuvinte miloase, atunci când nu le putea veni în ajutor. Mânca până și în zilele de post, pentru ca bolnavilor să nu le fie rușine, și nu se rușina să cerșească în locurile publice, carne pentru un frate bolnav. Totuși, îi îndemna pe cei suferinzi să îndure totul cu răbdare și să nu facă scandal dacă nu erau mulțumiți în toate. De aceea a pus să se scrie în Regulă astfel: ”Îi rog pe toți frații mei bolnavi ca în bolile lor să nu se mânie nici să nu se tulbure împotriva lui  Dumnezeu sau împotriva fraților. Să nu ceară cu insistență medicamente, nici să nu dorească prea mult însănătoșirea trupului, care este dușmanul sufletului și sortit să moară degrabă”.

Distribuie cu: