Luca 9,51-62
Când s-au împlinit zilele înălțării sale, s-a îndreptat cu hotărâre spre a merge la Ierusalim şi a trimis soli înaintea sa. Şi mergând, au intrat într-un sat al samaritenilor ca să pregătească pentru el. Însă nu l-au primit pentru că se îndrepta spre Ierusalim. Văzând [aceasta], discipolii Iacob şi Ioan i-au spus: „Doamne, vrei să cerem ca focul să coboare din cer şi să-i consume?”. Dar, întorcându-se, el i-a mustrat. Şi au mers într-un alt sat. În timp ce mergeau pe drum, cineva i-a spus: „Te voi urma oriunde te vei duce”. Dar Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini, păsările cerului [au] cuiburi, însă Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul”.

Altuia i-a spus: „Urmează-mă!”. Acela a răspuns: „Doamne, lasă-mă să merg mai întâi să-l îngrop pe tatăl meu!”. Dar el i-a spus: „Lasă morții să-şi îngroape morții lor, dar tu mergi și vestește împărăția lui Dumnezeu!”. Un altul i-a zis: „Doamne, te voi urma, însă mai întâi lasă-mă să mă întorc să-mi iau rămas bun de la cei din casa mea!”. Dar Isus i-a spus: „Nimeni care pune mâna pe plug şi privește înapoi nu este vrednic de împărăția lui Dumnezeu”.

Comentariu
În textul din 9,51-62, Luca scoate în evidență trei elemente, strâns legate între ele: 1) împlinirea zilelor înălțării; 2) hotărârea lui Isus de a merge la Ierusalim; 3) exigențele urmării.

Deși ar fi putut să facă totul de unul singur, Isus trimite mesageri înaintea sa, pentru a-i pregăti calea (Lc 9,52). Este vorba despre termenul aggelous care poate fi tradus și cu „îngeri”. Ce înseamnă „înger”? După cum spune DEX-ul, îngerul este o „ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale, considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni”. În cazul nostru, termenul aggelous este la plural, de aceea traducem cu „soli” sau „mesageri”. Nu este vorba neapărat despre îngeri veniți din cer, ci despre discipolii aleși pentru această misiune specială.

Acești mesageri ajung într-un sat din Samaria, unde nu sunt primiți de localnici, deoarece Isus se îndreaptă cu „fața hotărâtă către Ierusalim” (Lc 9,53). Refuzul lor nu este cauzat de persoana lui Isus, în calitate de Mesia. Ei nu îi primesc în localitatea lor pe aceia care merg la Ierusalim, indiferent cine ar fi. De ce? Pentru că samaritenii au dezvoltat o tradiție cultuală proprie pe muntele Garizim, începând cu profetul Ilie care și-a desfășurat mare parte a activității în Samaria (1Rg 18; 2Rg 1). În amintirea lui Ilie, samaritenii voiau să aibă tradițiile lor proprii, într-o oarecare concurență cu tradițiile dezvoltate la Ierusalim. Această concurență a devenit motiv de neînțelegere între Iudeea și Samaria, cu începere din anul 721, când Samaria a fost cucerită de Asiria, prin urmare, a fost viciată de idoli (2Rg 17,24-34).

Astfel s-a ajuns în zilele lui Isus, când samaritenii nu mai voiau să meargă la Ierusalim, considerând că pot aduce cult lui Dumnezeu și în Samaria, în special pe muntele Garizim, unde fusese construit un sanctuar în secolul IV î.C., distrus mai apoi de Ioan Ircan în anul 128 î.C. (Iosif Flavius, Războaie iudaice, 232). Acest fapt a dus la adâncirea conflictului dintre iudei și samariteni (In 4,7-22).

Acum înțelegem mai bine de ce samaritenii nu i-au primit pe mesagerii trimiși de Isus să îi pregătească calea în drum spre Ierusalim. Ba mai mult, printre cei care călătoreau către Ierusalim se amestecau și hoți, încât Ben Sirah se întreabă, în mod sapiențial: „Cine se va încrede într-un hoț bine încins care [merge] agil din cetate în cetate? La fel este cu omul care nu are cuib, care se oprește acolo unde se întunecă” (Sir 36,26-27). Deci, samaritenii aveau motive suficiente pentru a nu-l primi pe Isus în satele lor.

Pare că lui Ioan și lui Iacob nu prea le convenea ca samaritenii să nu accepte oprirea lui Isus în satul lor, atitudine explicabilă, dacă ne gândim că ei urmau exemplul lui Ilie și nu al lui Isus. Tocmai de aceea Isus îi ceartă și pleacă înspre un alt sat, după cum avea să spună în Mt 10,23: „Când vă vor persecuta într-o cetate, fugiți în alta, căci adevăr vă spun, nu veți termina cetățile lui Israel până când va veni Fiul Omului”.

Isus este concret, nu lasă loc iluziilor, pentru ca discipolii săi să nu fie deziluzionați. Celor pe care îi cheamă să îl urmeze le propune același stil de viață pe care îl trăiește el, cu aceeași finalitate: intrarea în împărăția lui Dumnezeu care nu suferă amânare.

Așadar, pentru a-l urma pe Isus pe cale e nevoie să nu privim înapoi, pentru a nu deveni nostalgici față de trecut și față de lucrurile lăsate în numele împărăției, în care sperăm să intrăm cu toții. Căci noi suntem chemați să intrăm în cetatea nouă a Ierusalimului, care „nu are nevoie de soare şi nici de lună ca s-o lumineze, căci gloria lui Dumnezeu o luminează, iar făclia ei este Mielul… Acolo nu va mai fi noapte şi nu vor mai avea nevoie nici de lumina candelei, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni în vecii vecilor” (Ap 21,23; 22,5).

*

Distribuie cu: