Marcu 9,1-9
Şi le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere”. După șase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacob și pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. Hainele lui au devenit strălucitoare, [atât de] albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. Atunci le-a apărut Ilie împreună cu Moise și vorbeau cu Isus. Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilie!”. De fapt, nu știa ce să spună, căci îi cuprinsese frica. Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră și din nor a fost un glas: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!”. Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei. În timp ce coborau de pe munte, [Isus] le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morți.

Comentariu
În fiecare An liturgic, Duminica a II-a din Postul Mare este dedicată schimbării la față a lui Isus, eveniment situat cronologic „după șase zile” (Mc 9,2), după care urmează ziua a șaptea, adică plinătatea timpului și intrarea în împărăția lui Dumnezeu (Mc 9,1), unde avem și noi bucuria de a-l contempla pe Isus în strălucirea gloriei sale, așa cum Moise a avut privilegiul de a contempla gloria lui Dumnezeu (Ex 24,15-18).

Evenimentul a avut loc pe un munte de 570 de metri înălțime, pe care Ciril din Ierusalim (348 d.C.) îl identifică cu Muntele Tabor, situat în apropiere de Cana și Nazaret, deci în Galileea. Apostolul Petru, în calitate de martor ocular, vorbește de trei ori despre această experiență: prima dată în Fap 3,22, a doua oară în Fap 7,37, iar a treia oară în 2Pt 1,16-17: „Căci Moise a spus: «Domnul Dumnezeul vostru va ridica pentru voi, dintre frații voștri, un profet ca mine; voi să-l ascultați în toate câte vi le va spune!»”. După cum observăm, nimic nu este întâmplător, ci totul se desfășoară conform unui plan bine stabilit, întrezărit deja în 2Mac 2,8: „Atunci, Domnul va descoperi acestea și se va arăta gloria Domnului și norul cum a fost văzut de Moise și cum a cerut Solomon ca locul să fie sfințit cu măreție” (cf. 1Rg 8,62-66). Domnul și-a arătat gloria în nor și în vocea care l-a declarat pe Isus Fiul său iubit de care trebuie să ascultăm (Mc 9,7).

Dar ce au văzut în concret Petru, Iacob și Ioan? Au văzut ceva ce nu poate fi descris în cuvinte umane, de aceea, verbul în greacă spune că Isus „s-a metamorfozat”, adică „i s-a schimbat înfățișarea” (Mc 9,2). În realitate, verbul este compus din prepoziția meta = „dincolo de” și din verbul morfeō = „a lua formă”. Prin urmare, ar trebui să spunem că Isus a luat o înfățișare care era dincolo de înfățișările sau de formele umane normale, după cum citim în Mc 9,3: „Hainele lui au devenit strălucitoare, albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi”. Schimbarea lui Isus la față este un preludiu al înfățișării pe care o redobândește în cer, unde îi face părtași de aceeași soartă și pe cei care își spală hainele și le albesc în sângele Mielului, fie prin mărturia credinței cu propria viață, fie prin primirea Mielului divin în sfânta Împărtășanie.

Petru, Iacob și Ioan contemplă anticipat acest mister, în timpul schimbării la față a lui Isus, când apar Ilie și Moise, căci în Isus se împlinesc Legea și Profeții (Mt 5,17; Mt 7,12). Ei au anticipat, într-un oarecare mod, înălțarea lui Isus la cer, adică au avut un sfârșit misterios: Ilie a fost răpit într-un car de foc (2Rg 2,11), Moise a dispărut pe Muntele Nebo (Dt 34,1.5-6).

Văzându-i pe Moise și pe Ilie că stau de vorbă cu Isus, Petru se simte bine, întrucât vede împlinirea promisiunilor veterotestamentare în Isus, de aceea ar vrea să îi oprească pentru totdeauna în câte o colibă, pentru a trăi mereu la prezența lui Dumnezeu, numită Șekinah. Însă, deoarece este cuprins de teamă, nu reușește să surprindă adevăratul sens al apariției celor doi, nici al schimbării lui Isus la față, căci teama răstălmăcește adevăratul înțeles al viziunii.

Dar Petru nu este abandonat în intenția pur umană de a sta bine la prezența Domnului, ci este ajutat, de către vocea Tatălui, să se orienteze înspre direcția corectă, indicată de Mc 9,7: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!”. De acum înainte Petru, Iacob și Ioan nu mai au de ce să rămână nostalgici după prezența divină, reprezentată de Ilie și de Moise, ci sunt invitați să asculte de Isus, singurul pe care îl văd după ce au auzit vocea Tatălui din nor (Mc 9,7).

Rămași doar cu Isus, Petru, Iacob și Ioan sunt treziți la realitate de vocea Fiului care le interzice să vorbească despre ce au văzut, înainte de a fi înviat din morți. Așadar, în loc să rămână pe munte, în colibele proiectate de fantezia lui Petru, ei coboară între oameni, împreună cu Isus, în care se face simțită prezența divină, Șekinah, și în care se poate întrezări voința Tatălui.

*

Distribuie cu: