Ioan 11,1-45
În acel timp, era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Așadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel care-ţi e prieten este bolnav!” Auzind, Isus a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. Deși Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care era. Abia după aceea le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea!” Discipolii i-au spus: „Rabbi, acum căutau iudeii să te bată cu pietre şi tu mergi iarăși acolo?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se poticnește, pentru că vede lumina acestei lumi. Însă dacă cineva umblă în timpul nopții, se poticnește, pentru că lumina nu este în el”. După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc”. Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!” De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre somnul obișnuit. Așadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeți. Dar să mergem la el!” Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalți discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!” Când a venit Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. Marta i-a zis: „Ştiu că va învia la înviere, în ziua de pe urmă”. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea, răspunzând, a zis: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”. După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”. Când a auzit, Maria s-a ridicat repede şi a venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo. Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui, spunându-i: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!” Şi Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!” Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?” Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile”. Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că dacă vei crede vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Au ridicat deci piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. Însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară, ca să creadă că tu m-ai trimis”. Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!” A ieşit mortul legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!” Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el au crezut în el.

Comentariu
Pe când Isus învăța poporul în Betabara, a ajuns vestea că prietenul său Lazăr, pe care îl iubea, este bolnav (In 11,3), iar Isus le spune discipolilor: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc” (In 11,11). Fiecare dintre noi a avut experiența lipsei somnului în timpul bolii. De aceea, discipolii înțeleg ceea ce am înțelege și noi la vestea că cineva reușește să doarmă, în ciuda bolii: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!” (In 11,12). Abia după ce Isus îi determină pe discipoli să interpreteze cum pot situația lui Lazăr, le spune deschis: „Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeți. Dar să mergem la el!” (In 11,14-15). Iată de ce Isus a întârziat două zile în Betabara, deși primise vestea bolii lui Lazăr: Isus nu a mers îndată în Betania, pentru ca discipolii săi să vadă puterea mesianică și să creadă că el este Cristos. Însă este vorba despre o trecere lentă și anevoioasă, de multe ori neînțeleasă, așa cum dă dovadă unul dintre discipoli: „Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalți discipoli: «Să mergem şi noi ca să murim cu el!»” (In 11,16). Nu se știe cu cine voia să moară Toma: cu Lazăr sau cu Isus? Nici evanghelistul nu explică, nici Isus nu se oprește asupra acestei afirmații a lui Toma, dar, așa cum obișnuia, Isus pune în aplicare o pedagogie fină, prin care ne conduce pe toți la credință, atât pe cei prezenți la eveniment, cât și pe toți cititorii Evangheliei din toate timpurile. De data aceasta, metoda aplicată de Isus constă în dialogul despre înviere cu surorile lui Lazăr, Marta și Maria.

Între aceste două surori există atât asemănări cât și diferențe: ambele își doreau ca Isus să fi intervenit, astfel încât fratele lor Lazăr să nu fi murit, de aceea amândouă pronunță aceeași frază: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit!” (In 11,21.32). Diferența dintre aceste două surori este evidențiată de gestul Mariei, care precedă cuvintele amintite, gest pe care nu îl vedem la Marta: „văzându-l, a căzut la picioarele lui” (In 11,32). Spre deosebire de Maria, Marta este mai rațională, dar dă dovadă de o gândire învăluită de credință: își exprimă durerea față de moartea fratelui și, în același timp, dă mărturie că Isus are putere asupra morții (In 11,22). Lui Isus îi place să dialogheze cu Marta, căci, prin acest dialog vrea să îi conducă pe toți la adevărata credință a învierii, chiar și pe iudei.

Ca o confirmare că el este într-adevăr Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Isus intră în dialog și cu Maria, ajunsă între timp în locul unde vorbise cu Marta, adică la intrarea în Betania. Întâlnirea cu Maria are efect diferit pentru Isus: „s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat” (In 11,33), apoi „a lăcrimat” (In 11,35). Ceea ce Marta exprimă prin cuvinte, Maria exprimă prin gesturi care îl emoționează pe Isus, dând dovadă atât de dumnezeirea sa cât și de umanitatea sa, căci Isus este Dumnezeu adevărat și om adevărat, venit în lume în calitate de Cristos, Fiul lui Dumnezeu care are putere asupra morții.

Isus, după ce s-a rugat, „a strigat cu glas puternic: «Lazăr, vino afară!»” (In 11,43-44). Prin puterea Cuvântului, Isus învie morții, așa cum Dumnezeu Creatorul a creat lumea din nimic (Gen 1–2), căci, așa cum afirmă Ap 1,18: „Eu am cheile morții și ale locuinței morților” (Ap 1,18).

În urma acestei intervenții divine, Isus îi spune fiecăruia dintre noi, așa cum îi spusese Martei: „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” (In 11,25-26).

*

Distribuie cu: