Luca 13,22-30
Urmându-și drumul către Ierusalim, trecea prin cetăți și sate învățând. Odată a spus cineva: „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?” El le-a spus: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea. După ce stăpânul casei se va scula și va închide poarta, stând afară, veți începe să bateți la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el vă va răspunde: «Nu știu de unde sunteți». Atunci veți începe să spuneți: «Noi am mâncat și am băut împreună cu tine, iar tu ai învățat prin piețele noastre». Însă el va spune: «Nu știu de unde sunteți; plecați de la mine voi toți, răufăcătorilor!» Acolo va fi plânset și scrâșnire de dinți când îi veți vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob și pe toți profeții în împărăția lui Dumnezeu; voi însă veți fi alungați afară. Și vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu. Și iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii”.

Comentariu
Misiunea de revelare a împărăției lui Dumnezeu face parte din activitatea de fiecare zi a lui Isus. În drumul Său către Ierusalim, Isus străbătea cetățile și satele și predica împărăția lui Dumnezeu. El le-a spus: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea”. Acest mesaj, această avertizare a convins pe cineva să exclame: „Doamne, sunt puțini cei care sunt mântuiți?”. Acest „cineva” nedefinit, fără să aibă un nume, indică faptul că toți oamenii au primit invitația la mântuire. Mântuirea nu este ceva rezervat elitiștilor ci tuturor oamenilor care se străduiesc să intre pe poarta cea îngustă.  Opinia concetățenilor lui Isus se baza pe convingerea că ar fi suficient să aparții poporului ales pentru a participa la banchetul împărăției cerești. Totuși, această întrebare pare să sugereze că nu este suficient să aparținem persoanelor alese pentru a obține mântuirea. El nu răspunde direct interlocutorului și se adresează tuturor spunând: „Străduiți-vă să intrați prin ușa îngustă, pentru că mulți vor încerca să intre, dar nu vor reuși”.

Isus subliniază că ușa este îngustă; că este încă deschisă, că timpul este aproape și este pe cale să se împlinească. Prin urmare, trebuie să intrăm, deoarece proprietarul „se va ridica și va închide ușa”. Iată deci întrebarea centrală pusă de Isus prin imaginea ușii: este urgent să acceptați Evanghelia. Predicarea mesajului lui Isus oferă tuturor oamenilor mântuire: toți sunt chemați, nimeni nu este exclus. Dar câți vor fi de fapt salvați? Isus ne ia prin surprindere și răspunde curiozității noastre avertizându-ne că salvarea noastră este o sarcină dificilă. Este un angajament care implică întregul om și care are loc în timp. Este o invitație la luptă, angajare deplină în străduința de a intra pe poarta cea strâmtă. Urmarea evangheliei presupune o opțiune fundamentală în trăirea credinței, o exigență constantă la renunțarea propriei voințe și acceptarea împărăției lui Dumnezeu.

Pentru a intra în ea, este suficient să ne recunoaștem condiția umilă de păcătoși și să acceptăm iertarea lui Dumnezeu. Nimeni este mântuit prin propriile merite, dar toți sunt chemați la mântuire prin milostivirea lui Dumnezeu. Ușa este îngustă pentru cei mândri, deoarece ego-ul și presupunerile lor nu trec: trebuie să moară afară. Biblia ne învață că omul nu se poate mântui cu puterea sa (Lc 18.26-27), dar cu toții suntem mântuiți de dragostea gratuită a Tatălui. „Dumnezeu, mântuitorul nostru, vrea ca toți oamenii să fie mântuiți” (1Tim. 2: 4). Mântuirea este un dar. Costă doar efortul de a deschide inima și mâna pentru a o întâmpina. Dar este o mare luptă, pentru că inima este grea și mâna strânsă (Lc 6,6 ș.urm). Mântuirea are drept ușă smerenia. A te converti înseamnă a accepta iubirea lui Dumnezeu, este moartea ego-ului pentru a trăi din Dumnezeu.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1441: După ce le-a spus acestea, Francisc le-a dat binecuvântarea sa. Oamenii lui Dumnezeu au plecat, respectând cu sfințenie îndemnurile sale. Atunci când întâlneau o biserică sau o cruce, se închinau ca să recite o rugăciune și spuneau cu evlavie: „Te adorăm, Doamne Isuse Cristoase, aici și în toate bisericile care sunt în lumea întreagă și te binecuvântăm, căci prin sfânta Ta cruce ai răscumpărat lumea”. Erau convinși, într-adevăr, că trăiau în prezența lui Dumnezeu, oriunde ar întâlni o cruce sau o biserică. [1C 45; 3C 3; LM 4,3; AP 19] Toți cei care îi vedeau erau foarte mirați de felul în care erau îmbrăcaţi și de modul lor de viață̆, atât de diferit față̆ de oricare altul: păreau chiar niște ființe din pădure. Oriunde intrau, vesteau pacea, îndemnându-i pe toți să se teamă și să-L iubească pe Creatorul cerului și al pământului și să păzească poruncile Sale. Nu judecați, nu condamnați  și cum spune Domnul, nu te uita la cele mai mici păcate ale altora, ci mai degrabă să se gândească la propriile lor în amărăciunea sufletului lor. Și încearcă să intri prin ușa îngustă cum spune Domnul: „Îngustă este ușa care duce la viață, și puțini o găsesc”.

Distribuie cu: