Ioan 20,19-31
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: “Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi”. Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: “Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, care se numea “Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: “L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: “Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: “Adu-ți degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios”. Toma a răspuns și i-a zis: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: “Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut și au crezut”. Isus a mai făcut înaintea discipolilor și multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Comentariu
Pacea inimii și bucuria sunt două elemente fără de care viața creștinului nu cunoaște o exprimare deplină. Fiind seară, întâia a săptămânii, și ușile fiind încuiate acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, a venit Isus și a stat în mijloc și le-a spus: Pace vouă și spunând acestea le-a arătat mâinile și coasta. Așadar s-au bucurat ucenicii văzându-l pe Domnul… (In 20,19-31). Ucenicii sunt învăluiți de gloria lui Cristos înviat, iar ”falimentul” învățătorului lor nu mai reprezintă pentru ei nicio o ipoteză, nici un deznodământ, totul se transformă într-o bucurie greu de apreciat de ochii lor de carne. Prima parte a fragmentului evanghelic relatează întâlnirea lui Cristos înviat cu apostolii săi. Această întâlnire este plină de bucurie și de pace, iar pe lângă bucuria la care sunt făcuți părtași, primesc o misiune specială care va deveni sacrament de reconciliere, canal de revărsare a milostivirii divine asupra omenirii. Ucenicii primesc puterea de a lega și dezlega, de a asculta păcatele poporului și de a împărți iertarea tuturor celor care cu suflet căit și în spirit de pocăință se întorc la Dumnezeu.

În partea succesivă, atenția cade pe un detaliu, aparent lipsit de importanță. La prima întâlnire a lui Cristos cu ucenicii, lipsea Toma, care cu siguranță era foarte afectat de pătimirea și moartea învățătorului lor, fapt ce probabil a determinat și absența lui din Cenacol. Speranța lui se năruise, era convins că totul s-a terminat și că va trebui să se întoarcă la vechea lui îndeletnicire. Doar în această cheie putem înțelege lipsa de credință a ucenicului fapt ce îl determină să spună: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. Cristos nu vrea să se piardă nimeni, de aceea apare din nou opt zile mai târziu pentru a-l întări în credință pe Toma. Salutul lui Cristos este identic “Pace vouă!”, își oferă mâinile, picioarele și coasta pentru observa semnele pătimirii, iar  pe buzele apostolului izvorăște cea mai puternică mărturisire de credință, adorație și iubire, Domnul meu și Dumnezeul meu. Este cu siguranță cea mai profundă formă de manifestare a credinței rostită de buze omenești, dar trăită în contextul învierii și a întâlnirii directe cu Cristos înviat și glorificat.

Evanghelistul Ioan notează faptele pline de glorie a lui Cristos, iar o actualizare a cuvântului lui Dumnezeu la viața noastră implică o mai profunda reflexie la experiența întâlnirii mele cu Cristos. Manifestarea lui Cristos în viața mea este rodul păcii, a unei inimii ascultătoare și abile. Provocările vieții mă pot îndepărta de adevărata viață, de adevăratul sens, și…..descurajat, asemenea lui Toma să invoc semne pentru a crede. Acest fapt devine un real pericol în dezvoltarea credinței și doar un moment plin de har să mă facă să exclam asemenea apostolului: ”Domnul meu și Dumnezeul meu”. Pacea lui Cristos să copleșească și inima ta pentru a vibra continu în comuniune de credință cu Cristos cel înviat!

Din Izvoarele Franciscane
FF 1249: De fapt, de îndată ce vestea despre primirea stigmatelor și faima miracolului s-a răspândit, un val de oameni s-au grăbit să vadă locul: au vrut să vadă cu ochii lor minciuna, să înlăture orice îndoială a rațiunii și să crească emoția cu bucurie. Cetățenilor din Assisi, în cel mai mare număr posibil, li s-a permis să contemple și să sărute aceste stigmate sacre. Unul dintre ei, un cavaler învățat, numit Gerolamo, foarte cunoscut în oraș, de vreme ce se îndoia de aceste semne sacre și nu era credincios, precum Toma apostolul, cu mai mult efort și îndrăzneală, mișca unghiile și mâinile Sfântului, în prezența celor adunați, a simțit cu propriile sale mâini cum atinge semnele adevărate ale rănilor lui Cristos. Prin urmare, chiar și acest om, ca și alții, a devenit mai târziu o mărturie fidelă a acestui adevăr, confirmat prin jurământul asupra Sfintei Evanghelii.

Distribuie cu: