Matei 10,26-33
Nu vă temeți de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic secret care nu va fi cunoscut. Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri! Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul! Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul, și sufletul în Gheenă! Oare nu se vând două vrăbii pe un ban? Și niciuna dintre ele nu cade pe pământ fără știrea Tatălui vostru. Vouă, însă, vă sunt numărate toate firele de păr de pe cap.  Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii. Pentru oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă pe oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu, cel din ceruri.

Comentariu
Nu vă temeți! Acest imperativ este mereu prezent în viața celor care sunt chemați de Domnul pentru a îndeplini o anumită misiune, atât în VT cât și în NT. Isus continuă această metodă a exorcizării fricii, folosind de trei ori imperativul „nu vă temeți!” (Mt 10,26.28.31), mereu cu nuanțări diferite. Aceste imperative sunt pronunțate de Isus în contextul chemării celor Doisprezece (Mt 10,1-5) și al trimiterii lor în misiune (Mt 10,6-15), în calitate de Apostoli.

Dar de ce le este frică discipolilor? Un prim motiv ar putea fi sentimentul de inferioritate față de vocația primită, în fața unei societăți majoritar contrare mesajului evanghelic. Pentru a contracara această frică, Isus folosește primul imperativ: „Nu vă temeți de ei, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nimic secret care nu va fi cunoscut” (Mt 10,26). Când cineva acționează cu puterea Duhului Sfânt sau cu degetul lui Dumnezeu (Lc 11,20), nu se teme să își desfășoare activitatea la lumina zilei, dimpotrivă, vrea ca acțiunile sale să devină lumină pentru pașii beneficiarilor (Ps 109,105), spre a fi conduși la viață. În acest scop, Isus îi asigură pe discipoli că acțiunea lor nu va fi înăbușită de întunericul persecutorilor, ci va avea sorți de izbândă, de aceea le cere să facă cunoscută învățătura sa (Mt 10,27). Când discipolii vor reuși să se lase convinși de măreția vocației primite și de splendoarea apostolatului lor, vor învinge teama de un eventual eșec al misiunii.

Cu astfel de îndemnuri, Isus folosește al doilea imperativ, invitându-i pe discipoli să nu se teamă nici de cei care ucid trupul dar nu pot ucide sufletul, căci martirajul este dovada cea mai credibilă și eficace pentru cauza Evangheliei. Există totuși un motiv de teamă întemeiată, după cum afirmă Isus în Mt 10,28: „Temeți-vă mai degrabă de cel care poate să piardă și trupul și sufletul în Gheenă!”. Că cineva poate ucide trupul este confirmat de istoria războaielor sau a răzbunărilor dușmănoase. Dar nimeni nu poate ucide sufletul, decât numai Unul singur, Dumnezeu.

Din cele spuse deducem că îndemnul la exorcizarea fricii paralizante care ne împiedică să vestim Evanghelia, în contrast cu dezvoltarea fricii de Domnul, este sapiențial (Prov 9,10), iar consecința etică este următoarea: cine se teme de Domnul nu săvârșește păcatul și nu face rău semenului.

Pe această linie sapiențială este pronunțat și al treilea imperativ care exorcizează frica (Mt 10,29-31). În relație cu păsările, omul este superior, căci poate vinde două vrăbii pe un ban. Cu toate acestea, omul poate învăța de la ființele inferioare lui, adică de la păsările care își încredințează viața în Creatorul lor, deoarece are grijă de ele, le hrănește și le asigură o locuință. Mai mult decât păsărilor, omului i se oferă totul, inclusiv Fiul lui Dumnezeu pentru a-i mântui, de aceea omul ar trebui să se încredințeze cu totul în Domnul.

A învăța de la păsările cerului necesită umilință și încredere, deoarece omul se consideră autonom și independent față de Dumnezeu, pe când păsările îl recunosc în calitate de Creator și i se încredințează. De aceea, Isus insistă pe lângă discipoli să nu se teamă că vor cădea în mâinile celor care îi persecută din cauza Evangheliei, amintindu-le că Dumnezeu le este Tată care le cunoaște și „firele de păr de pe cap” (Mt 10,29-30).

Concluzia acestei învățături sapiențial-parenetice este lapidară: „Așadar, nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii” (Mt 10,31). Doar cel care a învins frica și a învățat arta înțelepciunii este capabil să dea mărturie despre Isus și despre Evanghelie, după cum afirmă Mt 10,32-33: „Pentru oricine va da mărturie pentru mine înaintea oamenilor, voi da și eu mărturie pentru el înaintea Tatălui meu cel din ceruri. Însă pe oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega și eu înaintea Tatălui meu, cel din ceruri”.

În concluzie, îl amintim pe Papa Ioan Paul al II-lea care, după ce a învins frica de sistemul absolutist și dictatorial din țara sa, când și-a început mandatul de păstor suprem al Bisericii Catolice a spus: „Nu vă fie teamă! Deschideți larg porțile lui Cristos!” Cu această convingere, a proclamat Evanghelia și devenit sfânt, nu prin propriile forțe, ci prin deschiderea inimii cu generozitate pentru cauza Evanghelii lui Cristos.

*

Distribuie cu: