Matei 20,1-16
Împărăția cerurilor este asemenea stăpânului care a ieșit dis-de-dimineață ca să tocmească lucrători în via sa. După ce s-a înțeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. Ieșind la ceasul al treilea, a văzut pe alții stând în piață și le-a spus: „Mergeți şi voi în vie și ceea ce este drept vă voi da!” Iar ei au plecat. Din nou a ieșit pe la ceasul al șaselea și la al nouălea și a făcut la fel. Apoi a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea și a găsit pe alții stând și le-a spus: „De ce stați aici toată ziua degeaba?” I-au spus: „Pentru că nimeni nu ne-a tocmit”. El le-a zis: „Mergeți şi voi în vie!” Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: „Cheamă lucrătorii și dă-le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi”. Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit și ei câte un dinar. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: „Aceștia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei și arșița”. Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: „Prietene, nu te nedreptățesc. Oare nu ne-am înțeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău și du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca și ție. Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al meu? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?” Astfel, ultimii vor fi primii iar primii vor fi ultimii.

Comentariu
Comunitatea creștină este chemată să se angajeze pentru a aduce roade bogate, numite și „roade ale împărăției” (Mt 7,20), până la împlinirea finală a istoriei, când se desăvârșește prezența în împărăția veșnică. Tocmai pentru a aduce roadele dorite, parabola de astăzi invită la angajament concret și practic în via Domnului, din partea oricui dorește să intre în împărăția cerurilor. În caz contrar, împărăția cerurilor este luată de la cei care nu produc roadele dorite  și dată altora, de la care se așteaptă să aducă rodul cuvenit (Mt 21,43).

Din cele afirmate deducem că avem de a face cu un substrat cultural ebraic, în care împărăția este prezentată cu diferite metafore sau expresii luate din ambianța divină, cum ar fi „cer” (Mt 21,25; Lc 15,18), „putere” (Mt 26,64), „loc” sau „nume”. Acest limbaj metaforic ne spune că cerul este locuința lui Dumnezeu, sfera manifestării depline a domniei sale. Deoarece în viața prezentă nu îl putem vedea pe Dumnezeu față către față, sfântul Paul ne spune că îl vom vedea doar în împărăția cerurilor (1Cor 13,12). De asemenea Ap 22,4 afirmă: „Ei vor vedea fața lui, iar numele său va fi pe frunțile lor”. Însă, există condiții clare pentru a intra în această împărăție cerească și a-l vedea pe Dumnezeu față către față, așa cum afirmă Ap 21,27: „nu va intra nimic impur, nici cel care săvârșește lucruri abominabile și nici cel mincinos, ci numai cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului”. Pentru a fi scriși în cartea vieții Mielului, parabola de astăzi ne invită să mergem și să lucrăm în via Domnului. Stăpânul casei, numit mai apoi Stăpânul viei, este cel care are inițiativa. El merge în piață, adică acolo unde se adunau de obicei oamenii care căutau de muncă, și merge la toate orele posibile, invitându-i pe toți în împărăția sa. De ce nu îi angajează pe o perioadă nedeterminată din prima oră a zilei? Deoarece Domnul vrea să ne învețe să ne punem încrederea în El în fiecare zi, așa cum a fost revelat în timpul Exodului, când poporul este invitat să își adune mană pentru o singură zi (Ex 16). Sau cum ne învață Isus să cerem pâinea noastră cea de toate zilele, dar să o cerem zilnic (Mt 6,11). Tocmai în acest sens, Stăpânul viei le oferă lucrătorilor un dinar pe zi, atât cât era plata zilnică în vremea respectivă.

Ce înseamnă „ceea ce este drept”? Am putea spune că este vorba despre răsplata cuvenită pentru munca prestată. Însă textul nostru vrea să spună mai mult, căci în limba greacă întâlnim expresia „ceea ce este dreptul”. Din punct de vedere teologic, este vorba despre îndreptățire. Stăpânul viei le promite celor care încep munca la ora 9.00 că le va da ca răsplată îndreptățirea, iar ei ar putea înțelege că îndreptățirea este efectul lucrării lor în vie, ceea ce nu este greșit, însă nu acesta este înțelesul deplin al expresiei amintite. De fapt, celor care încep munca la ora 9.00 nu li se mai promite un dinar, dar li se promite „ceea ce este dreptul”, adică pe Cel care ne îndreptățește, pe Cristos (Gal 5,4-5). Tocmai în acest sens afirmă Mt 20,5: „Din nou a ieșit pe la ceasul al șaselea și la al nouălea și a făcut la fel”. Cum adică la fel? Așa cum a făcut cu cei de la ora a treia, promițându-le „ceea ce este dreptul”, adică pe Cel care ne îndreptățește. Faptul că Domnul îi trimite în vie și pe cei de la ora a unsprezecea și le dă aceeași plată, a creat invidie în cei de la prima oră. La lăsatul serii corespunde cu ora 18.00, când lucrătorii așteaptă răsplata muncii lor. Este ora când Stăpânul viei îl trimite pe administratorul său pentru a-i răsplăti pe lucrători, începând de la ultimii și până la primii. Dacă ar fi început cu primii, aceștia nu ar mai fi avut motiv să boicoteze dreptatea Stăpânului viei pentru că  le-a dat la toți câte un dinar. Chiar dacă noi nu boicotăm, rămânem totuși perplecși că Domnul i-a tratat pe ultimii la fel ca pe primii, întrebându-ne: de ce nu a făcut diferență între ei, după cum a muncit fiecare? Stăpânul viei s-a comportat astfel pentru că așa s-a tocmit cu ei, mai ales cu primii. Și, întrucât avem de a face cu o parabolă despre împărăția cerurilor, răsplata amintită nu este doar pentru această viață, ci pentru viața veșnică, în care se intră prin harul lui Dumnezeu și prin colaborarea noastră cu harul, indiferent la care oră am fost trimiși să lucrăm.

*

Distribuie cu: